Ailbibec

Am auzit tot ce se spune rău despre el. De la faptul că e simplu: nesimţit până la teoria că nu poate fi acuzat de o structură intelectuală prea complexă, în ciuda unor calităţi native de excepţie. Alibec. Cât e de caz şi cât necaz că nu arată constant, că NU MAI ARATĂ ce poate. Totul pleacă de la el. De la automulţumire, de la felul în care nu gestionează relaţiile cu ceilalţi, de la incapacitatea de a se subordona unui grup, unei autorităţi. V-am zis...Le ştiu pe toate! Asta nu înseamnă că le şi cred pe toate. Cunosc fotbalişti mai rebeli, mai inconştienţi, mai proşti, na, ca să vorbim pe româneşte şi mai cum vreţi care au fost reablitaţi, împinşi, vopsiţi, ajutaţi să depăşească momente mult mai delicate decât cel pe care îl traversează el acum. Conjunctură, consurs de împrejurări, destin. Spuneţi-le cum vreţi.

Îmi pare rău, şi nu mă feresc să o spun, pentru el. Ca individ, ca tip, dar mai ales ca fotbalist. Nu am interacţionat de foarte multe ori, dar de câte ori am făcut-o mi-a lăsat impresia unui interlocutor simplu, onest, natural. Genul care îşi asumă. Era, e drept, în perioada lui activă. Şi, de atunci, se putea întrevede pericolul unei pasivităţi păguboase. Dar gesturile sale nu mi s-au părut a avea nici atunci şi nici acum sâmburele acela al răutăţii, al maleficului, al perversităţii. El aşa ne-a fost ambalat acum. Practic, ca un produs nociv. Teoria mărului putred.

Naiv, da, indolent, poate, dificil cât cuprinde, dar nu irecuperabilul cu care a fost etichetat acum de tot ce înseamnă FCSB. Marketat altfel, „PR-itizat” un pic şi cu o presă, nu bună, ci moderată Alibec ar fi continuat să fie reper, nu rebut.

Nu a avut şansa unui tată. Gen Petre Marin, care să-i ghideze drumul şi să îi clădească o educaţie. Nu s-a intersectat nici mic fiind, nici copil mare fiind, cu un cerc de prieteni, din mijlocul căruia să iasă unul şi să îi spună: „Mai mult accent pe şcoală, mai mult accent pe comunicare, mai mult accent pe oameni de calitate, mai mult accent pe fotbal. Nu te mai certa cu ceilalţi, ceartă-te pe tine! Şi dacă nu te poţi înţelege cu tine, dacă nu te poţi ajuta singur, cere ajutor. Unui psiholog, unui duhovnic...Celor care îţi vor binele necondiţionat”.

Pe cât de uşor construim idoli, pe atât de rapid îi dărâmăm şi nu vom şti niciodată de fapt cum s-ar manifesta un Alibec cu creditul şi şansele acordate unui Cassano, ca să dau exemple din afară.
Dacă aş fi Alibec aş face studiu de caz pe talentul irsoit al lui Mitea, l-aş scoate la masă şi l-aş ruga să îmi spună ce nu trebuie să mai continuu să fac. Apoi mi-aş vinde maşina şi mi-aş lua un psiholog. Şi, peste câteva luni m-aş întoarce, aş marca decisiv pentru România şi apoi le-aş mulţumi în primul rând celor care nu au crezut în mine.

Aaa, încă ceva: Denis ai văzut Forrest Gump?! Tot te acuza cineva că de mic mănânci prea multe dulciuri... „Life is like a box of chocolate”. Sau măcar Terminator? Numele tău un pic stâlcit poate constitui transcrierea fonetică a celebrei replici „I'll be back”.