Diaspora şi Colectiv

Vorbeam cu un bun prieten şi fost coleg...Nu a mai putut, în sensul că nu i-a mai venit, să scrie în ultimele săptămâni. Adevărul că e greu să te poţi concentra la orice în avalanşa asta de tragedii la care am tot fost martori şi care ne-a afectat mai mult sau mai puţin, dar în orice caz ne-a afectat, în funcţie de apropierea cu cei care au fost în mijlocul tristelor evenimente. 

Italia-România...Dincolo de rezultatul de egalitate, o mare victorie a fost că meciul s-a jucat. Şi, şi mai mare, că s-a încheiat fără incidente. Ciudat sentiment. Gazetarii sportivi ajung să îşi seteze repere inimaginabile acum ceva timp...”Am de făcut cronica unui meci în cazul în care se va juca...să fiu atent la modulul tactic pe teren, dar şi cum gestionează specatorii şi forţele de ordine teama de atentate, voi face caseta cu echipele, să număr cornerele şi ameninţările (sper) false cu bombă!”.

Fotbalul şi odată cu fotbalul noi toţi suntem conduşi. Nu zic că am pierdut, dar adversarii sunt în avantaj! Faptul că meciurile de la Bruxelles şi Hannovra au fost anulate doare enorm şi ar putea avea implicaţii mai mari decât ne închipuim. Sigur, în toată nebunia în care trăim, nimeni nu îşi asumă niciun risc, dar s-a creat precedentul! Breşa! Sportul, spectacolul, modul în care noi alegem să ne distrăm şi să trăim, s-a oprit în faţa ameninţării! Sper doar să fie excepţia, excepţiile şi nu începutul unui lung şir de evenimente amânate/anulate. Se discută despre mutarea turneului final, delegaţiile se tem să meargă la tragerea la sorţi...

Diaspora scandând „Colectiv!”, un moment plin de emoţii şi simboluri

Şi totuşi...Mi-a plăcut mult Florin Andone. Nu neapărat pentru că a înscris, ci pentru onestitatea sa în tot ce face. Fie ca vorbim de mişcările de încălzire dinaintea introducerii pe teren, fie că vorbim despre încăpăţânarea cu care se agăţa de monştrii sacri gen Chielini ori Buffon, fie că ne referim la francheţea declaraţiilor la final. E aerul acela proaspăt venit de afară.

În ultimul an (a trecut deja un an!), un cuvânt s-a impus mai puternic şi mai pregnant în afectul colectiv...Mda...Diaspora! Ori Florin este reprezentantul acestei noţiuni care înglobează toate speranţele şi ţelurile noastre. Dar cel mai frumos din acest meci rămâne tot momentul în care miile de români din tribune scandau din tot sufletul „Colectiv! Colectiv!” şi felul în care ai noştri au dominat fondul sonor la un meci în care ne-am simţit ca acasă. „Diaspora” şi „Colectiv” sunt predicatele a ceea ce ne dorim a fi o schimbare radicală a fiecăruia dintre noi şi, în acelaşi timp, a tuturor.

Şi cumva şi pentru ei, pentru oamenii din tribune, ori pentru cei de deasupra tribunelor, din Ceruri, tricolorii au avut pe final o reacţie pe care am fi tentaţi să o caracterizăm atipică, dar pe care ne dorim să o vedem vedea permanentizată. Nu au căzut, conduşi fiind, au avut puterea să se ridice, să atace şi să revină. Să evite înfrângerea. Şi în astfel de situaţii asta constituie apanajul învingătorilor. Au pus în practică expresia aceea pe care o ştiam tocită, dar pe care destinul ne-a făcut-o slogan: „Fotbalul e un joc...colectiv”

Nu, nu ne îmbătăm cu apă rece, dar ne bucurăm liniştit că am jucat. Realitatea înconjurătoare ne obligă să apreciem micile motive de satisfacţie. E important pentru toată lumea că acest meci s-a jucat şi e important pentru noi că am încercat să jucăm. Fotbal. Cu mijloacele noastre, cunoscându-ne slăbiciunile, recunoscându-ne sincer limitele, dar încercând să le depăşim!