Noiembrie fierbinte

E devreme! Mai e ceva timp până ce va veni barajul cu Grecia, dar eu unul mă simt deja conectat la febra meciului. De fapt, am rămas setat pe dubla asta crucială pentru fotbalul românesc din minutul 90 al meciului cu Estonia. Cred că nu exagerez dacă afirm că o eventuală calificare ar constitui evenimentul deceniului în fotbalul nostru trist și controversat. Ar fi o gură de oxigen care ne-ar resucita nesperat.

Ca o fereastră deschisă în ultimul moment într-o locuință insalubră și de prea mult timp neaerisită. Suntem atât de aproape și mi-e și teamă să argumentez cât de important ar fi. Mai bine să dezbatem post factum, unde factum s-ar traduce cu calificare, avantajele. Așadar, la momentul actual să notăm că e bine că Raț, Chiricheș și Maxim au evoluții constant bune la echipe de club din campionate cu nume ale Europei. Așteptăm o creștere de formă și din partea celorlalți stranieri, astfel încât să putem articula o coloană vertebrală solidă și rezistentă la șocul numit Grecia. Am calculat noi pe hârtie că e un adversar accesibil, dar nu trebuie să uităm o clipă faptul că ei au fost cei care cu Rehhagel și ulterior cu Santos au ridicat jocul acesta ermetic și, să nu ne ferim de cuvinte, inestetic, la rang de artă.

Până la urmă vom încerca să îi batem cu armele lor, cu filosofia aceasta a celui ce își conștientizează posibilitățile și de ce nu limitele și care propune un fotbal economicos, ca să nu zicem zgârcit, bazat mult pe o posesie sterilă, fără atacuri frontale, fără un ritm deosebit ori artificii tehnice, deci fără spectacol. Vom vedea.

În umbra marelui meci de, cel puțin, 180 de minute jucat vineri 15 și marți 19 noiembrie, Dumitru Dragomir a strecurat un alt eveniment cu puternice influențe în fotbalul românesc pe termen scurt și mediu. Alegerile  pentru șefia LPF din 14 noiembrie.  Momentul în care se va întâmpla asta, inițial se vorbea de scrutin pentru șefia Ligii la începutul anului viitor, și anunțul intempestiv  ar fi trebuit să îl lase pe celebrul domn Mitică într-o cursă solitară pentru nou mandat. Gino Iorgulescu s-a hotărât să iasă din bârlog și propune o candidatură-surpriză ce ar putea bulversa lucrurile în forul ce guvernează elita cluburilor de la noi. Chiar cred în faptul că fostul președinte al Naționalului constituie un adversar de temut. Întotdeauna am zis că Gino Iorgulescu are alură, conexiuni și abilități de conducător de prim rang. Unul dintre foștii fotbaliști cu aptitudini manageriale, cu viziune, cu simț al realității. În sprijinul său stă perioada de glorie a ex-Progresului, devenit FC Național, felul în care această echipă s-a luptat spre sfârșitul anilor 90 cu celelalte mari bucureștene.

De asemenea, nu ai cum să nu remarci faptul că Gino Iorgulescu este cel care a lansat în fotbalul mare nume de antrenori care au făcut lucruri extraordinare atât pe plan intern, cât și pe plan internațional: Olăroiu, Petrescu, Zenga, Bergodi și lista ar putea continua. Așadar vorbim de un om (de fotbal) cu viziune. Pe de altă parte, adversarii și nu neapărat adversarii, ci urmăritorii atenți ai fenomenului pot invoca momente să le catalogăm îndoielnice din cariera de conducător al celui care vrea să-l devanseze pe Dragomir. O relație la un moment dat îndoielnică cu însuși adversarul său de acum, materializată într-un schimb de terenuri ce a făcut obiectul unor cercetări din partea autorităților, plus transferuri despre care s-a spus că sunt la limita legalității, atunci când a fost vorba de trecerea lui Olăroiu de la Național la Poli Timișoara.

Cert e că asistăm la un meci de culise la fel de încins și îndrăznesc să anticipez la fel de echilibrat ca barajul la care ne raportăm speranțele. Cine e Grecia, cine e România în cazul de față ține de simpatii și percepții... Coincidența face ca Iorgulescu să mai fi încercat să preia șefia Ligii în perioada în care România forța barajul pentru un alt Mondial, cel din Coreea și Japonia, la începutul anilor 2000. Făcând o analogie dacă înlocuirea lui Dragomir ar aduce cu sine și calificarea României, foarte mulți și-ar dori schimbarea... Și ajung la judecata asta simplistă pentru unicul motiv că, din păcate, cele 18 echipe care vor vota nu vor ține cont de viziuni, de eventuale proiecte și strategii, în sensul bun al cuvântului. Vor prima din nou cercurile de interese și sferele de influență. Se va vota omul și nu ceea ce acesta și-ar propune și mai ales ar face, pe baza unui program de lucru.

Una peste alta, speranța pentru revitalizarea fotbalului nostru vine din punctul meu de vedere mai degrabă de la antrenorii și jucătorii naționalei. Perspectiva performanței de a se califica la turneul final din Brazilia va putea constitui locomotiva pentru o nouă ordine și la FRF, și la LPF. Indiferent de numele celor ce vor fi puși să conducă!