Reghe și antrenorii anului

Cele zece puncte și parcursul aproape fără greșeală al Stelei nu pot constitui o platoșă pentru Reghencampf. Asta trebuie să înțeleagă totuși tânărul antrenor din Ghencea. Axioma cu tehnicianul ținut în funcție de rezultate nu merge. De fapt e incompletă. Degeaba ai statistica și cifrele de partea ta dacă nu ești pe placul unicului finanțator. Acolo, în raport cu el, trebuie să știi să pleci capul, să nu depășești o limită a exprimării personalității și, mai ales, să nu care cumva să faci greșeala de a intra în grațiile faniilor mai mult decât e cazul. Eventuala prezență a suporterilor la vestiar pentru a-l aclama  în locul prezenței lor la oficială pentru scandarea infantilă: “Pe mașină, pe mașină!“, i-ar fi în mod sigur fatală oricărui om din staff. Pentru că a fost în toane bune, Becali i-a tolerat “ieșirea” de luni când, pe bună dreptate, Reghe a avut un discurs dezamăgit și revoltat.

Lecția pe care trebuie să o repete toată iarna este aceea că va putea antrena Steaua numai tolerând toate derapajele patronului, impunându-și să înghită și nefăcându-și iluzii că el sau altcineva l-ar putea schimba. Accepți sau pleci. Nu o spun eu, sau numai eu. Ci, majoritatea celor care au lucrat cu Becali, în discuții cu microfonul oprit. Maxim din ce poți face ca antrenor în relația cu patronul este să ai abilitatea să jonglezi cu butada „zici ca el și faci ca tine” și de a-l păcăli pe ideea că tu ești toată ziua cu jucătorii și îi simți mai bine. Dar și asta numai cât vrea el.

Altfel, Reghe merită toate aprecierile și toate laudele pentru ce a reușit în acest an calendaristic. Mărturisesc că atunci când îi auzeam discursul de după instalare cu cel mai tânar antrenor care va face performanțe cum nu mai fost demult, mă îndoiam.  Nu atât de capacitățile sale dovedite din plin la Chiajna, cât mai ales din cauza mediului de lucru. Microclimatul construit de el la echipă însă a dus la acest parcurs foarte bun. Ca o explicație a finalului perfect de an, cred că a fost ajutat și de campania electorală care l-a forțat pe Becali să rămână în silenzio stampa.

Cu toate acestea îmi este greu să afirm răspicat că el, Reghencampf, este antrenorul român al anului. Ceea ce a reușit Petrescu la Moscova este cu adevărat impresionant, felul în care Lucescu domină fotbalul din Ucraina și teama pe care o inspiră granzilor în Liga Campionilor reprezintă foarte foarte mult. Despre faptul că Olăroiu este lider incontestabil în Emirate aproape că nu mai e loc să vorbim. Patru antrenori de excepție, dar care în cvasi-majoritate antrenează „afară”. Cu locvacele – nu e jignire!- de Becali în frunte, trebuie să fim capabili de a-l păstra măcar pe Regencampf în țară, pentru că aducerea celorlalți trei la care am mai putea adăuga un Răzvan Lucescu, un Boloni, chiar un Motroc ori Zenga adoptat de noi devine din ce în ce mai greu de realizat. Cu cei enumerați pregătind echipe din România, nivelul competiției ar fi mult crescut.