Trei poveşti scurte cu Kevin Phillips

Prima poveste

Nici măcar nu e nevoie de prea multă imaginaţie. Avea un metru şaptezeci şi după ce dădea goluri se îmbrăţişa cu Niall Quinn, mai înalt cu fix 23 de centimetri. N-aveai cum să nu râzi când îi vedeai. Şi chiar dacă dădea goluri cu nemiluita, tot te uimeai de fiecare dată când se bucurau, unul mare, celalalt mic, o nepotrivire fizică intrată în istoria lui Sunderland. Perechea Niall Quinn – Kevin Phillips e de neuitat!

În adolescenţă i-a spălat ghetele lui Alan Shearer şi s-a rugat de toţi antrenorii de pe faţa pământului să-l lase să joace atacant. Până la urmă unul s-a îndurat şi l-a băgat fundaş dreapta, în două meciuri ale echipei de rezerve a lui Southampton.

Apoi s-a angajat la Dixon, cel mai mare retailer britanic de electrice, unde aranja marfa pe rafturi. Duminică juca pentru Baldock Town, echipă în care jumătate erau amatori, iar el tot un post de fundaş prindea. Până-ntr-o zi când doi dintre atacanţi s-au accidentat şi al treilea n-a venit la meci.

Ian Allison avea 34 de ani şi jucase atacant la Arsenal. Nu era prea înalt, dar reuşise să prindă vreo 80 de meciuri şi să dea 16 goluri pentru tunari. Phillips avea deja 20 de ani şi azi, dacă-l întrebi pe Allison, nu ştie să răspundă ce l-a convins să-l trimită în atac pe Kevin. Şi a dat două goluri în primul său meci oficial ca vârf. A mai dat apoi multe altele, până când în decembrie 1994 Watford i-a oferit primul contract de profesionist. Atacant, nu fundaş dreapta.

A doua poveste

În 2003 avea 30 de ani şi juca pentru Southampton, clubul unde nimeni nu-l văzuse atacant, deşi crescuse acolo. Au plătit ca să-l aducă de la Sunderland, care tocmai retrogradase, vreo 5 milioane de euro, iar el, iertător, acceptase un salariu de două ori mai mic, doar că să joace acasă.

A dat gol Stelei, în Cupa UEFA, apoi a venit pentru retur la Bucureşti. Colegul Bogdan M. povesteşte că a fost la antrenamentul din Ghencea şi îşi aminteşte două lucruri despre el. Că avea nişte gambe "uite aşa de groase" (şi aici imaginează cu palmele un diametru de cel puţin 20 de centimetri) şi că sărea la cap de pe loc lângă fundaşii centrali ai echipei sale şi lovea mingea înaintea oricăruia dintre ei, deşi avea, cum am mai spus-o, doar un metru şaptezeci. Iar Claus Lundekvam măsura 1,91, Danny Higginbotham avea 1,86, Fitz Hall, 1,93, şi toţi erau neiertători de felul lor.

Că să nu uităm: Claudiu Răducanu a marcat în acea dublă golul Stelei la Southampton, unde s-a terminat 1-1, şi golul calificării, de la Bucureşti.

A treia poveste

Anul trecut, cam pe vremea asta, în prelungirile finalei pentru promovarea în Premier League, Phillips a transformat o lovitură de la 11 metri care s-a dovedit decisivă. Intrase pe parcursul meciului cu Watford, prima echipă care-i oferise un contract de profesionist, cu 18 ani înainte, dar n-a stat pe gânduri când a bătut penalty-ul.

A prins 4 meciuri în acest sezon de Premier League, împlinise deja 40 de ani, şi în decembrie 2013 a plecat la Leicester, în Championship.

E deja promovat în Premier League după ce a evoluat în 11 partide şi a marcat de două ori. În iulie împlineşte 41 de ani şi s-a decis să se retragă, în sfârşit. Sâmbătă va juca ultima oară oficial, contra lui Doncaster, unde-l va avea ca adversar pe Gabi Tamaş.

După el rămân aproape 300 de goluri în peste 600 de meciuri oficiale, plus onoarea de a fi singurul englez golgheter al Europei într-un sezon, 1999-2000. E, de fapt, ultimul englez golgheter în ţara lui.

Toate celelalte poveşti despre el sunt de fapt poveştile oricărui erou care pleacă şi lasă în urma lui o mulţime de amintiri.