Cu Liga 1 la doctor: „Zi 33!” / „Trentatre”

Nu mai ştiu unde era aia cu „zi 33”...La ORL, la pneumologie...La oftalmologie, pe ideea că „nu îţi vine să crezi ochilor”. La psihiatrie, poate. E mai aproape de adevăr tot ce ţine de psihiatrie, parapsihologie, etc. Liga 1 poate fi studiu de caz. Schimbările acestea bolnăvicioase de antrenori...33 la număr. Şi în timp ce scriu se poate ajunge la 34, 35...

Practic doar/numai/”decât” două echipe nu au operat modificări pe banca tehnică. Dar nu vă panicaţi mai sunt opt etape, iar Grozavu şi Gâlcă, pentru că ei sunt „supravieţuitorii” au fost deja ameninţaţi direct ori indirect. Aş propune chiar un sondaj colegilor de la site „Care dintre cei doi va rezista până la finele campionatului?” a mic de mână: niciunul, b: amândoi...vor fi daţi afară, şi c: ce dacă? Oricum în pericol iminent e Costel Gâlcă. Şi nu neapărat din cauză de ASA, ci mai degrabă pentru că AŞA va decide un personaj proaspăt eliberat. Primul pas a fost făcut. Celcarenumaivorbeşte l-a confirmat...

În toată nebunia asta, paradoxal mi s-a părut ce s-a întâmplat la Rapid. Presa, care de obicei amendează aceste înlocuiri pe bandă rulantă, l-a demis pe Pustai încontinuu de trei etape încoace. Moraru a rezistat cât a rezistat şi a luat măsura care se impunea. Mulţi zic că prea târziu. Dar ce să mai înţeleagă şi omul ăsta proaspăt venit în fotbalul nostru?! Când a vrut să îşi conducă bussines-ul pe alte principii şi să ţină cu dinţii de Pustai a fost taxat din interior, din exterior şi prinzându-se într-un final că e pe „contrasens”, l-a adus pe Cristiano Bergodi. Dacă nu ar fi atât de trist, mai că am râde...Serios vorbind, tot ce se întâmplă spune că avem patroni necalificaţi şi un management sportiv şi al resurselor umane de doi lei.

S-a încăpăţânat să nu schimbe cel pentru care era vital să...schimbe

Ar fi de analizat caz cu caz şi, din punct de vedere jurnalistic, poate ar fi un demers interesant. O comisie formată din oameni de fotbal, cât pot fi ei de obiectivi, neimplicaţi direct în fenomen şi care să dea verdicte. Stabilite criterii şi să vedem câţi dintre cei demişi s-ar încadra. Abia atunci am realiza dimensiunea „dezastrului”.

Până una alta, eu unul m-aş referi la schimbarea Pustai-Bergodi. Cred că se impunea. Culmea, nu?!? În ciuda faptului că fac pe acidul în debutul textului de faţă. Cred că în relaţia Rapid-Pustai s-a atins o limită a incompatibilităţii. Molcomul, calculatul şi liniştitul tehnician s-a trezit în vestiarul unei echipe pe care dacă ar fi să o definim în cuvinte, nu propoziţii am folosi termeni gen: exuberantă, imprevizibilă, nebună. E un spirit pe care altfel rebelul din timpul liber Pustai nu l-a prins. Ceva s-a scurtcircuitat. Metodele de antrenament, tipul de comunicare, presiunea rezultatelor. Poate că e mult spus că a pierdut vestiarul, cert e că tot ceea ce s-a văzut pe teren în ultimele etape a fost un Rapid greoi, bătrânicios, trist, apatic şi fără idei. Chiar dacă era evident că echipa macină în gol, Moraru a încercat să amâne o decizie capitală, să repare din mers. Numai că trecerea timpului şi mai ales a etapelor era direct proporţională cu diminuarea şanselor şi aşa infime de salvare. Şi, în ceasul al doisprezecelea a decis: iese poetul matematician şi intră pragmaticul carismatic. Asta după ce imprevizibilul patron moldav l-a fentat scurt pe tonicul Şumudică.

În topul antrenorilor străini veniţi în România Bergodi e, după mine, pe podium în compania selectă a lui Zenga şi poate a lui Mandorlini. Nu-mi vine aşadar să-mi pun problema asupra celui care a fost ales, cât să constat că momentul când a fost ales s-ar putea să fie nepotrivit. Oricum, dacă la începutul returului eram printre cei care comparau salvarea de la retrogradare cu obţinerea unui titlu, acum aş compara-o cu accederea în finala Cupei UEFA în sezonul 2005-2006. Sau măcar în semifinale...