Necunoscuţii din Nord

Aştept să recunosc că m-am înşelat în momentul în care am fost de părere că varianta Iordănescu selecţioner este una depăşită. Asta prin prisma faptului că, în ultimii (mulţi) ani, altfel respectabilul om de fotbal s-a decuplat, s-a deconectat de la tot ce înseamnă a antrena, a pregăti. Domnia sa a spus-o, şi nu o dată. Cred că, mai ales în fotbalul de azi, zece ani înseamnă enorm. Ca informaţie, ca metodă, ca inovaţie, ca tot. Nu ştiu cât e de relevant exemplul, dar la un moment dat, din motive obiective, mi-am petrecut un weekend prelungit undeva unde nu aveam acces la internet. Am resimţit mult timp cele trei zile în care am fost decuplat de la realitatea aceasta pe fast forward în care trăim.

În fine...Îmi doresc enorm ca „bătrânul” General să reuşească iar. Am şi eu, ca tot microbistul, nosatlgia visului american, a meciului de la Cardiff şi aşa mai departe. Îmi plac revenirile spectaculoase şi palmele date cârcotaşilor de serviciu. O accept bucuros pe cea cuvenită mie, cu condiţia victoriei vineri şi a calificării la anul.

Cu apărarea cârpită

Până atunci nu pot să nu remarc condiţiile speciale în care Iordănescu îşi reia munca la naţională. Îmi amintesc cu certitudine că în ultimul timp am tot scris şi vorbit înaintea acţiunilor naţionalei despre un punct de stabilitate pe care ne sprijineam speranţele: „Avem un compartiment defensiv solid”, era ideea care se desprindea. Era perioada în care Gardoş şi Chiricheş jucau bine şi foarte bine, în care Tamaş era decent şi Goian constant. Pe Raţ îl consideram metronom, iar Măţel evolua şi punct. Latovlevici centra şi înscria pe bandă rulantă, iar Săpunaru era şi el variantă de luat în calcul şi doar încăpăţânarea lui Piţurcă priva naţionala de aportul unui fundaş dreapta de top. Asta ca să nu mai zic de Radu Ştefan...
Niciodată în ultimii ani, poate de la celebrul Armneia-România 1-1, din 17 noiembrie 2004, nu am mai fost atât de rupţi în fund! Bine, exagerez un pic, poate de dragul subiectului ales, dar pot argumenta...Am zis celebru pentru că vorbim de ultimul meci al lui Iordănescu la naţională. 10 ani şi o zi. Fix! Vă mai amintiţi linia de fund de atunci? Stoican, Bărcăuan, Flavius Moldovan, Dancia! La jocul acela a lipsit o întreagă echipă în frunte cu Chivu şi Mutu. Acum, dacă nu poate Raţ (dar eu unul sper şi cred că o să poată) va fi nevoit să joace cu Sepsi. Papp rămâne, oricât de în formă ar fi, tot o improvizaţie în flancul drept, iar Gardoş, Chiricheş şi Grigore cei care se vor bate pentru posturile de fundaşi centrali nu au evoluat niciunul în weekendul trecut.

Un adversar greu de citit

Vorbim despre noi, dar nu trebuie să ignorăm adversarul. Unul paradoxal şi foarte greu de citit. Şi în condiţiile unei continuităţi pe banca tricoloră, cu atât mai mult acum. Surprinzătoarea selecţionată care a început perfect preliminariile cu trei victorii din trei meciuri (Chiar! Ştiţi câte echipe au startul acesta fără greşeală? 7. Ştiţi care sunt? Islanda, Slovacia, Croaţia, Cehia, Irlanda de Nord, plus Italia şi Anglia...) a fost praf în preliminariile trecute pentru Mondialul brazilian. A terminat grupa pe penultimul loc, în condiţiile în care Luxemburg i-a luat 4 puncte din 6 (1-1 la Belfast şi 2-3 în deplasare). Pe de altă parte a scos egal cu Portugalia, pe terenul lui Cristiano şi a bătut Rusia lui Capello!!! E condusă de un selecţioner, Michael O'Neill, care după ce a fost instalat a fost aşteptat 9 meciuri să triumfe. După acel succes cu Rusia a urmat o altă serie de 8 jocuri fără victorie. Şi după asta nu îi mai bate nimeni: 2-1 cu Ungaria, 2-0 cu Feroe, 2-0 în Grecia.

Dincolo de problemele noastre şi de necunoscutele adversarului, în ceea ce ne priveşte e clar că numai o victorie ne lasă pe plus la anul. Orice alt rezultat va complica teribil calculele de calificare şi ne va arunca într-o vrie teribilă. Cum necum Iordănescu trebuie să continue startul acesta bun luat de Piţurcă şi în plus de asta, sunt mulţi care speră într-un plus de estetică, de spectaculozitate, de entuziasm în jocul alor noştri.