Video Bute primește sfaturi de la românul care l-a învins pe Badou Jack. Care este cheia succesului?
29.04.2016, 23:11Lucian Bute are un spion infiltrat în tabăra lui Badou Jack. Românul Ronald Gavril este coleg cu Jack la clubul marelui Floyd Mayweather.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Stabilit în capitala boxului mondial, Las Vegas, Gavril este prieten bun cu suedezul care îl va înfrunta pe Bute duminică dimineață. Băcăuanul luptă la aceeași categorie, supermijlocie, și se antrenează cot la cot cu Badou Jack. Gavril știe cel mai bine cum poate fi Jack învins, după ce a câștigat în 2007 o confruntare cu actualul său coleg, pe vremea când ambii boxau la amatori.
"E un boxer care are o defensivă foarte bună, e foarte greu să-l loveşti pe Badou şi, în acelaşi timp, foloseşte foarte bine braţul din faţă. Nu va fi un meci uşor pentru Badou, ţinând cont că Bute şi-a apărat titlul de 9 ori, are multă experienţă şi, din ce am văzut, e într-o formă foarte bună. Cred că România ar putea avea un nou campion mondial. Într-adevăr, Lucian are această lovitură bună, la ficat, şi ar trebui să dea drumul la braţe, să dea drumul la această lovitură, să îşi facă treaba. Cu această lovitură a câştigat foarte multe meciuri. Păi, cu cine să ţin? Cu România. Mi-aş dori ca România să aibă un campion", a spus Ronald Gavril pentru Digi Sport.
Cu 15 victorii și o singură înfrângere în palmares, Gavril nu ar refuza o confruntare cu Bute, pe care l-a vazut boxând doar la televizor și pe care l-a întâlnit o singură dată.
"Dacă va fi nevoie să boxez, voi boxa cu oricine, suntem la aceeaşi categorie", a spus Gavril.
În gala care va începe duminică dimineață, la ora 5, în direct la Digi Sport 1, va boxa și fostul adversar al lui Bute, James DeGale, cel care deține fosta centură a lui Bute, IBF, și care a câștigat la limită meciul din noiembrie, cu românul. DeGale îl va întâlni pe challengerul obligatoriu Rogelio Medina, iar învingătorul va întâlni, în toamnă, câștigătorul dintre Bute și Jack, într-un meci de unificare a centurilor WBC și IBF la categoria supermijlocie.
Lucian Bute are în palmares 32 de victorii, dintre care 25 obţinute înainte de limită şi 3 înfrângeri. Badou Jack are 20 de victorii, dintre care 12 obţinute înainte de limită şi o înfrângere.
Bute şi Jack au trecut astăzi de cântarul oficial. INTRĂ AICI pentru a vedea imagini de la eveniment.
Etichete: bute , bute badou jack , bute digisport 1 , live video bude badou jack
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...