Foto Arbitrul a încasat un croșeu în plină figură de la un boxer de categorie grea! Cum au reacționat cei doi
articol scris de Digi Sport10.09.2022, 17:12
Disputa dintre Mario Aguilar și Brandon Glanton pentru titlul WBO Global la categorie grea a consemnat un episod neprevăzut.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Arbitrul a încasat un croșeu puternic în plină figură
Aguilar (31 de ani), văzut înaintea luptei de către specialiști drept outsider în fața neînvinsului Brandon Glanton (30 de ani), a încercat din răsputeri să-l trimită la podea pe american, însă, din exces de zel, a fost protagonistul unui moment care se putea dovedi periculos pentru arbitru.
Galerie Foto
Mai exact, în încercarea de a trimite o lovitură puternică spre adversarul său, boxerul mexican a ratat ținta, iar croșeul său de stânga ”a aterizat” direct în fața oficialului din ring.
În ciuda loviturii violente primite în plină figură, arbitrul s-a dat câțiva pași înapoi din inerție, dar a revenit imediat la ceea ce avea de făcut, fără să acuze vreo secundă durerea.
Nici ”agresorul” nu s-a oprit și a continuat lupta cu Glanton. În cele din urmă, americanul și-a păstrat recordul perfect și l-a făcut KO în runda a doua pe Aguilar.
Momentul cu pricina nu a fost ratat de internauți: ”Arbitrul are o bărbie de fier”, ”Cea mai tare lovitură a aterizat în fața arbitrului” sau ”A încasat-o decent”, au fost câteva dintre comentariile de pe rețelele sociale.
O femeie arbitru, lovită în plin de un boxer de categorie supergrea
Galerie Foto
De curând, o femeie a oficiat meciul dintre camerunezul Maxime Yegnong Njieyo și indianul Sagar Ahlawat de la Jocurile Commonwealth-ului, doi pugiliști de categorie supergrea. La un moment dat, aceasta s-a apropiat prea mult de ”focul luptei” și putea ieși șifonată.
Yegnong Njieyo a încercat să-și doboare adversarul cu un croșeu de stânga, însă a greșit ținta și a nimerit-o pe femeia arbitru.
Surprinzător, oficialul partidei nici nu s-a clintit după ce a încasat lovitura dură și s-a uitat spre boxerul camerunez cu o privire care parcă spunea: ”Hei, ce faci?”, iar Yegnong și-a cerut scuze.
Etichete: arbitru lovit , mario aguilar , croseu arbitru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...