Canadienii sunt siguri: Meciul cu DeGale e ultima şansă pentru Bute să recâştige titlul mondial
23.11.2015, 20:04Pentru Lucian Bute, meciul cu britanicul James DeGale ar putea fi ultima şansă de a recâştiga titlul mondial, scrie Montreal Gazette înaintea confruntării în care românul are şansa să-şi recupereze centura IBF la supermijlocie, pe 28 noiembrie, când va lupta cu campionul mondial en titre.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Meciul înseamnă o revenire şi pentru antrenorul lui Bute, Howard Grant. Canadianul a lucrat cu unii dintre cei mai buni boxeri, dar asta s-a întâmplat mai degrabă până acum trei ani, după care a fost mult mai puţin solicitat. Acum, cota lui va creşte considerabil dacă Bute va redeveni campion.
Bute se pregăteşte cu Grant din luna mai, la mai bine de un an după despărţirea de fostul antrenor Stephan Larouche. În septembrie, când a apărut perspectiva unui meci cu DeGale pentru titlul mondial, Grant l-a întrebat pe Bute: "Ce zici de acest meci?", a povestit antrenorul. "E în posesia titlului meu şi îl vreau înapoi", a spus românul.
Din acel moment, Grant a fost convins nu doar că Bute trebuie să accepte meciul, dar şi că-l poate câştiga. El a lucrat aplicat pentru a corecta unele mici carenţe ale pugilistului, legate mai ales de apărare.
Cei care l-au urmărit recent pe Bute au fost impresionaţi de aerul său energic, deşi, după înfrângerea în faţa lui Jean Pascal, în ianuarie 2014, a disputat un singur meci, câştigat prin KO în repriza a patra, contra lui Andrea Di Luisa, în august. Pe baza acestui meci, Bute şi anturajul său au decis că el este pregătit să lupte pentru titlu.
Bute este încrezător, şi fiindcă în cele din urmă a avut timp să se adune. "Din 2003 până în 2012 n-am avut pauză. După opt sau nouă meciuri, am trecut de la meciuri de opt reprize la unele de douăsprezece. După ce terminam cu un meci, imediat începeam să-l pregătesc pe următorul. Acum, am 35 de ani. Am nevoie de o pauză", a spus românul.
El a avut nevoie de asemenea să se refacă psihic după ce a fost demolat de înfrângerea suferită în faţa altui britanic, Carl Froch, în mai 2012. Încrederea lui Bute a avut mult de suferit după acel KO din repriza a cincea.
Grant crede că Bute a fost învins de Jean Pascal la începutul lui 2014 nu fiindcă îi lipsea încrederea, ci fiindcă s-a antrenat în exces şi a fost obosit în momentul confruntării.
"E cu adevărat foarte muncitor, poate omul cel mai muncitor pe care l-am antrenat vreodată, dar Lucian are tendinţa să exagereze chiar înaintea meciului. L-am făcut să reducă intensitatea mai curând. S-a antrenat joi şi a vrut s-o facă din nou sâmbătă, dar noi i-am spus 'nu'. Trebuie să-şi economisească forţele pentru meci", a spus Grant.
Înainte să fie spulberat de Froch, Bute era unul dintre cei mai încrezători boxeri din lume, cu unul dintre cele mai economice stiluri, fiind întotdeauna precis. Dacă va redescoperi aceste calităţi şi-şi va îmbunătăţi apărarea, Bute poate câştiga duelul, deşi DeGale este un adversar dificil.
"Este talentat. A fost campion olimpic. Are viteză (...)", a spus Bute despre DeGale. Întrebat dacă poate câştiga meciul, Bute a răspuns fără ezitare: "Aşa cred".
Etichete: bute degale , degale bute , de gale
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...