Doroftei îl sfătuiește pe Bute înainte de meciul cu Pascal
29.03.2013, 18:49Preşedintele Federaţiei Române de Box, Leonard Doroftei, a declarat, într-o conferinţă de presă, că partida dintre Lucian Bute şi Jean Pascal, din 25 mai de la Montreal, va avea loc doar din considerente financiare, pentru că cei doi pugilişti nu vor lupta pentru niciun titlu.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Ce dispută ar putea fi între ei? Nu văd. Nu au nimic de împărţit, doar nişte bani. Este marketing înainte de meci. Va fi un meci de box în care decizia se poate schimba de la o secundă la alta", a spus Doroftei. Întrebat ce şanse are Bute de a câştiga acest duel, Doroftei a răspuns:
"Eu cred că are şanse. Dacă ştie să pregătească meciul aşa cum ar trebui, pe stilul lui adevărat de stângaci pe mişcare - plecare, va reuşi să câştige meciul. Acum, depinde şi de Pascal cât de bine pregăteşte meciul, depinde şi de Lucian cât de bine pregăteşte meciul."
Centura pusă în joc valorează 50.000 de dolari
Pugilistul Lucian Bute şi canadianul Jean Pascal vor boxa, în data de 25 mai, la Bell Centre din Montreal, pentru centura WBC Diamond, onoare rezervată confruntărilor de prestigiu. Centura, care are culoarea verde şi valorează cel puţin 50.000 de dolari, este ornată cu aur de 18 carate, 598 de diamante şi 196 de smaralde şi rubine.
Până în prezent, centura WBC Diamond a fost câştigată de Manny Pacquiao, Floyd Mayweather, Sergio Martinez, Nonito Donaire şi Bernard Hopkins. Acesta din urmă a obţinut-o chiar după o confruntare cu Jean Pascal, la 21 mai 2011
Etichete: bute , box bute , bute doroftei , lucian bute doroftei , bute pascal , pascal , bute doroftei box , box pascal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...