Coşmar Davis cu Ha(le)ppy-end

Uluitor, fenomenal, incredibil şi de neimaginat. Aproape cinci kilometri alergaţi în patru ore fără un sfert petrecute pe teren, trei mingi de meci salvate, două seturi în oglindă, un decisiv maraton, intervenţii ale medicului, mingii lovind agonizant banda fileului şi schimburi de lovituri absolut colosale. Cel mai lung meci din cariera lui Halep. Unul cu adevărat de neuitat. Şi poate cea mai frumoasă victorie...

Dacă aţi fi băut toată noaptea sau dacă aţi fi cărat mobilă, saci de ciment, cărămizi sau ce vreţi încontinuu nu v-aţi fi simţit mai obosiţi, mai ameţiţi, mai extenuaţi decât după meciul ăsta al Simonei. Şi cu câtă seninătate luasem eu aseară decizia de a vedea totuşi partidele acestea două. Mă gândeam că în maxim două ore se vor fi terminat. Mizam pe o victorie de serviciu a Simonei, şi speram într-o surpriză a Anei...

Aveam şi o introducere...”În sportul alb, în care întâlnim frecvent gameuri albe, uneori chiar seturi albe, avem parte şi de nopţi albe! Interesantă, ca să nu zicem traumatizantă experienţă cu două meciuri de tenis în care să fie implicate două românce, care să se joace la aceaşi oră şi mai ales la acest nivel. O dublă întâlnire româno-americană în Australia. La Openul Australiei.” Bla, bla. Aveam iluzia că voi fi martorul a ceva dacă nu normal, măcar omenesc...

Meciul Anei începe mai devreme. Cu Keys la serviciu. Şi ce serviciu! În forţă, precis şi greu de returnat. Dar Ana arată pe teren ceea ce ştim cu toţii. Nu are nimic de pierdut şi câştigă la rândul ei ghemurile atunci când serveşte, alternând parcă mai mult şi mai spectaculos loviturile. Dar, automat întrebuinţându-se mai mult.

Dincolo, tot americanca serveşte prima. Davis, mai scundă şi mai rea, pare hotărâtă să facă meciul carierei. Se merge cap la cap până la 2-2 şi lucrurile par că intră pe un făgaş dorit de noi, când Halep face break-ul la 3-2. Se relaxează şi o lasă pe „pitbull-ul” Lauren să facă rebreak-ul şi mai mult să îşi facă şi servicul. E 4-3 pentru americancă, aproape în acelaşi timp în care pe celălalt teren la care suntem conectaţi antipatica (pentru noi) Madison încheie primul set. La 3-4, Ana îşi permisese o dublă greşeală şi a avut ghinionul unei mingi în bandă. A pierdut apoi următoarele două ghemuri şi implicit primul set. Să recunoaştem: normalitatea.

Pe Central însă lucrurile sunt însă ieşite din sfera acestui normal. Cu tenisul său avântat, agresiv şi incomod, Lauren Davis inventează două mingi de set şi nu ratează. 6-4. Adică 4-6. Aproape simultan îşi pierde şi Ana serviciul în game-ul trei din setul 2.

Când Simona începe setul doi, meciul Anei se cam încheie. 3-1 pentru Keys şi mă hotărăsc să rămân cu Simona. Care Simona pierde şi primul game al setului secund. Nu e vorba de relaxare. Sau nu mi se pare. Pur şi simplu întâlneşte o adversară în zi bună, extrem de mobilă, dispusă la efort, înverşunată. Dar şi foarte exactă, cu mingi găsind enervant de mult tuşele. Un tenis de top, mult peste locul 76 pe care îl ocupă. Dacă fizic şi tehnic rezistă, din punct de vedere psihic are un moment de ezitare, speriată parcă de faptul că ea conduce ostilităţile şi vine la timp, pentru cu noi, cu o dublă greşeală în game-ul trei. Ca şi în primul set, favorita face primul break. Ce-ar fi să îl potenţăm un pic cu un serviciu bun?! Serie de opt puncte consecutive ale Simonei se face 3-1 şi merg să văd ce mai face Ana (mint, că mai zapasem).

Ana face 3-4 şi are 30-0 pe serviciul lui Keys. Ce-ar fi dacă?! Dar scoate fata asta, să nu îi zic altfel, nişte topoare...Nu apucăm să clipim că e 40-30. Nu dau la Simona că e 40-40. Ufff. 3-5. Hai înapoi la Simona! Publicitate. Ha. E 3-2, dar aflu că Simona a trecut pe lângă 4-1. Mă gândesc că e bun şi 4-2. Nu rezist tentaţiei şi mai apăs o dată butonul, la timp să o aud pe Ana ţipând de bucurie pentru că a rămas încă o dată în meci. Mă întorc la Simona şi nu îmi place iar ce văd. Davis are minge de break. Fata asta chiar se agaţă de noi. Dar şi Ana de Keys. Are minge de break!!! La 4-5. Apuc să văd că e 4-2 la Simona şi apoi înapoi la Ana. Altă minge de break. Şi încă una...A treia! Şi Simona are două şanse de 5-2...Iar Keys minge de meci. Şi meci. Mulţumim Ana. Acum chiar că rămânem cu Simona.

