Nostalgii de Mondial trăit în anii comunismului

În anii 80, când imaginile de la turnee finale aveau purici şi comentariile erau exclusiv în rusă, bulgară, sârbă sau maghiară, în funcţie de zona pe care o acopereau antenele colective din diversele zone ale ţării, orice avea legătură cu un campionat mondial era ceva nepreţuit. Fie că vorbim de surprize de gumă, de vreun afiş ori abţibild trimis de-o rudă de „afară”, ca să nu mai zic cât însemna vreun tricou...Nostalgii ale unei generaţii care a crescut cu televizor alb-negru, veţi zice. Pe mine mă urmăreşte o foaie A4 pe care am rătăcit-o demult, dar pe care atunci când am văzut-o mi s-a părut genială. Era copiată cu litere de-o şchioapă (maşina de scris era un lux, totuşi). O poezioară compusă sau tradusă şi adaptată de vreun compatriot care cuprindea numele protagoniştilor de la Mondiale...Era una din puţinele noastre modalităţi de a ne raporta la un eveniment planetar ce ne era ascuns. Îmi amintesc un singur vers, dar poezia era lungă: „Dacă-ţi dau una la FALCAO, te las LATO, de-ţi cântă PASARELLA la cap...”. Brazilianul Falcao, fireşte că polonezul Lato şi nicidecum prescurtarea numelui pe care îl poartă fundaşul stânga al Stelei şi celebrul fotbalist argentinian Daniel Passarella...O ştiam pe dinafară şi o recitam pe unde puteam spre amuzamentul adulţilor cu care interacţionam.

Jocuri de cuvinte cu „optimile”...

De atunci, în amintirea acelor vremuri, la fiecare turenu final „mă joc” cu numele protagoniştilor de la diverse turnee. Până acum nu am făcut publice vreodată astfel de texte, dar fiind pauză şi consultându-mă cu colegi cu simţul ridicolului mult mai bine dozat am decis să-mi împărtăşesc nostagia la prezent:

Din COURTOISie încep cu Belgia. Am spus de la început că găsesc că au o echipă ORIGInală şi că Wilmots&KOMPANY vor ieşi din grupe, dar că o performanţă reală ar fi să termine în primele opt, dacă nu cumva să intre în careul de aşi. HAZARDul a făcut ca în calea lor să iasă SUA în primul meci al eliminatorilor. Parcă ieri prin faţa hotelului devenit HOWARD&JOHNSON între timp, treceau zeci de mii de bucureşteni fericiţi că România bătea America la ceva. Noi suntem acasă şi ne uităm, de data asta color, la Indiana JONES, în timp ce yankeii lui Klinsmann se iau la trântă cu dracii.

Un mare BRAVO pentru trupa lui Sampaoli. Chile ar fi crezut?!?! A ucis Spania şi acum se pregăteşte să atace Brazilia. Au spus că vin la acest turneu final în numele minerilor chilieni care au dat întregii lumi o lecţie de dârzenie şi viaţă şi e VIDAL pentru ei să lupte până la ultima picătură. Numai că la meciul cu ţara organizatoare îi va aştepta Infernul (lui DANTE). De la SCOLARI, până la cei mai bătrâni (minus organizaţiile anti-CM), toată Brazilia are un singur vis: OSCARul în fotbal! A şasea oară în istorie! Vom vedea ciNE-Y mai MARe, pentru că pe partea cealaltă de tablou noul MESSIa din fotbalul argentinian pândeşte făţiş la gloria supremă în lume, antentând în secret şi la religia Maradona. Îl are de-a dreapta sa pe ANGEL DI MARIA şi visează cu ochii deschişi.

Pestriţa naţională a Elveţiei nu pare deloc neutră, iar varianta masculină a celebrei Shaquira, nimeni altul decât ofensivul SHAQIRI e pregătit să danseze pe „Endless SOMMER”, tocmai pentru că acesta a fost imnul CE 2012. OCHO-Ar fi cu Olanda, Mexicul lui Herrera (Miguel, nu Helenio) a lăsat o impresie excelentă. Cuplul ROBBEN VAN PERSIE e unul de CLASIE mondială, are un psihic de FER şi nu cred că eforturile vor fi în VAN. În absenţa LUIs SUAREZ, un Hannibal Lecter (Tăcerea Mieilor) al gazonului, uruguayenii par CA VA(N)I de ei. Sunt sigur însă că Pekerman nu i-a înCUADRADO la categoria victime sigure şi că vizează prima pagină a celebrelor publicaţii de sport, de la L’Equipe până la Gazzeta dello Sport ori GUARIN Sportivo. Şi ajungem la dubla confruntare africano-europeană. E MUSAi ca francezii să nu-i ia de sus pe nigerieni. Or părea BENZEMA şi ai lui pe VALBUENA, fie numai şi pentru particulele de bine din nume (un fel de îşi doresc tot binele din nume), dar nici cu OBOABONA nu mi-e ruşine...Caz KLOSEd se grăbesc cei mai mulţi să anticipeze disputa Germaniei cu Algeria. Elegant şi SLIMani fit, Low nu poate fi răpus de mult mai grossierul bosniac Vahid Halilhodzic. Chiar o fi vreo fabulă cu „Leul şi vulpea (deşertului)”!? Că de urs ştim. Problema e că africanii se cred deja în RAI(s) după calificarea asta istorică şi vor juca fără nicio presiune.

Special i-am lăsat la urmă pe Johnny ACOSTA Rica şi ai lui. Raidurile lor surpriză care au trimis acasă Italia ori Anglia îmi amintesc de disciplina trupelor DIAZ. Adevărul că S-ANTO(r)S fotbalul cu susul în jos dacă e să ne gândim că una dintre Grecia şi Costa Rica va fi sigur în sferturi.

...şi două vorbe serioase despre eliminatorii...

Prima zi de pauză a unui Mondial jucat pe repede înainte. Cu meciuri peste medie şi cu medie de goluri peste aşteptări. Intrăm în faza eliminatorie şi deja ne întrecem în profeţii în privinţa sferturilor. Avem opt meciuri, unele ce par din start cu favorită certă: Germania-Algeria, Franţa-Nigeria, poate Argentina-Elveţia şi Brazilia-Chile. Altele în care calificarea se joacă, în ciuda faptului că europenele par a avea un uşor avantaj: Olanda-Mexic, Belgia-SUA. Unul este perfect echilibrat Columbia-Uruguay şi un altul inedit, pentru a nu spune că e ciudat, caraghios ori neofertant.

E clar că Grecia sau Costa Rica vor egala perfomanţa noastră de acum 20 de ani cu care ne mândrim atât de mult...Cu Anglia ori Italia în loc de Uruguay ori Costa Rica şi cu Spania în optimea cu Brazilia tabloul acesta ar fi arătat mult mai bine, dar ca europeni suntem liniştiţi că în două meciuri sud-americancele se vor elimina între ele.