Fără un 1-0 amărât la Astana, 5-0 cu Armenia nu valorează nimic

Mai simplu ar fi fost să aştept şi meciul cu Kazahstan şi să trag concluzii la pachet. Cu Armenia a fost entuziasmant. La nivelul de acum, adaptaţi la realitatea recentă şi la experienţele cu tricolori. Mihai Stoichiţă a anticipat corect. I-am bătut pe armeni, aşa cum la tineret tricolorii mici îi bătuseră pe luxemburghezi relativ de curând. Ceea ce odată era normalitate, a ajuns să constituie excepţie. Am mai avut evoluţii bune şi rezultate izolate, venite de nicăieri şi care nu au dus niciunde. Le spun rapid din memorie că m-am tot gândit la ele...5-1 cu Germania în 2004. Amical, dar reper. Da, da, atunci, în Giuleşti. Când Pleşan se anunţa...Platiniul lui Iordănescu. Un an mai târziu a fost un 2-0 extrem de consistent ca joc cu Cehia la Constanţa şi cu toţii îl descopeream pe Cociş. Invenţia lui Piţurcă. Între timp, săracul Răzvan...Că tot veni vorba de Răzvan, dar Lucescu. 3-0 cu Bosnia, tot în Giuleşti. Joc fabulos împotriva Bosniei, cu Raţ magistral şi Mutu ori Marica de neoprit. Doi ani mai târziu, iar în epoca Piţurcă, un alt 3-0, dar cu Ungaria. Marica din nou, Pintilii cu un gol extraordinar şi Tănase. Cristi Tănase.

Am mai găsi şi amicale reuşite. Cu Argentina, cu Belgia, cu Uruguay, Italia ori Spania. Problema e că peste acesste meciuri nu am construit nimic. Nu le-am dublat cu rezultate ori cu evoluţii pe măsură. Nu au fost puncte de plecare, ci mai degrabă, capete de drum.

De asta dincolo de 5-0 ăsta e nevoie mai mult ca oricând de un amărât de 1-0 cu Kazahstan. Să legăm, să înlănţuim, spuneţi cum vreţi. Aceasta este miza dublei. Fără trei puncte de la Astana, victoria asta frumoasă de la Erevan nu valorează nimic. Ea trebuie potenţată.

Altfel, nu putem spune că a fost un weekend perfect. Generaţia Under 19, aceea de care ne legasem atâtea speranţe a clacat în Olanda. A ratat turneul de elită şi orice şansă de a merge la un turneu final. Continuăm să ratăm obiective şi ne e greu spre imposibil să arătăm a echipa articulată la nivel de tineret. În condiţiile astea e destul de dificil să emiţi pretenţii la nivel de primă reprezentativă. Speranţa ar veni din mix-ul ăsta. Vârfurile de generaţie crescute aici, vezi cazul Marin plus românii din diaspora cu studii de fotbal la zi pe la diverse Academii. Şi care să fie asamblate de un străin.

Nu e strategie, nu e nimic studiat. E empiric. E hei-rupist, dar aşa arată prezentul nostru. În fotbal şi nu numai în fotbal. Gândim pe termen scurt. Acum de exemplu eu cer confirmări. Ştiu, pretind zgârie-nori în condiţiile unei fundaţii folosite la castele de nisip. Sperăm în soluţiile minune ale unui neamţ paraşutat în fotbalul românesc. Faptul că la 3-0 era nemulţumit şi îşi certa elevii că păcătuiesc în lâncezeala specifică ar putea însemna ceva. Că în microclimatul de acolo, în mica Românie de la naţională s-o construi ceva durabil. Vorba noastră, pe care a împrumutat-o şi el, Doamne Ajută.