Două zile, două finale, două sezoane. Cam mult nimic

După jucătorul care a evoluat în aceeaşi etapă de campionat pentru două echipe diferite, după manşa tur jucată într-un an calendaristic şi returul Cupei în următorul (cu posibilitatea cât se poate de clară ca un antrenor ori fotbalist să fie adversar după ce va fi avut iniţial un statut dimateral opus), am fost martorii unei alte grozăvii istorice în mult încercatul fotbal de la noi. (Ierarhiile stabilite la TAS fac parte deja din cotidian...).

Sezonul în curs s-a deschis înainte ca precedentul să se fi încheiat. Practic, prietenii mei statisticieni vor fi nevoiţi să consemneze în anale un 2016/2018...Supercupa, meciul care deschide un an competiţional s-a jucat sâmbătă, în timp ce Cupa Ligii, o finală care ţine de anul încheiat, a avut loc o zi mai târziu.

Oricare ar fi justificările, situaţia vorbeşte despre haosul din fotbalul nostru. Practic, schimbarea guvernării a dus lucrurile la nivelul următor în materie de arbitrar şi dezorganizare.

Pariul Ioniţă de la Astra

Depăşind aceste chestiuni (ne-am obişnuit să trăim şi să surmontăm probleme ce sfidează logica, bunul simţ, principiile, uneori chiar timpul şi spaţiul) ar trebui să vorbim şi de fotbalul jucat.

Pentru mulţi dintre noi au fost primele meciuri pe viu după un turneu final de European cu România printre participante. (protagoniste ar fi fost un cuvânt prea greu...).

Nu îmi propun să discut de ritm, de exprimare ori alte chestiuni ce privesc jocul în sine. Nu poţi avea pretenţia ca în acest moment echipele să fie suficient rodate, să vezi relaţiile de joc la adevărata dimensiune ori o formă apropiată de vârful râvnit de orice tehnician. Cu toate acestea, m-a impresionat pofta de fotbal arătată de Teixeira. Când un fotbalist, unanim recunoscut ca fiind tehnic şi care nu a făcut vreodată o virtute dintr-un travaliu susţinut, îşi dovedeşte clasa pe un gazon devenit spre final orezărie (nu e maliţiozitate, e realitate..în Cluj s-au rupt nori), înseamnă că talentul său e unul ieşit din comun. Tot din tabăra Astrei, Ioniţă şi-a probat o dată în plus calităţile şi e timpul să confirme. În decembrie va face 22 de ani şi în mod normal ar trebui ca în acest sezon să facă diferenţa, nu doar să sclipească pe alocuri. Sunt tentat să pariez pe mijlocaşul giugiuvenilor. Şi pentru ce a arătat sâmbătă la Cluj, în faţa unui adversar pe care din ce în ce mai mulţi îl vor naturalizat. Până una alta Camora, căci despre el vorbeam acum, a cam fost neutralizat. Altfel, Supercupa a ajuns acolo unde era logic să ajungă la felul cum şi la cât s-a jucat sâmbătă.

Serbări câmpeneşti pe Arene de sute de milioane de euro

Dacă e să judecăm în termeni de Avram ar fi trebuit să aibă aceleaşi unităţi de măsură la două faze litigioase în careurile Stelei, respectiv al Concordiei, am putea spune că în finala Cupei Ligii, balanţa s-a înclinat decisiv pentru roş-albaştri. De fapt pentru alb-roş-albaştri. Steaua e departe de nivelul aşteptat de exprimare în perspectiva tentativei de a forţa grupele...Europa League, dacă nu chiar Champions. Golubovic mi se pare că a adus ceva, în timp ce remarcatul Achim mi se pare că mai are de demonstrat.

Atmosfera în schimb a îmbrăcat forme diferite ale dezolării. Lacustră la Cluj, sufocantă la Bucureşti. Două stadioane moderne, cu facilităţi şi ştaif, de natură, teoretic, a atrage oameni cu adevărat doritori de spectacol. Deci scuza cu condiţiile pică. Reţetă întregită de cantautori cunoscuţi şi cu toate acestea publicul de pe Cluj plus Naţional Arena ar fi încăput fără să se înghesuie pe bătrânul stadion Dinamo, ca să nu zicem Giuleşti. Fără suporteri organizaţi (în mică măsură cei ai CFR-ului, dar prea puţin pentru o echipă ce juca acasă cu un trofeu pe masă), cu o minimă conectare la ce era pe teren.

Am văzut nişte sărbători câmpeneşti. Una înecată de ploaie şi una cu iarbă de milioane şi milioane de euro pe care alergau bucuroşi copiii. De mingi, de fotbalişti...Desculţi! Lipsea un grătar, fumul de mici, dintr-un peisaj ce inspira orice numai competiţie în adevăratul sens al cuvântului nu.

Mă întreb cu ce impresii o fi plecat Daum, martor ocular al celor două partide, luni, spre casă. Au jucat până la urmă elitele fotbalului pe care trebuie să îl scoată la liman. În locul lui aş avea un Muntenegru de griji şi m-aş întreba „O, (Fussbal)Gott!! În ce m-am băgat?!”. Subiectul întâlnirii cu Reghecampf l-aş trata separat după ce se va fi consumat cafeaua...