Halepland

Pentru noi meciul începe cu un “Game, Set and Mats”. Game, set şi meciul avea să vină două ore mai târziu. Marele Wilander nu face economie de cuvinte frumoase. Suntem atât de avansaţi în turneu, încât orice comentariu vine cu o laudă. Ne-am obișnuit, dar ne place. Îmi amintesc de primele superlative ale suedezului, asociate cu entuziasmul lui Cristian Tudor Popescu. E un privilegiu să-l vezi / auzi pe CTP așa. Tenisul îl umanizează teribil pe omul cu verbul-bisturiu, care nu clipeşte când disecă societatea, ţara, lumea. Taie în carne vie. Cam cum face Mats în lumea atât de exclusivistă a tenisului. Şi, pentru mine, cel puţin, lumile astea s-au întâlnit cu ani în urmă într-un studiou TV. Un trecut relativ apropiat de unde Simona şi-a început pas cu pas urcuşul.

O simţim pe Simona de la încălzire… Calmă, liniştită, încrezătoare. Mă gândesc că toate aceste stări pe care noi românii le înţelegem / simţim / percepem, în cehă se traduc printr-un singur cuvânt: îngrijorare. Pliskova e în “deplasare”. Zgura o incomodează. Diagonalele sunt frânte, traiectoriile obturate, fileul prea înalt şi terenul prea îngust. Privirea Simonei are ceva din răceala cu care felina îşi scrutează prada. O urmăreşte, o lasă, o atacă. Pe măsură ce avansăm în primul set, ne dăm seama că e al nostru, că nu are cum să ne scape. Un break scurt şi rapid, apărat cu doua mingi de rebreak salvate şi apoi un tenis matematic, mecanic, descurajant pentru cehoaică. Spart când şi când de câte o sclipire a numărului doi. Invariabil însă, răspunsul Simonei venea instantaneu: “Vrei execuţii? Vrei spectacol? Am şi de astea…”. Serviciul altădată letal al Karolinei nu i-a funcţionat. I-a tremurat racheta (două duble greşeli în game-ul trei, cel cu break-ul), i-au tremurat şi picioarele. Numai aşa putem explica greşelile sale copilărești… Simona şi-a permis luxul de a irosi primele trei mingi de set. Dar până şi asta venea parcă să transmită: “Nu are ce să se întâmple…”. 6-4!

Următorul set a început după aceleaşi coordonate, cu Simona încercând să impună un joc la siguranță, lipsit de spectaculozitate. De artificii avusese parte Svitolina. Pliskovei îi pregătise un tenis la foc mocnit. Conștientă că trebuie să rişte, pentru că altfel e victimă sigură, cehoaica toarnă gaz pe meci, forţează şi iese din înghesuială în mijlocul setului doi. Halep rămâne imperturbabilă şi îşi oferă două mingi de rebreak şi lovitura psihologică decisivă aplicată adversarei. Pe cât de uşor revenise, pe atat de uşor le-a cedat. Şi, odată cu asta, setul.

Trăiaţi cu iluzia unei semifinale bifate? Speraţi la un marş fără emoţii spre locul 1 şi primul Grand Slam?! Hmm… Fără pulsul în gat, fără pupile dilatate, fără pumni încleştaţi. Ei, aș. Puneţi-vă centurile şi haideţi în montagne-rousse, în Halepland. 1-0 scurt, în decisiv. Suntem în ascensiune. Zgomotul acela metalic de roată pe şină ne gâdilă simţurile. Ne vâjâie pe la urechi două retururi superbe ale Simonei. 30-0. Un break ar fi aur. Pliskova revine cu trei puncte consecutive şi noi simţim că ne prăbuşim în gol. Simona frânează scârţâit, domolește elanul şi vine la o minge de break. Dar serviciul dinamitat al adversarei ne face stomacul ghem. Îl ia şi îl pune pe tabelă. 1-1.

O să zici că exagerez, dar o semifinală de Grand Slam e o loterie interminabilă de penalty-uri la un Mondial. Emoţiile sunt dilatate, încinse şi târâte (ăsta e cuvântul) din creier până în vârful degetelor de la picioare şi înapoi. E iar 30-0 în game-ul trei şi Simona scapă singură cu portarul. Dar la tenis a da în plasă e echivalent cu ratarea. În loc de 40-0 pentru noi, se face 30-30. Simona vrea să câştige numai cu stil. Face break-ul şi 3-1 cu o diagonala incredibilă. Nu apucăm să respirăm, că Pliskova se agață de noi şi are două mingi de break. E momentul când mă întreb ce Doamne aş fi făcut cu mâinile astea şi cu mine dacă nu aveam inspirația de a-mi ocupa timpul cu textul ăsta. E 4-1 şi am reflexul de a striga către arbitru “Fluieră, mă!”. Vreau să se termine. Simona are şansa lui 5-1. Da, da… Ar fi fost prea simplu. 4-2, dar putem spune că suntem în grafic! Lucrurile se complică cu adevărat cand Simona pierde serviciul...4-3. După ce ieri a revenit de la 1-5, azi i se anulează un avantaj de 4-1?! Nu. Ei bine, nu. E 5-3. Un game mai degrabă pierdut de ea decât câştigat de noi. Dar nu mai contează. Servim pentru meci!!! S-a terminat. Am câștigat! Nu mai scriu nimic. Haideți sa ne bucurăm!!!