Haştag Haosul din fotbal

„Uniţi salvăm arbitrajul”. De fapt haştag şi uniţi salvăm arbitrajul. Mutu a luat atitudine în câteva zeci de secunde devenite virale pe internet. Nu subiectul ăsta îl atac neapărat. Mă amuză şi ce zice şi cum zice. E nenatural şi face un lucru pentru că se face. Bifează o activitate social media. Lui îi stă bine spontan. În fine...

Cocoţaţi într-o bulă suspendată deasupra unui fotbal falimentar, arbitrii contribuie din plin la decredibilizarea şi depopularizarea fenomenului. Complici la uciderea ideii de spectacol. E incorect să generalizez, ştiu, dar aroganţa pare să fi devenit o politică la nivelul arbitrilor români. Au girul şefilor. Ai lor şi ai fotbalului. Au atitudine, apucături şi mişcări de roboţi, dublate de metehne şi tare umane. Cu alte cuvinte au luat ce e mai rău şi de la unii şi de la alţii. S-a creat o falie. Sunt ei şi noi restul. Şi acum nu vorbesc de ce fac, de erorile în sine, ci de cum fac. De manieră, de stil, de limbaj verbal şi non verbal. Discuţia despre litera regulamentului mă oboseşte. E interminabilă. Manieră, nemanieră, intenţie...Nici nu mai contează!

Problema este că un fotbal şi aşa poticnit şi discontinuu mai are etapă de etapă şi meci de meci de surmontat un hop, un bolovan: arbitrajul. Cu regulamentul în mână, Istvan Kovacs se poate apăra şi poate spune că dreptatea e de partea lui. Trăim în ţara în care vedem şi simţim anomalii pe bandă rulantă. A avea şi a împărţi dreptatea a încetat de mult să mai constituie o virtute. Ideea e că vorbim despre o activitate în care respectul şi consideraţia adeversarului, coechipierului, publicului larg se câştigă, nu se impune cu forţa. Fluierul e un instrument auxiliar. Semnalizează. Nu taie în carne vie şi nu stabileşte destine şi ierarhii. Prin tot ceea ce fac în ultimul timp în guvernanţa Vassaras, Tudor şi ai lui irită. Nasc polemici, alimentează suspiciuni. Deciziile lor sunt prin definiţie controversate, dar acum s-a polarizat supărător totul. Sunt stat în stat şi au lumea lor.

Dar prin ceea ce fac periclitează lumea fără de care nu pot exista. În momentul în care vocea fotbalistului, cel mai important pion al fenomenului, reclamă atât de vehement şi disperat anomalia ar trebui ca undeva cineva să îşi pună mari semne de întrebare. Adică orice s-ar spune, rămân sau ar trebui să fie, să fim cu toţii parteneri. Jucători, antrenori, conducători, arbitri, media. Aproximativ în ordinea asta. Să avem acelaşi drum, acelaşi scop. Iar deasupra tuturor e spectatorul care certifică în ce măsură calea e dreaptă sau nu. Raportându-ne la asta evident cât de mare e ofsaidul în care ne aflăm. Cu arbitri în frunte. Chiar dacă tocit, haştagul de lemn al lui Mutu cu #uniţisalvămfotbalul e teribil de adevărat. Problema e că fotbalul nostru e în zodia haosului şi a arbitrarului. Şi nu e cineva care să pună lucrurile în ordine. Cu sau fără fluier...