Ne-am făcut şi de râs şi de plâns

Tot o oră jumătate a durat. La fel de tare a durut. La final în studioul Digi Sport, Ilie ne povestea că pe vremea lui Tudorel (Stoica) de ieri era altfel şi că nu ne făceam de râs. La Digi 24, CTP spunea că Tudorel de azi s-a şi ne-a făcut de plâns.

A fost o seară grea. Problema e mai degrabă la cei care aveam aşteptări. La cei care şi-au făcut iluzii. Vorbesc (şi) de fotbal şi de acum o săptămână. Vali zâmbea amar în studioul Specialului la dialogul cu Becali şi saluta trist normalitatea din discursul lui Becali. Adevărul că atât de hulitul patron al Stelei a părut târziu în noapte un orator roman în comparaţie...Cu tot cu problemele lui cu legea şi logica, pomenite în atâtea rânduri. Dar să nu mai facem comparaţii. Nici măcar cu meciul tur!

Trupa lui Dică a fost adusă cu zgomot cu picioarele pe pământ. (Iată că sentimentul de neputinţă, umilinţă şi „la pământ” a fost definitoriu pentru românii de pretutindeni. Din Piaţa Constituţiei până pe Olimpico). A crezut antrenorul acestei echipe că băieţii săi pot interpreta aceeaşi partitură ca în tur. Cu pressing avansat, cu ofensiva avântată şi apărare solidă. O echipă elastică, reactivă şi capabilă de sacrificiu. Cel mai uşor ar fi să spui că nu şi-a cunoscut echipa, limitele şi lungul nasului. „Am câştigat noi vreodată atacând?!”, se şi ne întreba retoric Dragomir tot la Vali, ştergând cu tactica lui Dică pe jos. Invoca şi el trecutul glorios şi oamenii care „sfinţesc locurile”: Pinalti, Copos, Pădureanu. Cât de bine se potriveşte „Dumnezeu să îl ierte!” în context. Moraru s-a enervat şi el sesizând enormitatea şi l-a tăiat. Oamenii condamnaţi, dovediţi, cercetaţi sunt victimizaţi. Li se ia nonşalant apărararea.

Concluzionând, la limită prefer felul în care a atacat Dică. Fără simţ al măsurii, fără argumente practice, dar fidel filosofiei sale şi ideii sale despre fotbal. Trăieşte într-o realitate paralelă (delicat cuvânt în România de azi). De fapt, cu toţii suntem condamnaţi la stat în această realitate paralelă. Unii râd de cei care se fac de râs. Dar dacă se continuă aşa vor ajunge şi ei să plângă.