Zi(le) cu Mutu

Mingea e la Mutu. În relaţia cu Contra, cu suporterii care sunt sigur că îl vor adopta necondiţionat, în relaţia cu el însuşi, cu fotbalul până la urmă. Da, cred că revenirea lui în fotbalul românesc e evenimentul acestei perioade şi nu mă pot abţine să nu comentez (auto)maliţios că o eventuală înregimentare la Steaua ar fi dat transferului dimensiuni infinit mai mari. Discuţia e veche şi perpetuă, dar nu face obiectul textului de faţă.

Fac parte din categoria celor care spun că Mutu poate să fie de real ajutor Petrolului. Îmi doresc să şi vrea cu adevărat asta. Sincer, m-a fascinat capacitatea lui de autoregenerare. Voi spune tot timpul că puţini sunt aceia care ar fi avut puterea să revină la cel mai înalt nivel după un scandal de genul celui de la Chelsea de acum aproximativ 10 ani pe vremea asta. Cum şi de ce a ajuns acolo e altă discuţie şi categoric că Adrian şi nimeni altcineva e vinovat pentru ce s-a întâmplat atunci. Ideea e că la ultima conferinţă de presă atât de aşteptată a lui pe pământ românesc, aceea în care un Mutu cu păr lung anunţă spăşit şi totodată trufaş, dintr-o sală de conferinţe a clubului Dinamo, că va reveni mai puternic în fotbal, eu unul eram sceptic. Mărturisesc că m-am îndoit de resorturile lui interioare, de forţa psihică, de dorinţa sa de a nu ieşi din fotbal ca un proscris.

De asta acum sunt atât de convins că Adi Mutu dispune  de resursele de a-şi oferi un final de carieră pe măsura mediatizării sale şi până la urmă a talentului său. Şi cu tot respectul pentru inventivii şi din ce în ce mai activii suporteri ai lui Dinamo, cred că la Ploieşti e mediul perfect pentru asta. Mutu e genul de sportiv care se hrăneşte cu fanatismul tribunelor şi care se încarcă atunci când îşi aude scandat numele. Aici fac o paranteză. Nu ştiu dacă aţi observat, dar idolii ultimelor generaţii au avut nume din două silabe scandabile sublim: „Ha-gi”, „Lu-pu”, „Sa-bău”„Ba-laci”, „Do-brin”.

Aşdar, „Mu-tu!, Mu-tu” o să răsune ca nicăieri altundeva pe frumoasă arenă a ploieştenilor şi eu unul de-abia aştept şi din punct de vedere al atmosferei, dar şi a fotbalului jucat meciurile Petrolului. Dacă ar mai veni şi „Zi-cu”, adică să avem Zi cu Mutu, cum ar titra ziarele după vreun meci în care cei doi ar fi la înălţime, atunci chiar că ar fi o echipă pe măsura galeriei. Ce le doresc ploieştenilor ar fi ca perioada aceasta de graţie, în care toate le merg din plin, să nu se curme de ca şi cum nu ar fi fost nimic. S-au mai văzut cazuri de investitori privaţi, autorităţi locale sau alte entităţi cu surse de venit care au închis pe neaşteptate robinetul, lăsând mii de fani deziluzionaţi, frustraţi şi cu aşteptări înşelate. Cazurile Poli, Rapid, „Ştiinţa”. Adică grupuri de suporteri dedicaţi, fără de care fotbalul nostru de primă ligă nu mai e e aşa frumos.

În perspectiva duelului direct şi de la distanţă cu Steaua, să fiu în locul lui Contra, aş aplica o metodă brevetată de naşul sau finul său, îmi scapă legătura de rudenie exactă, înaintea dublei „roş-albaştrilor” cu Astra, adică aş lipi în vestiar sub numele şi numărul jucătorului declaraţia lui Reghe de acum câteva săptămâni: „Dacă ni-l doream pe Mutu, puteam să îl luăm”. Şi pentrru că am scris Mutu şi Contra în aceeaşi frază, simt nevoia să mai spun că mai am o convingere, aceea că „Guriţă” ştie cum şi ce să zică şi să facă pentru a-l face pe fostul său coechipier, actual elev, să se integreze în grup. Dacă nu, cred că îl va elimina fără a ţine cont de vechi prietenii. Vom vedea ce va fi, dar eu unul simt nevoia să-i urez bun venit acasă lui Mutu. Şi lui Keşeru, şi lui Alibec, şi sper şi lui Zicu!