4-3. Îi place să trăiască periculos...Vorba vine. Nu o lasă Davis să se desprindă. Dar parcă e după ea. 5-3, apoi 5-4. Simona serveşte pentru 6-4 şi e cum spuneam la început, game alb!

Nu o cheamă degeaba pe fata asta ca pe competiţia băieţilor. De Davis zic. Rea rea. Serveşte prima în setul trei, Simona nu punctează deloc şi practic decisivul începe de la 0-1. Chiar dacă egalează relativ rapid, tupeul adversarei ne şi o agasează. Enervant de multă iniţiativă are americanca. La 1-1 ar cam fi momentul unui break, şi după o ratare imensă cu tot terenul liber, Lauren îi lasă trei mingi de 2-1 Simonei. Iar românca nu stă pe gânduri. Aşa mai merge. 3-1 vine instantaneu. Davis pare decuplată. Oare s-a rupt echilibrul?! Simona lasă impresia că a preluat frâiele şi dă senzaţia că îşi asumă 3-2-ul, adică pierderea unui game. Urmează la serviciu şi de nicăieri meciul se complică. Anulează două mingi de break, apoi încă două, dar cedează game-ul după cel mai frumos punct al meciului şi poate al turneului. E 3-3, adică nu e bine! Davis s-a reinventat şi are deja 4-3 în decisiv. Acum Simona e din urmărită urmăritoare. În 2018 n-am văzut-o în dificultate. Se adună şi face 4-4. Şi vin momentele alea tensionate şi dramatice când fiecare punct e un meci în sine şi când terenul se măreşte sau se îngustează funcţie de trăiri, emoţii, speranţe. Două mingi de break şi e 5-4!!! Adică Simona serveşte pentru meci. Dar Davis nu vrea efectiv să ne lase în pace. Vine la 5-5. Halep a noastră are atitudine, nervi şi alură de numărul unu. Face 6-5, într-un moment în care şi să stai în faţa televizorului pare un „challenge” infernal. O luăm de la capăt?! 0-15. Cahill şi-a pus iar ochelarii. Mai devreme nu-i avea. Scriu asta să-mi treacă dracii! 15-40!!! Cahill nu mai are ochelari şi nici Simona avantaj! 6-6. Hai, frate!!!! Americanca e iar pe val, aşa că 6-7 vine aproape instantaneu. Acum e ea la un game de meci, dar egalăm 7-7. Nu mă întrebaţi de ochelarii lui Cahill. Nu au mai dat cadre cu el...Acum au dat! Fix înainte ca eleva sa să facă 8-7!!! Din nou la serviciu pentru meci. Dacă nici acum... Iar 0-15. Iar 0-30. 30-30, dar când o credem învinsă pe americanca asta teribilă face minge de break şi îl şi câştigă. 8-8. Di n tot meciul ăsta agonizant, game-ul ăsta cu numărul 17 mi se pare cel mai greu de suportat. Patru mingi de break pentru Simona, anulate una câte una...9-8, adică 8-9. Dar e de 112, credeţi-mă, sau mă rog 911. la 10-11, Simona salvează trei mingi de meci...Da pe noi cine ne salvează?!?!?! E 11-11 şi vine doctorul. Era cazul. O tipă drăguţă, cu cosiţe. Davis are ceva la unghia de la picior. „Nu vă supăraţi, înainte de pedichiura domnişoarei, îmi daţi şi mie un extraveral?!”, mă trezesc vorbind singur...Chiar!! Vă amintiţi că Simona avea şi probleme cu glezna?! Zici că a fost la alt turneu...Începe iar nebunia. Într-un picior americanca găseşte resurse să scoată cinci mingi de 12-11. Imperturbabilul Cahill îşi dă la propriu pumni în cap.Se face 12-11. Dar nu pentru noi !! Simona egalează iar. Şi la 12, dar şi la 13. Apar crampele şi pentru Halep. Sunt ca doi gladiatori, ca doi boxeri care abia se mai ţin pe picioare şi care lovesc cu disperare cu ultimele resurse de energie. Facem 13-14...Noi. În faţa televizorului. Pe teren e 14-13 pentru Simona. Va servi iar pentru meci şi ştiu sigur că îl va câştiga. Eroic. Din punctul meu de vedere victoria asta e cât un turneu câştigat. Nu ştiu dacă de Grand Slam, dar e clar că după ziua asta Simona e pregătită de orice şi poate realiza orice. Şi-a depăşit cu mult limitele. A fost mai mult decât tenis. A fost sport extrem. Au părăsit terenul atât de obosite încât aproape că nu au avut puterea să îşi dea mâna.

Şi ce frumos că după ce la declaraţii a spus că nu mai simte nimic, s-a oprit să dea autografe fanilor.