Răspunsul „papagalului”

La penultimul Espanyol-Barcelona, cel dinaintea egalului pe care „papagalii” l-au smuls extratereştrilor sâmbătă seara, am stat fix deasupra băncii de rezerve a gazdelor. Am fost atunci la meci fără treabă, mai degrabă ca activitate turistică într-un city-break din frumosul oraş catalan.

Atunci, Costel Gâlcă era antrenor la Steaua şi nu am făcut vreodată un secret din faptul că ne auzeam la intervale neregulate. Îi vorbisem despre excursia la Barcelona şi subiectul derbyului venise firesc în discuţie. M-a întrebat dacă voi merge la meci şi i-am spus că vreau, că am făcut o cerere de acreditare (pe siteul lui Espanyol apărea ca sold-out cu mult timp înainte...) şi că voi vedea la faţa locului dacă reuşesc sau nu să ajung la partidă. Pentru a plasa lucrurile în context, precedentul derby catalan avea loc la sfârşitul lui aprilie 2015, adică fix în perioada în care Steaua lui Gâlcă era în mare pericol să rateze principalul obiectiv al său, titlul.

Ca să nu lungesc povestea inutil, am primit cu surprindere un telefon, în Barcelona fiind, prin care Costel îmi dădea un număr de telefon şi îmi spunea să iau legătura cu Jose Maria Calzon, cu care vorbise să îmi dea două bilete la meci. Între timp obţinusem şi acreditările, dar fireşte că am fost la stadion cu o zi înaintea partidei. Calzon e o legendă pentru Espanyol, dar şi în întreg fotbalul spaniol. Un soi de Tică Dănilescu la noi, păstrând proporţiile, o legendă vie, denumit cât se poate de sugestiv în presa catalană „El corazon del Espanyol”. Nimeni altul decât tipul cu care Costel s-a îmbrăţişat la finalul meciului de sâmbătă. Asta pentru a ne îndrepta totuşi spre actualitate. Mai zic doar că şi atunci şi oricând m-a impresionat faptul că într-o perioadă extrem de tensionată pentru el (Steaua venea după înfrângerea neverosmilă cu Oţelul de pe teren propriu şi înaintea meciului direct cu Târgu Mureş), Costel Gâlcă şi-a găsit timp pentru o chestiune insignifiantă. I-am mulţumit la final (am ales să merg să văd meciul de pe locurile rezervate cu ajutorul său şi nu de la masa presei) şi i-am urat printr-un sms să îl văd cât mai curând în spaţiul tehnic de pe Cornella El Prat. Sincer, până şi mie mi s-a părut cam exagerată urarea, dar am dat „send”...

Din faţa televizorului, de data aceasta, l-am văzut la Digi cum îşi conduce echipa la primul rezultat să-i spunem pozitiv pe care Espanyol îl reuşeşte împotriva Barcei de patru ani încoace. Ultimul punct pe care alb-albaştrii îl luaseră extratereştrilor venise pe 8 ianuarie 2012, după un 1-1 smuls de gazde pe acelaşi stadion. A urmat o serie de opt eşecuri consecutive...Aşa se explică manifestările de entuziasm ale fanilor sâmbătă seara. Departe de centrul Barcelonei, micuţa suburbie situată în imediata apropiere a aeroportului, ce găzduieşte noul stadion, îşi consumă pasiunea pentru „papagali” şi îşi asumă statutul de trupă eclipsată de faima şi gloria Barcei...Spuneam că am văzut pe viu şi am pretenţia că am înţeles că ataşamentul ăsta faţă de o echipă, faţă de o idee până la urmă şi aderarea la o stare de spirit, e o chestiune care se moşteneşte din tată în fiu. E mult de discutat.

Nu vreau să înţelegeţi că îmi propun să glorific un egal smuls în faţa unei echipe care a lovit de două ori bara şi care a avut o posesie de aproape 70 la sută. Ideea e că pentru Gâlcă egalul ăsta e o victorie importantă de etapă. El însuşi luptă să dovedească faptul că merită să stea în spaţiul ăla tehnic, pentru ce este acum şi nu pentru calităţile de jucător probate acum ani şi ani în tricoul „papagalilor”. A reuşit să readucă plăcerea, entuziasmul şi atitudinea într-o echipă blazată şi fără orizont. I-a făcut pe oamenii din tribună să plece fericiţi din stadion. Rememorez drumul de la arenă spre staţia de metrou, principalul mijloc de legătură cu centrul oraşului. În aprilie, deşi bătuţi, fanii lui Espanyol cântau. Era o resemnare activă şi cumva voioasă.

Şi încă ceva. Cu atitudinea lui, cu felul său de a fi, cu ţinuta sa impecabilă, Gâlcă e din filmul ăla. De altfel a zis-o chiar el în ziua prezentării: „Sunt un papagal!!”. E protagonist într-un campionat urmărit de întreg mapamondul, acolo unde respectul şi bunul simţ sunt însuşiri pe care se pune preţ şi care contează. Fără să ridice tonul, fără să se bată cu pumnul în piept, a dat un răspuns celor care l-au contestat/ignorat/ironizat. Cu Becali şi alţii ca el în frunte.

Câteodată mai câştigă şi cei care îşi asumă cu modestie statutul de „papagali” în faţa celor care se cred extratereştrii...2016 a început frumos!