Copos și farmecul pieții

Două vorbe despre fotbalul intern înainte să intrăm în nebunia fotbalului adevărat pe care numai un turneu final, fie el de campionat mondial sau european, poate să îl ofere. Mă declar un romantic al acestui sport și consider că nimic nu se compară cu confruntările echipelor naționale pentru un trofeu. Dar asta este o altă discuție. Una la care noi, românii, cu a noastră reprezentativă mereu aproape și niciodată acolo, în ultimul timp, nu avem dreptul să participăm.

Revenind la tema propusă, din tot freamătul de intersezon, m-aș opri la ce se întâmplă la Rapid. Echipa ce este condamnată să aibă în ADN vocația autocompătimirii și autodistrugerii. Finanțatorul acestei echipe, George Copos își ascunde managementul de tip “cu stângu-n dreptu’ ” în spatele sintagmei “farmecul vieții”. A preluat-o de la cei care simt și trăiesc asta, nu o înțelege pentru că nu o simte și, în consecință, o aplică defectuos și inutil, deturnând demagogic spiritul acestui club de tradiție. Poate ultimul după executarea cu sânge rece a unor echipe genCraiova, Timișoara și chiar Progresul via Național. Ceea ce se întâmplă acum în Giulești este scandalos. Viitorul este condiționat de cele câteva sute de mii de euro pe care Lucescu junior ar trebui să le dea înapoi celui ce pretinde că numai în ultimul sezon a investitit peste zece milioane. Nu aș vrea să se înțeleagă că sunt dintre cei care scriu/vorbesc  cu lejeritate despre sume pe care într-o viață majoritatea covârșitoare a românilor nu vor putea să le strângă, dar mi se pare de bun-simț să ridic problema ca atunci când vorbești de zeci de milioane să nu pui în pericol un proiect, un destin pentru câteva sute de mii. Ceea ce se întâmplă acum e mai degrabă farmecul pieții, bucuria bleagă a nomenclaturistului care, furat la cântar de vânzătorii de trufandale, scoate cinci bani de la țăranca de la taraba cu verdețuri.

Probabil că antrenor va fi Neluțu Sabău, un martor încă pasiv al degringoladei impuse de posibil viitorul său patron. Nu vreau să fiu înțeles greșit. Pentru ce a făcut în tricoul Rapidului, al naționalei și al oricărei echipe pe care a reprezentat-o Moțul merită oricând și oriunde să antreneze în fotbalul românesc. Nu e asta discuția.

În opina mea de observator a ceea ce se întîmplă în Liga I în general și la Rapid în cazul particular de față, după plecarea deja anunțată cu mult înaintea finalului deja încheiatului sezon a lui Răzvan Lucescu-altă greșeală imensă de strategie-, soluția lui Copos era una cît se poate de simplă și evidentă: Marian Rada. Da, tipul acela voit anticarismatic, ușor rrâit, din umbra lui Lucescu junior, din umbra seniorului, din umbra lui Rednic sau a oricui a mai trecut în ultimii douăzeci de ani pe la Rapid. Interimarul care când a avut echipa pe mână a readus-o în Europa, alimentând constant visele de mărire ale celui care îl ignoră. Omul care a fost orice la clubul acesta. De la director general, la secund sau femeie de serviciu cum mulți l-au ironizat. În 1995, atunci când Rapid era cât pe ce să își păteze istoria cu un trofeu pe care nu-l merita, pierdut până la urmă la penaltyuri cu Petrolul, Copos anunța prima oară din cele 125 de tentative nerealizate că se retrage. Atunci, Rada împreună cu un alt personaj determinant, dar prea puțin apreciat în Giulești, regretatul Dinu Drăgan, menținea flacăra și făcea posibile peste alți câțiva ani performanțe străine Giuleștiului atâta amar de vreme. Chiar! Știți că fie că vorbim de titluri (două), Cupe, Supercupe sau acel parcurs memorabil din 2006 în defuncta Cupa UEFA, toate aceste realizări de după 1989 îl au pe Rada drept numitor comun?! Cel care vine primul și pleacă ultimul de la ProRapid și care atunci când nu aranjează copete pe terenul de antrenament, se implică din calitate de principal și mai dă o gură de oxigen Rapidului. Fără pretenții salariale, fără condiții exagerate și de cele mai multe ori fără măcar a avea pretenția unui minim respect. La ora la care eu scriu și dumneavoastră citiți, Marian Rada nu numai că nu și-a primit bonusul pentru calificarea în grupele Europa League de anul trecut, ori salariul pe ultimele Dumnezeu știe câte luni, el nu și-a luat nici măcar prima pentru că la finalul sezonului 2010-2011 a readus Rapidul în competițiile europene (la fel cum se întâmplase la finele sezonului 2007-2008 cînd tot cu Rada interimar în ultimele nouă etape giuleștenii au prins nesperat podiumul) .

Și, în aceste condiții, având o propunere fermă de a câștiga în Qatar într-o lună cât la Rapid în ani, ezită. Iminenta lui plecare mi s-ar părea un act de depersonalizare-scuzați cacofonia- a acestei echipe. Ar fi, păstrând proporțiile, ca și cum Benfica l-ar trimite în exil pe Eusebio sau, mai aproape, ca și cum Dinamo s-ar lepăda de Dinu-bine, nici asta nu e departe, dar e o altă poveste. Pentru că fără Rada, Rapidul nu va mai fi Rapid. Admitem că familia Lucescu a marcat fotbalul românesc și stim că George Copos se autodeclară un apropiat și un admitrator al lor. De ce oare nu poate învăța?! De ce nu poate înțelege că după ce Mircea Lucescu a luat cu el de la Rapid un om determinat al vișiniilor, pe Marin Ioniță, nu doar antrenorul cu portarii, ci cel mai bun antrenor cu portarii din România, fiul său este pe cale să ia din Giulești nu doar un secund, ci un principal pe care te poți baza oricând, dar mai ales o bună bucată din spiritul a ceea ce el numește farmecul vieții?!