Titlul 24 în 5 cuvinte

E momentul Stelei. De fapt, de vreun an încoace, Ghencea a tot reînvățat să traiscă clipa. În sâmbăta Paștelui, patronul care îl amestecă pe Dumnezeu mai mult ca oricine în treburile astea atât de lumești a primit un cadou, pe care managerul s-a grăbit să îl potențeze în cheie divină pe un site de socializare. Nebănuite căile Domnului, am concluziona pentru a completa cercul. Mai acum câteva luni un preot abonat Digi mă trăgea deoparte după o sfeștanie și îmi spunea timid, dar ferm: „Să știți că Dumnezeu nu are nicio treabă cu fotbalul. Cei care îl amestecă aici comit blasfemii”. Mărturisesc că precizarea popii m-a contrariat aproape la fel demult ca tirada lui Becali de după meciul cu Ajax, când a venit în studioul nostru de la stadion cu multe cruci și mătănii plus un de neoprit discurs la sfârșitul căruia mai că îți venea să te uiți în sus spre tabelă, căutându-l pe Domnul la autorii golurilor.

Depășind momentul și închizând paranteza, m-am gândit să fac un top al entităților care au făcut posibilă această performanță:

1. Jucătorii. Steaua a arătat după foarte mult timp ca un grup unit. Conjunctural (sediul Digi este lipit de hotelul unde steliștii fac cantonamentele), am avut ocazia să îi observ pe steliști în sezonul acesta, așa cum o făcusem și pe finalul celui trecut. Arătau și se comportau altfel. Aici este marele merit al lui Reghecampf și voi reveni. Cert e că au învățat să se comporte și să acționeze pe teren și în afara lui ca un commando care își cunoaște interesul și nu se lasă până nu își atinge targetul. Bourceanu a fost liderul din teren care a știut să îi adune în jurul lui. Nu o dată l-am văzut strângând din dinți, urlând, îmbărbătându-i. Un întreg spectacol de gesturi și grimase ce trădeau determinarea și dorința de reușită cu orice preț. De la ultimul maseur și până la manager se transfigurau și deveneau alți oameni în perimetrul verde. Tătărușanu, în schimb, a fost omul care a ținut echilibrul în afara gazonului. Rece, calculat și neimpresionabil, a fost vocea care s-a impus în relația cu conducătorii, chiar cu patronul, mediind diferende financiare, nu puține, și alte conflicte inerente în ciuda aparențelor de pace perpetuă. Una peste alta, cu Bourceanu și Tătărușanu în frunte, Rusescu, Chiricheș și ceilalți au știut ce vor, etalându-și personalitatea și impunându-și valoarea ori de câte ori a fost nevoie. Chiar și derapajele de tip Nikolici, s-au încadrat într-o marje de impunere a legii vestiarului la echipă și în club.

2. Antrenorul și stafful său. Reghecampf a adus în primul rând disciplina. De la interzicerea telefoanelor la masă și în autocar până la o ținută îngrijită și un comportament studiat. Vedetele au fost integrate într-un modul atent supravegheat, dar lăsat suficient de liber pentru a nu se îngrădi personalitatea individuală. Fără cleveteli inutile, fără derapaje majore, steliștii s-au constituit într-un nucleu. Asta se vede mai puțin, dar înseamnă enorm. Contează, v-o spune orice fotbalist care a făcut măcar un duș la profesioniști, ca toată lumea să vină la masă la aceeași oră, într-o ținută decentă și fără căști sau alte accesori și de la prânz să se plece împreună spre camere, fără ca greii vestiarului să își întindă picioarele pe măsuțe în barul hotelului, la o băutură interzisă, fie ea și răcoritor-acidulată. Apoi, Reghe mai are merite și în impunerea unor metode de pregătire fizică, dar mai ales de recuperare, cu ajutorul neamțului-minune și nu în ultimul rând cunoașterea posibilităților reale ale echipei și transpunerea lor în practică.

3. Patronul. Aici simt nevoia să scriu o singură propoziție. A crezut în Regecampf, atunci când toată, dar absolut toată lumea din jurul său îi spuneau că face o nebunie numindu-l în funcție pe fostul antrenor al Chiajnei.

4. Fanii. Au știut să uite conflictele mai vechi sau mai noi cu patronul. Au lăsat deoparte mândria inutilă și orgoliile teribiliste și au șters cu buretele toate declarațiile lui Becali la adresa lor. Pe fondul rezultatelor au reînvățat drumul spre stadion și au transformat Arena Națională în arena lor.

5. MM Stoica. L-am lăsat la urmă, dar ceva din multipla sa personalitate sau la fel de bine multele-i fețe se regăsește aproape în fiecare categorie enunțată mai sus. Excepție face, în opinia mea, „secțiunea” destinată patronului, cu care MM are o relație destul de ciudată. Eu aș fi tentat să zic că se respectă, se apreciază, se urăsc și se disprețuiesc în egală măsură, într-un amestec amețitor de trăiri și sentimente, pe care nu ai cum să le înțelegi decât dacă ești MM Stoica ori Gigi Becali. Dincolo de tot și de toate, consider că MM e un conducător versat și totodată versatil. Bun cunoscător al fenomenului fotbalistic, dominator și arogant cu cei pe care îi consideră mai slabi decât el, ținându-le isonul și fiind defensiv cu puținii cărora le recunoaște superioritatea, a avut abilitatea de a interpreta corect majoritatea conjuncturilor în care a fost sau s-a pus. Nu știu dacă și-a parafrazat în discuțiile cu sine truismul: „În spatele oricărui bărbat e o femeie puternică”, dar a aplicat ca nimeni altul în fotbalul românesc faptul că în spatele managerului de succes stă un antrenor extraordinar. Walter Zenga, Cosmin Olăroiu, Dan Petrescu și acum Laurențiu Reghecampf. Atenție, nu au fost neapărat tehnicieni propuși de el, dar au fost oameni în fața cărora și-a impus competențele și tot arsenalul necesar unui real conducător și alături de care a reușit. Faptul că oricare dintre cei pomeniți mai sus vor spune că MM le-a fost de ajutor în relație cu jucătorii, în degrevarea de atacuri asupra adversarilor și în enorm de multe alte situații îl certifică indubitabil ca temut om de fotbal.

Din punctul meu de vedere, ca nestelist obiectiv și ca om care prin natura meseriei a interferat cu absolut toți dintre cei pomeniți mai sus, așa arată tabolul unei victorii cu final demult anticipat. Determinare, pricepere, forță, susținere și abilitate. Titlul 24 în cinci cuvinte.