Cariera lui Bute e pusă sub semnul întrebării de primul lui antrenor
15.05.2013, 21:24Lucian Bute și-a amânat meciul cu Jean Pascal, de de pe 25 mai, și a anunțat că va lupta cu acesta pe 7 decembrie, după ce săptămâna trecută a suferit o intervenție chirurgicală la mâna stângă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Bute a afirmat că intervenția era inevitabilă, pentru că avea fragmente de os în zona pumnului și simțea dureri foarte mari. Pugilistul român a spus că cel mai târziu în ianuarie 2014 va urca în ring împotriva lui Pascal.
Omul care l-a descoperit și l-a antrenat în anii copilăriei la Pechea, Felix Păun, spune însă că în acest moment Bute nu mai are nicio șansă la titlul mondial și dacă va boxa cu Pascal o va face doar pentru bani.
Conform ziarului Ring, Păun a declarat că dacă a avut fragmente de os în mână, Bute nu mai poate boxa la un nivel competitiv: "Eu cred că se poate retrage liniştit după ce i s-a întâmplat. Dacă el spune că meciul cu Pascal va avea loc pe 7 decembrie, înseamnă că nu a avut nimic la mână. Pentru că la o accidentare atât de serioasă, cum a spus, cu fragmente de oase, este imposibil să îţi revii în şase luni. Nu ai cum să loveşti din nou cu aceeaşi putere. Dacă a fost atât de grav cum spune Lucian, în boxul profesionist este final de carieră. Şi nu o spun cu răutate, aşa au procedat majoritatea boxerilor care au avut asemenea probleme. Din reflex va dori să îşi protejeze acel braț."
Păun a explicat pentru sursa citată ce înseamnă de fapt o accidentare ca cea anunțată de Bute: "Repet, dacă au fost fragmente de oase, niciun boxer nu-şi mai poate reveni vreodată la capacitatea şi forţa de dinainte. Te poţi reaccidenta foarte uşor şi la antrenamente. Acea mână este foarte sensibilă, orice pumn în sac sau într-un adversar dat mai cu forţă este aproape sigur recidivă. Te dor articulaţiile când eşti sănătos, darămite după o operaţie. Chiar Lucian a dat de înţeles că organismul poate ceda şi se poate retrage."
Primul antrenor al fostului campion mondial crede că dacă va boxa din nou și va fi în ring împotriva lui Pascal, Bute o va face doar pentru bani: "Eu ştiu cum gândeşte el: va trage cu dinţii să mai facă un meci pentru a lua bursa, apoi se va retrage. Să îşi rotunjească veniturile, două milioane de dolari este o sumă importantă, bani pe care mulţi boxeri nu-i câştigă în toată cariera. Când simt că viitorul nu sună bine, asta fac toţi boxerii. Niciodată vreun pugilist nu a mai fost campion după o astfel de accidentare. Adevărul, cât de grav a fost, doar el îl cunoaşte. Nu mai ai însă cum să faci performanţă. Te gândeşti doar cum să mai iei nişte bani şi să pleci."
Etichete: box , lucian bute , jean pascal , bute pascal , lucian bute operatie , lucian bute box
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...