Teixeira, oaza din deşert

Filipe Teixeira a putut fi urmărit pentru prima oară pe un stadion în România tot într-o toamnă, la începutul anilor 2000. Acum 16 ani, mai exact. Un puşti de 22 de ani cu părul mai des, parcă un pic mai agil, dar la fel de serios şi implicat. A venit cu PSG-ul lui Fernandez la Bucureşti, în Cotroceni pentru meciul tur al dublei cu Naţional. Pare că s-a întâmplat într-o altă viaţă. Exista încă echipa ce continua tradiţia Progresului, era antrenată de Walter Zenga si spărgea blestemul primelor tururi (Cupa UEFA avea un cu totul alt format). Asta pentru că era perioada în care indiferent de nume formaţiile noastre erau eliminate înainte ca o ediţie de cupă europeană să debuteze cu adevărat. Cam ca acum. În anul acela formaţia care îi avea în componenţă printre alţii pe Dan Petrescu şi Didi Prodan eliminase pe Tirana şi pe Heerenven până să pice cu trupa la care juca Ronaldinho.

Acum că lucrurile au fost puse în context ne concentrăm atenţia pe tânărul ce purta tricoul cu numărul 28. Juca în bandă dreapta şi adversarul său direct a fost în dubla manşă arţăgosul Petre Marin. De altfel Petre, el însuşi având o carieră super longevivă, îşi aminteşte cu plăcere de duelul cu tehnicul fotbalist francezo-portughez. „Era foarte iute şi foarte tehnic. Titular într-o formaţie extraordinară...”. Felipe a fost trimis de la început în ambele jocuri cu Naţional. Sigur nu era PSG-ul de azi, dar vorbim de o formaţie de top dintr-un campionat ce dăduse cu o ediţie în urmă campioana mondială şi era campioană europeană la zi.

După ce bifase deja prezenţe în prima ligă portugheză şi avusese evoluţii şi Ligue 1, Felipe s-a hotărât să facă o schimbare de 180 de grade în carieră. A ales Anglia, West Bromwich Albion, mai exact, acolo unde a avut parte îşi aminteşte el şi acum de cele mai mari satisfacţii sportive. Câştigarea Champiomship, echivalentă cu promovarea în Premiere League a fost un veritabil succes, de care actualul fotbalist al FCSB-ului nu s-a putut bucura pe deplin. Asta pentru că în martie 2008 cariera i-a fost marcată de o accidentare groaznică pentru orice fotbalist: ruptură a ligamentelor încrucişate. A revenit pe final de 2008, adică acum fix 10 ani, dar nu avea cum să mai fie totul la fel. A apucat să bifeze prezenţe în Premier League, unul dintre cele mai puternice campionate din lume, dar în 2010 a fost nevoit să facă o alegere pe care avea să o regrete.

A ajuns în est, la Metalurg Doneţk. Nu s-a putut adapta şi după 7 meciuri şi 6 luni a mai luat o decizie extrem de importantă şi inspirată în cariera lui. În ianuarie 2011, la mai puţin de 9 ani de dubla cu Naţional, revine în România, de data aceasta ca jucător la FC Braşov. O echipă antrenată de conaţionalul său, Antonio Conceicao. „Am venit la insistenţele lui şi trebuie să îi mulţumesc pentru că m-am adaptat aici. Mi-a plăcut ţara, oamenii, fotbalul de aici...Mi-am găsit locul şi mi-am regăsit bucuria de a juca fotbal. Şi o voi face atâta timp cât voi mai putea”. Ironia sorţii face ca Filipe să se bată la titlu în această ediţie tocmai cu omul care l-a adus în ţară. După ce a ajuns la Braşov traseul portughezului este cunoscut de iubitorii fotbalului de la noi. S-a impus oriunde a jucat. La Rapid un sezon până la intrarea în insolvenţă, apoi după o scurtă escapadă în Golf la Al Shabab, la Petrolul, Astra şi acum FCSB. A fost unanim apreciat şi respectat deopotrivă de coechipieri şi adversari pentru seriozitate, valoare şi bun simţ.

Momentul culminant al carierei se consumă acum când după un meci excelent făcut în derby determină sponsorul echipei să aibă o iniţiativă ce ar putea redimensiona fotbalul de la noi, mai ales că se întâmplă la un club la care totul se petrece după bunul plac al patronului. „Plătim noi contractul numai prelungiţi înţelegerea cu Teixeira. E un fotbalist care aduce numai beneficii”. În derby a plutit în ciuda suprafeţei imposibile. A fost o maşină de epocă cuplând 4X4, făcând drifturi şi rulând elegant printre caroserii futuriste înţepenite în suficienţă şi alibiuri.

Şi pentru ca povestea să fie completă nu am cum să nu povestesc un episod dintr-un restaurant bucureştean, acolo unde Filipe a apărut discret alături de familia sa şi au lăsat o extraordinară impresie de normalitate. O soţie neepatantă şi naturală şi doi copii simpli şi educaţi au luat loc alături de el la o masă într-un colţ şi au savurat un superb spectacol de muzică fado.