Editorial Dan Filoti: Eliza Samara, iartă-ne! Suntem ignoranţi...

Dacă sesizaţi o oarecare nuanţă amar-ironică, să ştiţi că sunt printre primii vizaţi. Adică, da, m-am simţit vinovat, mic, trist, în momentul în care am aflat de performanţa Elizei Samara din comentariul colegului Ionuţ Angheluţă, atunci când priveam la Sampdoria-Inter, în timp ce mă pregăteam de...Botoşani-Târgu Mureş. Şi nu, nu am băut nimic...Plus că am aflat printre primii că vom avea spectatori cu Finlanda!

Bref! Eram la curent cu Europenele de la Ekaterinburg şi ştiam că echipa de tenis de masă ratase aurul în finala cu „nemţoaicele”. Ghilimele sunt pentru invazia de asiatice, plecate să fie fruntaşe în „satul” Europa, acest sport fiind dominat la nivel mondial de sportive din China, Coreea, Japonia ori Singapore. Dar, după ce am făcut pe finalul unei emisiuni gluma tocită şi previzibilă că Ying Han şi Xiaona Shan din Germania (accent teatral aici) ne-au luat aurul, m-am întors la oile noastre din fotbalul intern.

Lecţia din „L'Equipe”

A mai fost un moment la care mă raportez, privind retrospectiv, între argintul Elizei cu echipa şi titlul individual de duminică. Un alt coleg, Radu Abramescu, a venit să răsfoim împreună un „L'Equipe” de la sfârşitul lui septembrie. (În orice redacţie prin care am trecut fotbalul vs „extra-sport” reprezintă un etern derby, cu restul sporturilor outsidere, de cele mai multe ori pe nedrept).

Revenind la cotidianul francez şi la „Bondaru”: „Ia uite...”, mima el surprinderea în timp ce răsfoia: „Baschet (ziarul se deschidea cu Europenele de la Lille), baschet...iar baschet...”. Şi tot aşa, preţ de multe pagini. Peste zece în orice caz. Simpatic, fostul baschetbalist de performanţă continuă: „Şi după baschet ce credeţi că avem?!” ne interoghează retoric pe mine şi pe Teo Avramescu, colegul meu de birou, care îi ţinea, în mod evident, isonul: „Rugby...”. Şi Radu dă pagină după pagină...Iar, multe. Nu vă mai ţin că nu îmi propun să prelungesc fals suspansul ca în bancurile alea nesfârşite, care ajung să te enerveze înainte să îţi pui problema dacă te-ar putea amuza vreodată. Cert e că după rugby erau câteva materiale de opinie pe aceste teme considerate principale. Eu am încercat să parez, deşi ştiam că nu e aşa: „Poate e un supliment al ziarului”. Două dintre vârfurile Digi în materie de extra-fotbal aveau să îşi savureze momentul de satisfacţie, atunci când am descoperit împreună secţiunea de fotbal înghesuită mult după jumătatea ziarului.

Ei, francezii, au şi baschet, au şi rugby, au şi fotbal, dar mai au şi o educaţie, o cultură a sportului şi a performanţei. Noi...E mult de discutat.

A pierdut net meciul like-urilor în spaţiul virtual

Cert e că zilele acestea am ratat cu toţii ocazia de a vorbi mai mult de Samara. Despre aurul european la individual obţinut duminică în faţa „olandezei” Jie Li. Despre dramatismul acestei finale (câştigată cu 4-3), întoarsă de româncă de la 1-2 şi 2-3 la seturi...

Am început articolul de faţă luni după-amiaza, după ce am văzut o postare a unui fost coleg şi mereu prieten, Andru Nenciu, pe facebook...”Omul zilei în sport: Eliza Samara.” Şi o trimitere pe pagina ei. Acolo un ursuleţ de pluş, mascota întrecerii pesemne, avea la gât cele trei medalii cucerite de constănţeancă la această ediţie a europenelor. Un pic mai mult de 600 de like-uri. Adică infim în comparaţie cu postarea lui Ciprian Marica (multe mii de like-uri), primul român care îşi cumpărase un bilet virtual în Arena fanilor. (Apropo am remarcat faptul că Ciprian a salutat performanţa Elizei...)

Firul materialului s-a întrerupt aseară când vestea că vom avea spectatori joi pe Arena a scurtcircuitat redacţia. Azi am vrut să îmi termin blogul. Prima tentaţie a fost să las deoparte materialul cu Eliza şi să scriu despre nevoia tricolorilor de fani, despre relaţia asta pe care trebuie să o regăsim, etc. M-am surprins acuzându-mă că nu am înţeles nimic din ce scrisesem şi am decis să îi mulţumesc fie şi cu întârziere Elizei. Să îi mulţumesc şi să o rog să ne ierte pentru ignoranţă, pentru lipsă de reacţie, pentru incapacitatea perpetuă de a prioritiza!

Frumos ar fi să o aplaude 50.000 de oameni!

E o mare victorie că avem specatori în tribune cu Finlanda şi am vrea enorm ca la finalul meciului să spunem că am avut şi fotbalişti pe gazon. Unii care eventual să şi înscrie...

E gol în jurul Elizei şi pentru asta suntem cu toţii vinovaţi. Sunt sporturi în care avem sportivi de excepţie, dar nu i-am promovat suficient astfel încât să aibă cine să îi aprecieze la justa valoare.

Nu ştiu cât ar fi de nimerit, nu ştiu cât ar vrea ea, dar aş sugera FRF-ului să o invite pe Eliza joi la meci şi măcar la o săptămână după imensa perfornanţă să primească apaluzele pe care le merită. Nu de alta, dar la jocul cu Grecia, pe Arena Naţională momentul de maxim entuziasm a fost constituit de anunţul crainicului că Halep a trecut de Sabine Lisicki şi s-a calificat în sferturile US Open. Atunci stadionul s-a bucurat ca la gol.