Normalizați cu forța

Până la urmă poate că asta e normalitatea. Mă refer la faptul că tot aflăm informații despre fotbaliști pe care Dinamo îi vrea, dar pe care îi pierde în fața unor formații care în urmă cu 3-4 ani, nu mai zic 15 sau 20, nu îndrăzneau să miște în front. De la imaginea cu un fost arbitru încărcând servil, la Timișoara, baxuri de numaiștiuce în autocarul dinamovist, sub privirile inchizitoare ale șoferului Tyson, pare că a trecut o veșnicie. Sau fotografia aceea cu Nicolae Puiu, fostul patron al Oneștiului, înclinat în fața lui Cornel Dinu...E din altă epocă deși totul se întâmpla spre anii 2000. Acum Pandurii le suflă jucătorii câinilor (Anton, Predescu), iar pentru Astra nimic nu e mai firesc decât să îl aducă la Giurgiu pe...Giurgiu, un fundaș stânga ce a avut evoluții apreciate, în tur, la Severin.

Tot ce am povestit eu până acum spune multe despre ce și cum se întâmplă și despre realitatea care ne obligă să ne adaptăm. La nivel mental încă ne șochează gândul că nu mai e Craiova, că nu mai e Timișoara sau că Dinamo și Rapid sunt în moarte clinică. Asta pentru că suntem ancorați în trecut prin resorturile a generații și generații care au fost setate să gândească și să se comporte într-un anume mod. E de ajuns să observi reacțiile cazului de lesbianism din handbal pentru a trage o concluzie în privința imaturității mentale din sportul și societatea noastre. Va trece mult timp până nu ne vor mai șoca fapte pe care le trăim. Până atunci ne normalizează evenimentele care vin peste noi.

Brandurile nu au forță dacă nu sunt întreținute, Liga I își modifică structura nu ca urmare a unei strategii, ci pentru că echipele mor pur și simplu și așa mai departe. Timpul și timpurile sunt singurele care au forța de a schimba ceva. Noi nu avem niciun merit. Suntem spectatori la singura dispută pe care oamenii care ne-au tot condus spre dezastru o pot pierde.