Cinci motive pentru ca România să bată vineri și marți

România-Ungaria. Abordarea din context socio-istoric mi se pare desuetă și irelevantă. Îmi amintesc de complexul maghiar din punct de vedere fotbalistic și de surmontarea lui, odată cu revenirea aceea senzațională a lui Hagi. 

Atunci am retrăit filmul copilăriei “Drumul spre victorie” în realitate, cu un rege al fotbalului nostru purtat pe brațe de către coechipieri. Gică, având mâna bandajată, și chipul transfigurat de o bucurie fără margini, e una din imaginile cu care, personal, îmi alimentez pasiunea pentru tot ce înseamnă echipă națională. Sunt unul dintre privilegiații care au astfel de flashuri tricolore și, tocmai de aceea, mă declar, ori de câte ori am ocazia, un fan de România. Am conștientizat slăbiciunile și chiar viciile generațiilor ce au urmat, am simțit temerile, resentimentele și angoasele selecționerilor, ce s-au perindat pe banca tricoloră, dar Balint cu Argentina în 1990, Răducioiu cu Columbia în 1994, Ilie cu Argentina, tot în 1994 și Hagi revenind constant în memoria mea afectivă cu evoluțiile sale în tricoul galben, culminând, cum spuneam, cu ce s-a întâmplat în 1999, m-au ajutat să mă reîncarc înaintea fiecărei campanii și m-au făcut să aștept cu o urmă de înfrigurare orice meci al nostru. În numele celor enumerați și ai colegilor lor de generație, dar și a bucuriei, greu de explicat în cuvinte, pe care un succes al naționalei ți-o aduce...

Așa e și acum. Aștept dubla aceasta cu Ungaria și Turcia, visând la un loc în anticamera Mondialului brazilian și mai departe sperând aproape nebunește la o calificare de poveste la o competiție despre care, trăind-o deja de două ori la fața locului, din păcate fără România, pot spune că nu se compară cu nimic indiferent că ești suporter, jurnalist, fotbalist, antrenor sau oficial.

Am tot amânat momentul în care să scriu despre meci (am vrut sa fie cât mai aproape) și am căutat să îmi sprijin speranțele pe cîteva puncte pozitive identificate în contextul actual al naționalei.

1. Depindem de noi. Nu ne-am mai aflat de foarte mult timp în linia dreaptă a cursei pentru un loc calificant-via baraj- la un turneu final, în situația de a depinde doar de noi. Fără a mai aștepta jocul rezultatelor și implicit victorii miraculoase ale outsiderelor în fața contracandidatelor. Practic, de la ultima calificare la un turneu final, în 2008.
2. Victor Pițurcă este, cu toate contestările de care a avut parte de-a lungul timpului, selecționerul care a dus România la ultimele două turnee finale, e drept europene. Calificarea la Mondial este o miză uriașă atât pentru el, cât și pentru jucătorii cu experiență: Raț, Lobonț, Marica, Goian.
3. Publicul de pe Arena Națională poate constitui un argument în ecuația celor două partide extrem de importante. Chiar dacă am sesizat cu toții o răceală între România și fanii ei, o victorie vineri ar putea constituie o punte, care ar putea fi consolidată marți cu un rezultat pozitiv cu Turcia. Așadar, în mai puțin de o săptămână naționala are șansa de a umple o prăpastie adâncită în ani de zile și de a-și recâștiga susținerea necondiționată. O miză imensă!
4. Atmosfera de la lot. Mi se pare că pentru această acțiune criteriile de selecție au fost mai complexe și mai atent judecate. Continuu să cred că lipsa lui Mutu nu ține neapărat de forma sportivă, cât de comportamentul pe care el îl are în cantonament. Pițurcă a preferat să evite potențiale conflicte, să nu declanșeze lupte de orgolii și să nu alimenteze frustrări. S-a bazat pe cei mai în formă jucători care sunt capabili să conștientizeze importanța momentului și despre care era convins că vor fi conectați sută la sută în tot timpul cât sunt la lot la meciurile de vineri și marți.
5. Statistica este de partea noastră atunci când vine vorba de confruntări pe teren propriu, mai ales cu adversari din categoria celor teoretic abordabili. Practic, pe Arena Națională am pierdut un singur meci, cel cu Olanda din octombrie anul trecut. Mai mult, am ieșit neînvinși din confruntările cu Franța, Uruguay ori Belgia, jucate pe cel mai mare stadion al țării.