Roșcovanul care știe să le facă bine pe toate

Unii l-au auzit vorbind prima oară când şi-a anunţat retragerea. Avea deja renumele de timid în faţa presei şi dădea interviuri din an în paşte.

Ştia însă să dea pase! Sir Alex Ferguson l-a antrenat în ultimii 17 ani, după ce pusese ochii pe el pe terenurile unde creşteau juniorii lui United, şi spune că nici un alt fotbalist pregătit de el nu a are acurateţea paselor lui Paul. Mult înainte să trebuiască să se vorbească frumos despre el, pentru că se retrăgea, se spuneau deja numai lucruri bune. Deşi făcea şi o grămadă de pocinoage.

Chiar şi el recunoştea că uneori tackling-urile sale erau inepte de-a dreptul şi cartonaşele adunate de-a lungul carierei au fost toate meritate. Şi n-au fost chiar puţine. În Liga Campionilor, nici un jucător n-a văzut galben de mai multe ori ca el!

Dar nu pentru cartonaşe sau atacuri dure va fi ţinut minte Paul Scholes. Nici pentru că de la 15 ani n-a jucat decât pentru Manchester United, cucerind de zece ori titlul în Anglia şi de două ori Liga Campionilor. Va fi uitat şi părul lui roşcat, obrajii pistruiaţi şi privirea aprigă, tensionată, de astmatic hotărât să alerge până îi crapă plămânii.

Multe nu vor mai fi amintite în dreptul numelui său, dar sigur nu şi cele două goluri marcate Scoţiei, într-o toamnă târzie, la Glasgow, pe Hampden Park. Anglia a câştigat cu 2-0 barajul pentru calificarea la Euro 2000.

La primul gol, în minutul 21, Sol Campbell a centrat de la mijlocul terenului, Paul a preluat pe piept în marginea careului, din preluare l-a depăşit pe Colin Hendry şi apoi a şutat pe sub Neil Sullivan.

La golul doi, centrarea lui David Beckham de pe dreapta a pus mingea pe fruntea lui Scholes, care a trimis în poartă de la 7 metri, chiar înainte de pauză. Sunt golurile pentru care englezii nu-l vor uita şi nici nu-i vor mai judeca slăbiciunile şi durităţile.

Thiery Henry, pe vremea când juca la Arsenal, credea că Paul Scholes e singurul jucător din Premier League care ştie cum să facă bine orice pe teren. Iar cel mai admirat mijlocaş al ultimilor ani, Xavi, l-a descris ca fiind modelul său.

Paul Scholes a jucat la Manchester şi cu Eric Cantona, şi cu David Beckham, iar mai de curând, alături de Cristiano Ronaldo. La naţionala Angliei, i-a avut alături pe Tony Adms, David Seaman şi Paul Ince.

Nici n-a plâns, nici nu s-a emoţionat prea tare când a anunţat că se retrage. Poate de aia mulţi nici n-au prins de veste. Roşcovanul de pe tot terenul s-a lăsat de fotbal cu discreţia şi seriozitatea cu care l-a jucat. Până şi retragerea şi-a făcut-o cu simţul datoriei împlinite. Aproape de perfecţiunea la care visează.

Prin 2004, într-unul dintre rarele sale interviuri, a povestit cum arată ziua perfectă din viaţa lui: dimineaţă se duce la antrenament, după aceea îşi ia copiii de la şcoală, acasă se joacă cu ei, seara se uită puţin la televizor şi adoarme lângă Claire, soţia sa, pe care o cunoaşte de când avea 13 ani.

N-a stat pe bară decât jumătate de an. Ceva scârțâia la United, pe teren, și dacă tot făcea parte din staff-ul tehnic, l-a anunțat într-o zi pe Sir Alex că e gata să revină. Sâmbătă a bifat meciul oficial cu numărul 700 la Manchester. A dat un gol ca și cum i-ar fi fost rușine să primească de ziua lui cadouri, preferând să dăruiască el câte ceva celorlalți.