Poate că Simeone e creierul, dar sufletul îl are El Mono

20.05.2014, 17:13
Cosmin Staniloiu portret

Avea probleme cu un rinichi şi într-o zi a venit doctorul, era acolo şi Luis Aragones, şi i-au spus că e cancer şi că trebuie să se opereze. S-a uitat la ei, s-a gândit vreo două secunde apoi le-a zis: "Ok. Mă operez luni, că duminică avem meci cu Mallorca!" Până la urmă Aragones l-a convins să se opereze mai repede. Iar Jesus Gil y Gil s-a dus la spital şi când s-a trezit din anestezie, i-a prelungit contractul.

Jose Luis Chilavert a marcat pentru Velez 36 de goluri, în 11 ani. Unul l-a dat contra lui River, de la mijlocul terenului, în 1996. El era în poarta Milionarilor şi îşi făcea veacul la marginea careului. Chilavert l-a văzut ieşit şi a şutat direct de la 60 de metri, din lovitură liberă, fără să-i fie milă.

După vreo patru ani, juca într-un derby cu Real. Figo a tras de la 11 metri, din penalty, iar el a apărat, cu nasul. Portughezul i-a zburat şapca din cap, dar mingea n-a intrat în poartă şi s-a terminat 2-2. Meciul a fost întrerupt câteva minute, pentru că mingea i-a provocat o hemoragie nazală puternică şi a continuat să joace cu nişte dopuri imense de tifon în nări.

Asta era în sezonul de după promovarea din Segunda, când a apărat în aproape toate meciurile şi mai apoi a apărut în clipul publicitar care anunţa revenirea echipei în Primera. În clip, ieşea dintr-o canalizare şi lângă el sloganul "Suntem aici!" "M-au ales pentru că aveau nevoie de unul foarte urât."

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În primăvara lui 2010 o antrena pe Carabanchel, promova în liga a cincea spaniolă şi urla ca un nebun la radio când Forlan marca cele două goluri din finala cu Fulham, în Europa League. Ţinea necondiţionat cu Atletico, deşi jucase pe Vicente Calderon doar trei ani.

Şi până la urmă s-a întors aici ca antrenor, secund al lui Cholo Simeone, cel mai apreciat technician al momentului. E mâna dreaptă a acestuia şi sufletul întregii echipe. E iubit de jucători şi de suporteri, e nebunul care sare pe margine, e omul care-şi şopteşte numai ei ştiu ce, cu Simeone, în timpul meciurilor, e uriaşul care desenează scheme şi sare la gâtul adversarilor.

Într-un meci cu Real n-a stat pe gânduri şi s-a dus ameninţător spre banca adversă, unde Mourinho făcea ce face el foarte bine, provoca. "Vezi că eu nu sunt Tito, sunt Mono Burgos şi-ţi rup capul!", i-a urlat portughezului. Pe vremea când regretatul Tito Vilanova era secundul lui Guardiola la Barcelona, Mourinho i-a băgat un deget în ochi, la o altercaţie între bănci, în meciul direct.

German Burgos, zis şi El Mono, adică Maimuţa, e un uriaş despre care n-ai crede că a avut vreodată agilitatea unui portar de fotbal. Şi nici nu-i bănuieşti sufletul mare, privindu-l cum se ia la harţă cu oricine simte el că îi nedreptăţeşte pe ai lui. Lumea zice că e tobă de carte despre jocul pe care-l iubeşte şi că fără el Simeone n-ar fi reuşit nimic la Atletico.

E alături de Cholo încă de pe vremea când jucau împreună la Atletico, apoi s-au dus şi au salvat-o pe Catania de la retrogradare, în Italia, iar de trei ani câştigă tot cu Atletico. E primul om pe care Simeone l-a îmbrăţişat sâmbătă trecută, când Barcelona - Atletico s-a terminat 1-1 şi cei doi au cucerit titlul în Primera.

De același autor
Citeşte alte articole de Cosmin Staniloiu
Digi24
Serie de explozii în mai multe orașe din Rusia. Principalii suspecți sunt pensionari. Ce s-a întâmplat
Serie de explozii în mai multe orașe din Rusia. Principalii suspecți sunt pensionari. Ce s-a întâmplat

O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...

Descarcă aplicația Digi24

  • 15:00 Live Superliga: CFR Cluj-Otelul Galati
  • 15:45 Live Stirile Digi Sport
  • 16:00 Live Superliga: CFR Cluj-Otelul Galati
  • 17:00 Live Stirile Digi Sport
  • 17:15 Live La Liga: Real Madrid-Sevilla
  • 18:00 Live Stirile Digi Sport
  • 18:15 Live La Liga: Real Madrid-Sevilla
  • 19:15 Live Digi Sport Special
  • Vezi tot programul
  • petrolul

    FOTBAL: Petrolul - Unirea Slobozia, 12:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FOTBAL: FC CFR 1907 CLUJ - SC OȚELUL GALAȚI, SUPERLIGA SUPERBET (23.10.2023)

    FOTBAL: CFR Cluj - Oțelul Galați, 15:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Amad Diallo of Manchester United celebrates his goal to make it 1-2 during the Premier League match Manchester City vs Manchester United at Etihad Stadium, Manchester, United Kingdom, 15th December 2024(Photo by Mark Cosgrove/News Images)

    FOTBAL: Manchester United - Bournemouth, 16:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

  • Real Madrid v CF Pachuca - FIFA Intercontinental Cup, Doha, Qatar - 18 Dec 2024

    FOTBAL: Real Madrid - Sevilla, 17:15, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Tottenham Hotspur v Manchester City - Carabao Cup Fourth Round LONDON, ENGLAND - OCTOBER 30: Radu Dragusin of Tottenham

    FOTBAL: Tottenham - Liverpool, 18:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

  • FOTBAL:RAPID BUCURESTI-DINAMO BUCURESTI, SUPERLIGA SUPERBET (18.08.2024)

    FOTBAL: Dinamo - Rapid, 20:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Foto Și-a făcut bagajele și a plecat din România, la câteva zile după ce Becali i-a zis "Du-te, mă, acasă"

luis-phelipe

Volodimir Zelenski nu s-a abținut: gluma făcută, cu trimitere la ajutorul militar al Londrei pentru Ucraina

Ukraine Recovery Conference URC2024 in Berlin Konferenz zum Wiederaufbau der Ukraine Wolodymyr Selenskyj (rechts) mit se

OUT de la Genoa! Italienii anunță prima "victimă" a lui Dan Șucu

Bucharest, Romania. 21st Aug, 2024: Dan Sucu, the financier of FC Rapid, arriver at the presentation of Marius Sumudica (not in Picture), the new coach of the Fotbal Club Rapid Bucharest, during a press conference, at Superbet Arena-Giulesti, in Bucharest

Exclusiv Primul român care va fi ”transferat” de Dan Șucu la Genoa

dan-sucu

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media