Astra-i Steaua... 

Meciuri ca acela de la Sofia se trăiesc o dată la multe generaţii. Pentru Steaua intră în categoria din care face parte şi coşmarul de la Midlesbrough, pentru fotbalul românesc în ansamblu e din seria în care portarul Palop elimina cu Sevilla, în ultimul minut, Şahtiorul compatriotului Lucescu.

Ce imaginaţie să ai pentru a scrie asemenea scenarii?! Un alt veritabil thrriler horror, cu steliştii în roluri principale. Cu ratarea monumentală a lui Keşeru, cu bara lui Szukala, cu execuţia aceea letală din ultimul minut a brazilianului Wanderson, cu eliminarea lui Stoyanov, cu Moţi în poartă şi cu Stanciu asumându-şi responsabilitatea unei lovituri libere (cu atât mai bizar că nu a executat la loviturile de departajare), cu nebunia de la penalty-uri şi cu un român, injectat de atacurile compatrioţiilor, capabil să oprească de unul singur cea mai iubită formaţie de la noi. 

Cum s-a ajuns aici?! Va trebui să treacă mult timp, pentru ca noaptea de 27 august să fie percepută şi tratată „la rece”. De la cauze obiective (capii Stelei la închisoare), trecând prin realitatea unei politici de austeritate când vine vorba de achiziţii şi până la motive subiective şi discuţii legate de doza de vină pe care o are Gâlcă, un antrenor al cărui CV ne spune că nu are experienţă.

Mă situez de partea celor care pun noaptea de la Sofia aproape exclusiv pe lipsa de reacţie pe piaţa transferurilor, pe inconştienţa şubrezirii echipei fără a pune ceva în loc sau măcar în lot! Fotbalul te pedepseşte. Sportul ăsta nu este despre a lua fără a da ceva înapoi. Nu e în niciun caz un joc piramidal!

La Cluj s-a înţeles mai repede decât la Bucureşti ori Poarta Albă că Liga Campionilor nu e Caritas. Da, din partea mea, Gâlcă merită cecuri în alb. Fără număr. Pentru implicare, pentru sinceritate, pentru seriozitate, pentru că nu se minte şi nu ne minte. Îndrăznesc să afirm şi o voi repeta la nesfârşit că miza ca el să se impună pe termen lung la Steaua echivalează cu o civilizare, cu o primenire a întregului fotbal românesc.

În fine. Nu e corect să vorbim atât de Steaua. Nu în noaptea în care Astra a pierdut superb. Am fost la un pas şi miercuri noaptea să sărbătorim o înfrângere. Dar, atunci nu ar fi fost nicio diferenţă între a ţipa de fericire că ai pierdut cu bulgarii de la Razgrad şi că te-au bătut dar stau acasă francezii de la Lyon.

Ori, în acel micuţ oraş de frontieră se poate simţi cel mai bine discrepanţa asta. Măcar din punct de vedere geografic. Da, Dinu Gheorghe (când ne întorceam joi din Bulgaria şi am văzut indicatorul cu „Vama” glumeam cu colegii: „Cum  s-o simţi Dinu când îşi vede renumele de câte ori vine la serviciu?!”), Daniel Isăilă şi toţi ceilalţi au pus Giurgiu pe harta Europa League! O performanţă pe care, la fel, vom avea nevoie de timp pentru a o conştientiza. Astra şi Steaua în grupe. Asta e ordinea firească!