Adversarul lui Bute a mai învins în trecut un român și a pierdut și el cu Froch
16.01.2014, 12:11Similaritățile sunt multe înaintea meciului de sâmbătă, dintre Lucian Bute și Jean Pascal. Cei doi pugiliști locuiesc în Canada și si-au luat cetățenia acestui stat, chiar dacă niciunul nu s-a născut acolo.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Trecuți amândoi de 30 de ani - Lucian 33, Pascal 31 - cei doi au în comun o amintire pe care ar vrea să o uite cât mai repede. Ambii au pierdut un meci împotriva lui Carl Froch - românul în 2012, iar viitorul său adversar în 2008.
Carierele celor doi se aseamănă, chiar dacă performanțele obținute de Bute au fost mai importante. Amândoi au fost campioni mondiali, au disputat proximativ același număr de meciuri (32 Bute, 31 Pascal) și s-au impus în marea lor majoritate.
Compatriotul nostru are un record de 31-1, în timp ce adversarul său se poate lăuda cu 28 de victorii, o remiză și două înfrângeri (în afara celei cu Froch, a mai suferit una cu Bernard Hopkins).
Lupta de la Bell Center de sâmbătă, 18 ianuarie, va fi punctul de plecare spre relansarea carierei celui care va învinge. "Cine pierde se poate retrage din box" - au titrat mai multe site-uri canadiene de specialitate.
Jean Pascal se află la cel de-al treilea meci disputat împotriva unui pugilist din România. Primele două s-au soldat cu victoriile obținute contra lui Adrian Diaconu, ambele în 2009.
Lucian Bute ar fi trebuit sa boxeze cu haitianul naturalizat pe 25 mai 2013, dar meciul a fost amânat pentru acest sfârșit de săptămână, din cauza unei operații suferite de compatriotul nostru.
Învingătorul va câștiga centura de Diamant la categoria semigrea, iar bursa fiecărui pugilist este de două milioane de dolari.
Etichete: box , lucian bute , bute jean pascal , jean pascal diaconu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...