Exemplul de neurmat pentru Reghecampf

Nu cred că în 2013 mai putem accepta necondiționat statutul de legendă a unui contemporan și că, doar pentru că a făcut în trecut anumite lucruri peste medie într-un domeniu de activitate, nu are nimeni voie să mai spună nimic la adresa lui. Vorbim până la urmă de oameni. Cu calități, abilități și însușiri deosebite, dar tot oameni. De aceea nu mă înscriu în categoria celor care să o pună la zid pe Ana Maria Prodan doar pentru că a îndrăznit să rostească numele lui Iordănescu sau al lui Dinu nu pentru a-i lăuda.

Problema e ce a spus la adresa lor. Pseudo-argumentele ei nu stau în picioare. E nedrept să rezumi cariera Generalului – un tehnician care altfel a avut puterea să renunțe la carieră când încă era în glorie- la un sistem încercat pe vremea când a antrenat, e drept fără rezultate, Rapidul. E condamnabil să îl numești pe Dinu gropar și să îl jignești urât, în condițiile în care ca jucător și antrenor a reușit performanțe răsunătoare pentru fotbalul nostru. Pe de altă parte, poveștile spuse de ea circulă în folclorul fotbalului și probabil că a simțit nevoia să le expună, așa cum la rândul lor, alții au scos în prim-plan lucruri care se vorbeau doar pe la colțuri despre ea.

Până la urmă e un război al nimănui în care eu unul cred că soția antrenorului stelist nu avea de ce să intre. Nu sunt convins că îl ajută pe Laurențiu, de fapt sunt sigur că el nu de discuțiile astea avea nevoie. Încerc să mă pun în locul antrenorilor a căror muncă este disecată în emisiuni de analiză de specialiști și pseudospecialiști. Admit că nu e ușor, mai ales pe fondul unor lucruri care eu ca antrenor văd și simt că nu merg și lucrez din răsputeri să le îndrept. Cred că e posibil să iau totul personal, să mi se pară că s-a format o coaliție împotriva mea și că toată lumea are ceva cu mine, dar din afară zic că mi-aș alunga gândul ăsta în secunda doi.

Mi se pare că aceeași greșeală a făcut-o și un alt om drag mie din fotbalul românesc, care a ales să se rupă, să fugă, să se izoleze. Luptătorii adevărați sunt capabili să absoarbă laudele și să rămână cu picioarele pe pământ, dar și să filtreze observațiile. Să cearnă remarcile răutăcioase de critici obiective. Să nu se încarce negativ cu primele și să țină cont de perspectiva pe care ți-o oferă cineva detașat. Ar fi păcat ca startului fulminant de carieră a lui Reghecampf să îi urmeze o pantă descendentă de tip Răzvan Lucescu, doar pentru că într-un anumit moment dat te simți singuri împotriva tuturor și crezi că tot Universul are ceva cu tine. În fond, ei ca pedagogi îi învață pe elevii lor să gestioneze stările controversate care vin și trec în timpul unei cariere. E un stagiu cu rezultate șe evoluții sub așteptări, pe care alții le subliniază. Majoritatea celor care fac considerațiile acum, nu își mai găseau cuvintele de laudă acum două-trei luni. Asta e de când lumea și pământul. Nu numai în România, nu numai în sport. E mersul lucrurilor. Nu îl putem schimba, dar îl putem percepe altfel cu o doză mărită de echilibru și fără declarații pripite.