Dinamo. Îmi place Dinamo...

„Dinamooo...eu ţin cu Dinamooo”. Versurile lui Călin Geambaşu nu au cum să nu îţi sune cunoscut şi să nu îţi răsune dacă ai fost măcar o dată pe...Dinamo. Indiferent dacă ţii sau nu cu Dinamo! Eu nu ţin cu Dinamo! Şi mi-e greu să cred că aş putea ţine vreodată...Dar nu despre asta e vorba aici.

Pot spune în schimb că îmi place mult Dinamo de azi! Îmi place cum şi-a pregătit Rednic paşii. Cum a ales jucătorii, cum i-a oprit pe cei care se pliază pe o idee, care aderă şi înţeleg un spirit. Îmi place cum îi antrenează şi îmi place evoluţia din jocul lui Dinamo. Nu mă înţelegeţi greşit. Nu zic că sunt artificii. Spun doar că se observă o creştere. Cât de mică. Ca exprimare, ca atitudine. Se întrevăd relaţii de joc, apar combinaţii lucrate, răsar execuţii şi îşi face loc o oarecare doză de estetic.

Povestea lui Gnohere e una aparte. Cu ironiile de care a avut parte, cu contestări... Omul şi-a văzut de treabă şi nu numai că a slăbit din punct de vedere al greutăţii, dar a întărit consistent ofensiva suferindă a câinilor, înscriind pe bandă rulantă. Iar prima lui reuşită din jocul de la Chiajna e de fotbalist. Puteţi să mă acuzaţi că mă entuziasmez prea rapid sau mai ştiu eu ce... În peisajul arid din Liga I, aş aprecia şi un atacant care de acolo ar trage fără să trimită mingea în aut de margine. Aş aplauda intenţia pentru că la câte văd sunt sigur că mulţi nici nu se gândesc să finalizeze din acea poziţie. D-apăi să le şi iasă... Înainte fusese combinaţia de la golul lui Rotariu, după latul pus la centrarea excelentă a lui Fai. Prea mulţi i-au potenţat defectele lui Rednic. Eu unul stau strâmb şi încerc să apreciez drept. Ştiu că puţini antrenori români au ştiinţa lui, instinctul şi când vrea pedagogia lui, am auzit prea mulţi fotbalişti spunând: „o fi el cum zic mulţi că e, dar antrenamente ca ale lui nu face nimeni...”.

Despre Negoiţă nu am o părere clar definită, dar evidenţa mă obligă să spun, vorba „Bizonului”: „Chapeaux!”. A scos echipa din insolvenţă. Premieră în fotbalul românesc şi treabă dificilă, înţeleg, pentru orice societate din... societatea românească. Altfel, cum a schimbat antrenorii, incoerenţa sa în alegerea, numirea, menţinerea managerilor, m-ar îndemna să spun că nu e tocmai OK, dar până la urmă fără toate schimbările acelea de neînţeles nu s-ar fi ajuns aici, acum.

I-am lăsat la sfârşit pe cei fără de care fotbalul nu ar fi niciodată ce e azi. Galeria lui Dinamo e unică în rândul suporterilor din zilele noastre! A rezistat! A trecut peste tot şi peste toate şi e singura grupare de fani din peisajul Ligii I care aminteşte de ideea aceea de fani cu care fiecare dintre noi a crescut. Daţi un simplu search pe diverse site-uri de specialitate să vedeţi cum arătau stadioanele din România la meciuri în anii 80, la unele din anii 90, chiar la începutul acestui secol, ca să zic aşa. Chiar dacă vechi, erau superbe cu mii şi zeci de mii de oameni venind cu ore înainte să îşi ocupe un loc şi cu o atmosferă pe care azi o mai vedem doar accidental. Galeria lui Dinamo e poate singura care în tot acest timp a ţinut steagul sus. A rămas alături de o idee. Când nu au mai avut idoli în prezent, i-au reînviat prin coregrafii 3D pe cei din trecut, au ignorat acţionarii de carton şi conducătorii de plastelină şi au mers mai departe. Au ştiut foarte bine cine ce rol are. I-au identificat pe cei cu apariţii episodice, s-au debarasat de figuranţi. Au avut problemele lor, dar şi le-au rezolvat bărbăteşte în interior. I-au dat la o parte pe suporteriii afacerişti, comercianţi cu răcoritoare ori cu electorale, şi au avut grijă ca Peluza Cătălin Hîldan să apară în exterior drept un loc sacru. S-a auzit şi s-a văzut frumos această galerie chiar şi în vremuri de insolvenţă, de incapabilitate, de impotenţă. Nu şi-au pierdut identitatea, au ştiut ce vor. Am curaj să pariez că sâmbătă vor fi peste 30.000 de spectatori. Vor veni să comemoreze 15 ani de la dispariţia Unicului Căpitan...Până la urmă, e clar că peste timp Cătălin Hîldan e un mit în rândul alor săi. Sacrificiul său pe teren i-a obligat pe cei care l-au văzut jucând să rămână împreună, să ducă mai departe spiritul, legenda. Astăzi la modă pentru câini e una dintre cele mai frumoase scandări care există pe stadioanele noastre: „Hai Dinamo! Hai Dinamo! Tu tre' să fii sus acolo, unde-ai mai fost şi vei mai fi, să strigăm iar campionii!”. Voi fi sâmbătă unul dintre cei care o vor asculta pe viu...