Cu tristeţe despre condiţia de azi a fotbalistului român în Europa

Keşeru, Nistor, Alibec, Ştefan Popescu, Mutu, Zicu, înapoi acasă. Plus Marius Alexe ieşit din circuit până în vară, plus Răzvan Raţ care şi-a reziliat contractul cu West Ham. Şi îmi asum faptul că din această enumerare e posibil să fi omis alţi jucători (Chiţu e un exemplu, împrumutat dintr-un campionat cu nume cum este cel al Franţei la o formaţie anonimă din Grecia). Ce vreau să spun e că în această iarnă fotbalul mare din Europa-excepţie face Zicu- ne-a refuzat parcă mai mult ca oricând produsele. Şi vorbim atât despre „vedete”, despre fotbalişti consacraţi, cât şi despre „speranţe”. Condiţia şi cota jucătorului român în afara graniţelor s-a degradat continuu, dar mi se pare că în această iarnă s-a atins un punct de maxim. Că veni vorba, Alex în Germania adună minute, chiar dacă în ultimele două meciuri nu a mai prins primul unsprezece, dar Stuttgart este o echipă de partea a doua a clasamentului în Bundesliga, fără victorie în 2014 (trei înfrângeri consecutive de la reluarea competiţiei).

Marica întârzie să confirme în tricoul lui Getafe, Torje nu se simte nici el foarte bine la Espanyol, despre Săpunaru la Elche nu mai spunem (ultima apariţie ca titular a fost pe 5 ianuarie la 0-4 cu Barcelona şi de atunci nu a mai fost deloc în lot). În Franţa, Bănel mai e doar cu numele la Nantes în condiţiile în care nu a mai prins nici lotul în ultimele şase partide. Situaţia lui Chivu la Inter e una cu totul specială şi s-a vorbit inclusiv de faptul că e iminent să renunţe la cariera de fotbalist, Lobonţ e o rezervă mai eternă ca însăşi Cetatea Romei, iar Nica se poate lăuda cu o ultimă apariţie în tricoul Atalantei la mijlocul lunii ianuarie într-o înfrângere cu Napoli. În fine, Chiricheş ţinea steagul sus în Anglia, ca titular la Tottenham, dar prestaţia lamentabilă a echipei sale, deci şi a sa, în derby-ul cu Manchester City, plus lăsarea lui în afara lotului la ultimul joc, aduce oarece semne de întrebare.

Cam aceasta este realitatea. Competiţia de acasă se anunţă mai intensă, mai animată, dar să fim serioşi nu e nici pe departe una atât de puternică încât să ne consolăm cu texte gen „concentrarea valorilor pe plan intern”. Şi nici atât de naivi nu suntem încât să luăm de bun clasamentul Federaţiei Internaţionale de Statistică, acolo unde suntem cocoţaţi în mod paradoxal pe locul 10 în lume înainte unor campionate gen Olanda, Portugalia, Belgia ori Turcia. De Bulgaria, ţară a cărei reprezentantă de mijlocul clasamentului, Botev Plovidiv, a curăţat cam ce avea mai bun Dinamo (Luchin, Curtean) şi în treacăt a luat şi primii doi atacanţi de careu ai Petrolului (Hamza şi Dore) şi, bonus, un fundaş central de perspectivă (Benga) nu mai avem ce să zicem.

În limbaj HR, acuzăm o evidentă lipsă de resurse Mai deunăzi Pancu filosofa amar: „Tare mi-e că în scurt timp o să ne fie dor de repatrierile astea pe care mulţi le contestă acum...”. Ce nu a zis el, dar cred că gândeşte şi de fapt simte de acolo de la nivelul ierbii e că nu vine nimeni din urmă. Cei de acum sunt unii obosiţi, alţii blazaţi. La fel ca întreg fotbalul românesc şi fotbalistul român de azi şi de mâine trebuie să îşi dea un mare reset. Să înţeleagă că în zilele noastre în sportul ăsta este vorba despre automatisme, despre implicare, despre  seriozitate, despre calităţi fizice, despre constanţă, despre cultură tactică, despre inteligenţă şi că talentul face diferenţa în duelurile acelea în care spaţiul şi timpul sunt comprimate şi în care calitatea nativă trebuie să fie corelată cu viteza de gândire şi de reacţie.

Ideea e că pentru a ajunge în astfel de situaţii, adică pentru a fi trimis pe teren de antrenor, e nevoie de un background solid şi de parcurgerea implicată a tuturor etapelor. Alibiul, sclipirile, simulările reprezintă termeni perimaţi şi improprii fotbalului de azi. Nu mai putem păcăli pe nimeni. Suntem doar noi cu adevărurile noastre ascunse sau spuse pe jumătate şi cu spoiala scorojită de pe fotbalişti şi conştiinţe. S-a rupt hei-rupul şi nu mai ştim încotro s-o apucăm. Pentru a putea să ne depăşim iar limitele, ar trebui să începem prin a ne recunoaşte şi a ne corecta slăbiciunile.