Patru, patru, patru - cifra care nu omoară campionatu'!

Uite aşa îţi atragi renumele de anti-stelist. Anti-fecesebist chiar sună aiurea!!! Şi te trezeşti cu valuri de complimente online din partea prietenilor ascunşi în spatele / faţa monitoarelor. Oameni fără identitate, dar cu tastatură. Mă rog! 

Ideea era cu scenariul pe care mi-l imaginez de Paşte. Unul bun pentru ideea de competiţie, de suspans, de interes al telespectatorilor şi al microbiştilor. CFR să învingă Steaua şi Dinamo pe Viitorul. Perfect posibil şi o etapă la finele căreia am avea patru echipe în patru puncte şi un final nebun de campionat în ultimele patru etape. Orice ar fi posibil atunci, inclusiv ca Dinamo, echipa care a gâfâit teribil pentru a prinde play-off-ul, să se implice nesperat în lupta la titlu.

Dincolo de toate speculaţiile, FCSB arată bine şi depinde de ea. Şi-a regăsit ceva din strălucirea de altădată. Trufia, forţa, fanii. Alibec s-a integrat perfect, Gnohere e omul gata mereu să ajute, să schimbe ceva, să aducă altceva. Reghecampf şi-a stabilizat o formulă defensivă şi un sistem de joc. A dispărut brambureala aia atomică şi lipsa ideilor, plus discuţiile despre prospeţimea fizică, tăiate din faşă de o echipă ce joacă şi aleargă 90 de minute. Cu Dinamo, cu Astra, cu Craiova, Steaua a căştigat după meciuri de anduranţă, în care a ştiut să producă suferinţă, dar şi să sufere. Vorba lui Gabi Popescu: „Te uitai la meciuri şi nu îţi dădeai seama când şi cum conduce Steaua”. Ori asta e un compliment. Echipa asta era obişnuită să căştige oricum. A juca bine nu era neapărat o condiţie.

Viitorul s-a trezit în rolul urmăritoarei, deşi începuse play-off-ul ca...urmărită. Cele două puncte avans s-au transformat foarte rapid într-un handicap. Îşi menţine jocul estetic şi evoluează după aceleaşi principii, dar în momentele în care trebuie să facă diferenţa, apar ezitări, tremură piciorul, sperie performanţă. Hagi e conştient de toate detaliile şi de tinereţea copiilor săi care din avantaj se poate metamorfoza în greutate, atâta timp cât inevitabil se asociază lipsei de experienţă. Una peste alta. Viitorul e câştigător. Şi-a depăşit performanţa de anul trecut şi în mod clar condiţia. Plus că un acces de entuziasm poate izbucni în orice moment şi dacă presiunea devine descătuşare nimeni şi nimic nu îi poate prinde.
Dinamo a pornit greoi în play-off. A sprintat pentru a prinde plutonul, dar s-a relaxat două-trei etape. S-a aplecat cu mâinile pe genunchi, trăgându-şi sufletul. Biciuit de Contra şi încurajat din tribune, atelajul a prins viaţă de două etape. Cu Rivaldinho, cu May, cu Patrick, struniţi de experienţa unui Dielna. E o echipă vie, naturală, cu imperfecţiuni, cu puseuri de orgoliu, cu momente de acalmie ori sclipiri venite de nicăieri. Place.

CFR a avut un scurtcircuit. Succesul de la Piteşti i-a deraiat, în loc să îi aşeze pe drumul spre titlu. Ultimul tren pentru titlul ăsta trece luni prin Gruia şi Miriuţă dă asigurări că el, Deac şi ceilalţi îl vor prinde. Au cu ce, asta e clar. Dar important e ca lucrurile să fie aşezate într-o matcă a lor. Mixul de români şi străini, de tineri şi experimentaţi, de avânt şi prudenţă pare foarte bine dozat la Cluj. E echipa care, teoretic, am mai spus asta are cele mai bune argumente pentru a sta în calea Stelei în drumul spre titlu. Rezultatele din ultimele meciuri directe nu confirmă nicidecum această concluzie. Vedem luni.