Argentina 

15.06.2014, 20:53
Ionut Angheluta

Selecţionata "pumelor" este favorita mea dintotdeauna la un turneu final. Am simţit de la prima vedere o atracţie irezistibilă pentru tricourile dungate, alb-bleu, iar de-a lungul timpului fotbaliştii produşi de această ţară mi-au bucurat cel mai mult privirea. Dacă urmăresc cu pasiune un turneu final, o fac şi datorită acestei echipe.

Înainte să văd primele imagini cu jucătorii argentinieni, nume ca Mario Kempes, Passarella sau Ardiles mi-au sunat nemaipomenit de bine. Dar, probabil, cea mai mare influenţă asupra mea a avut-o marele Diego Maradona. Primul mondial de la care am amintiri este cel mexican, din 1986, la care Diego a strălucit.

Prestaţiile sale magice, care i-au adus Argentinei al doilea titlu mondial, au fost ca un magnet. I-am reţinut, totodată, şi pe un Buruchaga, Valdano, Batista sau Pumpido. Pe atunci nu vedeam imagini din alte campionate şi a trebuit să aştept 4 ani, pentru a-l vedea din nou pe Maradona şi a sa echipă naţională la Coppa del Mondo. Nu m-a dezamăgit, iar faza creată la golul lui Caniggia, în meciul cu Brazilia mi-a rămas în memorie. Recent, am descoperit şi imnul care i-a fost compus şi pe care-l consider, însoţit de imaginile adecvate, unul dintre cele mai impresionante din cîte am ascultat.

Odată cu accesul la imagini, am descoperit că cea mai frumoasă atmosferă la un meci de fotbal este pe stadioanele din Argentina. I-am îndrăgit apoi pe Redondo şi Batistuta în '94, când au avut ghinionul să dea peste ai noştri în optimi. Unul dintre cei mai buni mijlocaşi centrali pe care i-am văzut vreodată, alături de unul dintre cei mai mari atacanţi. Nu am fost impresionat de niciunul dintre „noii” Maradona, fie că a fost Ortega, Gallardo sau D`Alessandro, dar am continuat să sper că voi mai vedea Argentina în posesia trofeului.

Acum, în Brazilia, s-ar putea să am această ocazie. Nu, nu sunt un fan al lui Messi. Jucătorul care mă încântă şi mă face să strig de bucurie este Angel Di Maria. Partidele pe care acesta le-a făcut în această primăvară, cu Barcelona, pe Bernabeu, şi Atletico, în finala Ligii Campionilor, mi le voi aminti toată viaţa. Este fotbalistul care driblează cel mai bine în acest moment şi care ar merita să fie apreciat mai mult.

La acest turneu final, "pumele" pot desfăşura o forţă ofensivă impresionantă, şi, dacă Messi se va trezi din letargie, consider că vor fi de neoprit. Di Maria, Messi, Aguero, Higuain, Palacio, Lavezzi sau Alvarez. O cavalerie uşoară care poate câştiga asaltul final.

De același autor
Citeşte alte articole de Ionut Angheluta
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...

Descarcă aplicația Digi24

  • 06:15 Digi Gol
  • 07:00 Stirile Digi Sport
  • 07:30 Stirile Digi Sport
  • 08:00 Stirile Digi Sport
  • 08:30 Stirile Digi Sport
  • 09:00 Stirile Digi Sport
  • 09:30 Stirile Digi Sport
  • 10:00 Stirile Digi Sport
  • Vezi tot programul
  • liga-digisport-1

    MEDIA: Liga Digi Sport, 15:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FOTBAL: FC BOTOSANI - UTA ARAD SUPERLIGA SUPERBET (22.09.2023)

    FOTBAL: UTA Arad - FC Botoșani, 17:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • ACF Fiorentina v LASK - UEFA Conference League 2024/25 League Phase MD5

    FOTBAL: Fiorentina - Udinese, 19:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

  • FOTBAL:FCSB-POLITEHNICA IASI, SUPERLIGA SUPERBET (17.08.2024)

    FOTBAL: Poli Iași - FCSB, 20:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FC Internazionale v AC Milan - Serie A, Italy - 22 Sep 2024

    FOTBAL: Inter - Como, 21:45, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

  • Digi-Sport-Special

    MEDIA: Digi Sport Special, 22:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Volodimir Zelenski nu s-a abținut: gluma făcută, cu trimitere la ajutorul militar al Londrei pentru Ucraina

Ukraine Recovery Conference URC2024 in Berlin Konferenz zum Wiederaufbau der Ukraine Wolodymyr Selenskyj (rechts) mit se

Exclusiv ”Gigi, ai făcut o achiziție foarte bună!” Primul transfer din 2025 al FCSB-ului, elogiat

EVENIMENT:PREZENTAREA NOULUI ECHIPAMENT AL FCSB (12.07.2023)

OUT de la Genoa! Italienii anunță prima "victimă" a lui Dan Șucu

Bucharest, Romania. 21st Aug, 2024: Dan Sucu, the financier of FC Rapid, arriver at the presentation of Marius Sumudica (not in Picture), the new coach of the Fotbal Club Rapid Bucharest, during a press conference, at Superbet Arena-Giulesti, in Bucharest

”E disperat”. Scoțienii s-au convins de Ianis Hagi, după meciul lui Rangers cu Dundee FC

Rangers v Dundee, William Hill Premiership, Football, Ibrox Stadium, Glasgow, Scotland, UK - 21 Dec 2024

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media