Doroftei este tentat să demisioneze din fruntea FR de Box: ”N-am venit aici ca să fiu înjurat!”
10.09.2014, 16:08Disensiunile din conducerea FR de Box au atins un punct culminant miercuri, la şedinţa Biroului Federal, în care preşedintele Leonard Doroftei a părăsit sala înaintea discuţiilor, iar vicepreşedintele Vasile Câtea a primit prin vot dreptul de semnătură pentru a gestiona activităţile curente ale federaţiei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Leonard Doroftei, care i-a cerut demisia de onoare a lui Vasile Câtea pentru jignirile aduse, va analiza la rece situaţia creată şi va lua o decizie în următoarele zile privind continuitatea sa în fruntea federaţiei.
CLICK AICI pentru PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
”Vicepreşedintele Vasile Câtea m-a jignit, pentru că i-am spus: ori pleci tu ori plec eu. I-am spus să-şi dea demisia de onoare pentru jignirea pe care mi-a adus-o. I-am spus că nu pot lucra cu el, în condiţiile în care mă jigneşte.
Omul nu şi-a dat demisia şi atunci am renunţat eu. El este şi consilierul ministrului, are şi o funcţie politică, şi mi s-a părut urât, neonorabil ca un om ca el să facă lucrurile astea. Plus că jignea un om care a trezit lumea, care a arătat o imagine în box”, a explicat Doroftei Agerpress, motivele plecării din şedinţa Biroului federal.
”Unii sunt în box de ani de zile, eu am făcut performanțe în acest sport”
Fostul campion mondial WBA susţine că nu este vinovat de blocajele din federaţie şi că le-a oferit de mai multe ori dreptul de semnătură atât vicepreşedintelui Vasile Câtea cât şi secretarului general Viorel Sima, dar aceştia din urmă au refuzat până la şedinţa de miercuri.
”Nu este adevărat, astea sunt minciunile lui. De şapte birouri federale nu se face majoritatea şi atunci de ce să stau acolo? Am lipsit şi eu de la un birou federal, care nu a fost convocat de mine, preşedintele federaţiei. De atunci încerc să strâng lumea să rezolvăm problemele şi lumea nu se strânge.
Ei îmi reproşează mie că nu fac ceva, păi dacă boxul e în situaţia asta e datorită lor. Ei au fost în box de mulţi ani, pe când eu am făcut performanţă. Eu i-am rugat de atâta timp, haideţi daţi semnătura altuia şi eu mă ocup de imagine, că aşa face un preşedinte.
Nu e normal să vin de la Ploieşti să semnez un act pentru 5 minute. Acum nu ştiu de ce Câtea a acceptat dreptul de semnătură. Când am început să întreb mai multe lucruri, am devenit deranjant”, a spus Doroftei.
”Eu vreau să avem un viitor în box, ei trăiesc momentul”
Fostul campion mondial a adăugat că în cel mai scurt timp se va decide dacă va continua în postura de preşedinte al FRB:
”O să iau şi eu o decizie, o să discut cu familia mea, cu prietenii. Am venit să ajut, am venit pentru performanţă. Eu visez ceva, ei visează altceva. Eu vreau să avem un viitor în box, ei trăiesc momentul, treaba lor.
Ce rost are să mai stau acolo? Am venit să ajut, nu am luat un leu, nu am avut pretenţii la nimic şi atunci pentru ce să stau, să pierd timpul. Ca să mă înjure unul sau altul? Ei s-au folosit de imaginea mea peste tot, la AIBA, la ministru, peste tot m-au băgat la înaintare. Eu am o afacere, vreau să stau cu copiii mei mai mult. Nu am venit să supăr sau să deranjez pe nimeni”, a conchis Doroftei.
Etichete: doroftei , leonard doroftei , doroftei box , doroftei scandal box
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...