Turneul la care şi Iran-Nigeria 0-0 pare spectaculos

Mda, devine cam clar că Germania stă bine de tot. Am ţinut degeaba cu Portugalia. Nu am avut nicio clipă senzaţia că Ronaldo, Almeida şi Nani pot sta în meci. Până şi gafele pe care le-au făcut nemţii în startul partidei au părut controlate. Emană forţă, stăpânire de sine şi lasă senzaţia după acest 4-0 totuşi neaşteptat că nu au apelat la tot arsenalul, că mai dispun de resurse (ajunge să remarcăm că Miro Klose, Schweinsteiger şi Draxler au fost rezerve neutilizate). Sigur, a fost doar un meci şi nu trebuie să ne grăbim să facem din Germania sau Olanda campioane mondiale, dar trebuie să remarcăm faptul că cele mai categorice rezultate au fost obţinute de aceste două naţionale în dispute mai mult decât echilibrate cu adversari europeni de calibru. Turneul final este o competiţie de anduranţă, ştim cu toţii şi energia, precum şi forma sportivă trebuie dozate pe parcursul unei luni întregi. Întrebarea logică este dacă ele pot sau nu să continue în ritmul acesta. Oricum, mergând pe ideea celor patru mari favorite din start (Brazilia, Argentina, Spania şi Germania), trebuie remarcat că nemţii arată cel mai bine şi că Olanda, finalista din Africa de Sud este mai îndreptăţită la acest statut decât campioana en-titre.

Spuneam zilele trecute că grupa B şi grupa D mi se par cele mai antrenante. Adaug acum şi grupa G. Decimată (asta da ironie pentru CR 7 care a reuşit cu Realul, „La decima”, înşirând echipe germane pe traseu), de nemţi, Portugalia lui Ronaldo ar vrea să supravieţuiască în dauna Ghanei şi a Statelor Unite. Ultimele s-au întâlnit luni noaptea într-un meci câştigat de yankei. De fapt „yanklinsmanni”. Neamţul care fredonează „The Star-Spangled Banner” (imnul SUA), cu mai mult patos decât Ozil ori Podolski “Das Lied der Deutschen“ şi-a pus amprenta asupra americanilor, i-a disciplinat şi i-a făcut să conteze în lupta pentru calificarea din grupe. Vor urma o serie de dueluri „fratricide” cu fraţii Boateng duelându-se iar în Germania-Ghana, ori cu selecţionerul Joachim Low confruntându-se cu mentorul Jurgen Klinsmann.

Altfel a venit şi prima remiză albă, dar ediţia aceasta de Cupă Mondială m-a prins atât de tare încât până şi un Iran-Nigeria fără goluri mi s-a părut un meci antrenant. S-a jucat un fotbal cinstit, cu ritm şi implicare. Alternau execuţiile pretenţioase cu preluări „colţ de masă”, dar una peste alta a rezultat o încleştare plăcută ochiului din care nu au lipsit ocaziile şi suspansul. Plus că tribunele au fost arhipline la duelul selecţionatelor cele mai ne„branduri” implicate până acum în Brazilia.