Programul Burleanu: „Suntem o forţă veritabilă a fotbalului redevenit fenomen social!”

După primul episod în care am vorbit despre impresia generală creată de programele celor doi candidaţi principali, intrăm în profunzimea lor. Mai uşor de urmărit mi se pare să vorbim despre fiecare în parte şi nu comparativ.

Începem cu Burleanu.
Spuneam că programul lui e mai ordonat, mai atent structurat. Cu grija la detalii şi cu unele mesaje mai mult sau mai puţin subtile. Fiind mai stufos, o pagină de „Cuprins” nu poate decât să îi ajute pe cei cu adevărat interesaţi. Se pune accent pe termeni tari şi de impact: viziune, proiecţie, guvernanţă, instituţional. Cumva preţioşi, necaracteristici până la sosirea sa în fruntea federaţiei fotbalului românesc. Atrage atenţia capitolul „Mituri false şi adevărul pe care îl ştim”. Dar să nu anticipăm.

Pe patru pagini de „Viziune” se face o trecere generală în revistă a lucrurilor bune întâmplate, în viziunea echipei federale, în această perioadă. Expresii bolduite şi pompoase „O altă Federaţie pentru un alt fel de fotbal”, etc. Aş fi catalogat drept mult bla bla, dacă nu aş fi spus că vreau să fiu cât mai obiectiv. Nu zic aşa, dar e plin de „ce se spune” în astfel de platforme-program. Atrag atenţia pasajele-bold în sensul de ac, care se constituie în mici înţepături „Am plecat de la zero, ba chiar, de multe ori de la minus” sau „FRF este acum Federaţia Română de Fotbal. Nu Federaţia celor 4-5 prieteni patroni ai cluburilor mari”. OK. Se face şi asta într-o astfel de luptă.

La pagina 6 însă se aprinde un prim bec de avarie. ”De ce să întoarcă altcineva Liga 2 şi Liga 3 în bezna anonimatului, fără susţinere şi fără preţuire pentru locul unde cresc valorile fotbalului din lumina marilor reflectoare?” Aveam de-a face cu o enumerare sacadată de întrebări retorice, ce încep cu „De ce”, pe ideea că la câte lucruri bune s-au făcut şi la ce potenţial este să se mai facă, ar fi o nebunie să îi lase/lăsăm pe alţii să pună mâna pe fotbalul ăsta...”.

Hmm. M-am frecat la ochi şi am recitit. O dată şi încă o dată. Fotbalul din eşaloanele amintite aici e un dezastru. Nimeni, dar nimeni nu îşi asumă răspunderea predictibilităţii numărului de echipe care vor termina competiţia în care se înscriu.. Nu mai departe de zilele acestea două echipe (Satu Mare şi Târgu Mureş) din Liga 2 au abandonat lupta, iar în multe serii din L3 nu se retrogradează pentru că efectiv dispar cluburi din cauze (ne) naturale... Deci potrivit a ceea ce am citit, situaţia asta e opusul „beznei anonimatului”.

„Suntem o forţă veritabilă a fotbalului redevenit fenomen social”. Dacă am scoate Craiova, invitată de fosta conducere prin ignorarea regulamentelor direct în eşalonul secund, fotbalul din primele trei eşaloane nu adună într-un week-end numărul de spectatori care altădată veneau în Ghencea, Ştefan cel Mare sau Giuleşti la un banal meci de etapă. Şi la mijlocul săptămânii!

Vorbeam în prezentarea generală a celor două programe de nuanţe. La propriu. Griurile care au rolul să accentueze moştenirea grea. „De unde am pornit în 2014?” e titlul unui alt capitol. „Haos în Liga I”. Perfect de acord! O spuneam şi noi atunci. Se dă exemplul meciului de baraj al Rapidului cu Chiajna, cu decizie întoarsă de TAS, Rapid retrogradată chiar dacă pe teren învisese, Concordia chemată în Liga I, ştiţi povestea.... Nu se spune însă un cuvânt în toată această prezentare despre haosul din sezonul trecut, creat de ambiguitatea regulamentelor şi de aşteptarea cu sufletul la gură a unei decizii de la acelaşi TAS pentru a ne afla campioana!

Mai departe, o interpretare a unor cifre, fără a se ţine cont de variabile şi realităţi total diferite „În sezonul 2013/2014 au jucat un număr record (n.r.-negativ în mod evident) de străini.” Nu se spune că erau 18 echipe atunci, faţă de cele 14 de acum. Şi nici că la ora vorbirii sunt tot peste o sută de stranieri, ceea ce, dacă ar fi să calculăm ca medie, ar da un rezultat apropiat de nedoritul record.

„Fără pile şi relaţii nu se rezolvau probleme fireşti”. Corect. Ştim şi asta. Am semnalat reţele, numai că nu mai departe de acum câteva zile într-un „Matinal”, Daniel Opriţa reclama faptul că reprezentanţii Reşiţei sunt plimbaţi pe la Comisii şi pasaţi într-un litigiu cu un alt club, Şirineasa, protejat de oameni influenţi din Federaţie. Că au prioritate de ceva timp încoace în primirea unor verdicte favorabile cluburile ce îşi declară loialitatea la iminentele alegeri...

Mi-a mai atras atenţia un pasaj în care membrilor afiliaţi li se promite că pe lângă echipamente promoţionale în condiţii avantajoase, de care au beneficiat şi până acum, li se vor rezolva o serie de „necesităţi la preţuri mult sub preţul pieţei”, după ce în prealabil „solicitările de achiziţii” vor fi fost „agregate”. Ghilimele au nu numai rolul lor de citat cu care s-au născut ele de la natură, ci şi de scut pentru oricine tastează asemenea construcţii lingvistice, fie şi conjunctural, împotriva acuzelor de limbaj de lemn...

Tot în prima parte, Răzvan Burleanu îşi justifică demersul de a candida în şapte „pentru că-uri”, urmate de un decalog al fotbalului românesc. În acest punct mi-au atras atenţia două chestiuni. Pe una o voi cita în încheierea materialului. Cealaltă e constituită de folosirea în scris a unui cuvânt ce ar putea fi catalogat cheie în această campanie şi care a produs rumoare în tabăra Lupescu. Un termen pe care Generaţia de Aur încearcă să îl folosească împotriva actualei conduceri a FRF. „Candidez pentru că m-am ţinut de cuvânt şi am eliminat din Casa Fotbalului şpăgile, <<atenţiile>>, favoritismele, găştile şi risipa”. Categoric că la gaşcă mă refer.