Zidane, la înfrângere

Victoriile aduc victorii. Așa se spune în fotbal, parcă de când lumea. Pare o expresie ușor artificială, dar e un adevăr niciodată explicat, dar de multe ori verificat. Ține în primul rând de starea de spirit, mai mult decât de forma sportivă. De acea conștientizare a valorii, de risipire a oricărui semn de îndoială. Starea de spirit lua de multe ori locul formei sportive, iar victoriile cădeau ca popicele bine țintite de un lansator îndemânatic. Totul e frumos, cu soare și cer albastru, până la primul rezultat negativ. Atunci apar semnele de întrebare, cerul devine noros, iar albastru devine mai întâi gri, apoi cenușiu, câteodată chiar negru. Aici apare mâna antrenorului. Sau ar trebui să apară.

Real Madrid a trăit din victorie în victorie, din rezultat pozitiv în rezultat pozitiv, ca să fiu foarte riguros. A trăit din victorie în victorie chiar și-atunci când meritele sportive nu oferea pretexte pentru așa ceva. Dar era vorba, vă amintiți sper, de stare de spirit. Zinedine Zidane și ai lui locuiau în al 9-lea cer, recordurile se prăbușeau, iar aspirațiile erau maxime. Se vorbea de ”triplă”, Campionat, Cupă, Champions League, o țintă cât se poate de clară pentru Florentino Perez, care n-a trăit încă un astfel de moment și ale cărui pretenții sunt întotdeauna foarte înalte. A venit însă această dublă cu Celta Vigo, care i-a spulberat președintelui visul și a făcut loc primelor semne de întrebare pe ”Santiago Bernabeu”. Și mulți fani ai Realului deja au început să amintească de faimosul blestem al Mondialului Cluburilor, care i-a mai afectat o dată pe madrileni, și nu doar pe ei, căci Barcelona, Chelsea sau Bayern pot, la rândul lor, să depună mărturie. Și să se teamă pentru ceea ce ar putea urma în săptămânile următoare.

Nici norocul, aliat fidel al lui Zidane în lunile precedente, nu și-a mai întors privirea către Real Madrid. Începând cu seria lungă, aproape monstruoasă aș zice, de accidentări, continuând cu ocaziile ratate și terminând cu autogolurile, care s-au adunat de formă cât se poate de stranie. Se știe că roata se întoarce mereu și e posibil ca acele momente de șansă din anumite partide să trimită acum spre plată factura. N-a fost însă vorba doar de ghinion în această ”dublă”. Real Madrid mi-a părut un elev   foarte inteligent și capabil, dar care a picat examenul primei manșe din superficialitate, comoditate, eventual din lipsa chefului de a învăța. Exista varianta reexaminării din retur, doar că timpul a fost scurt pentru studiu, au apărut și alte coincidențe, iar în fața examinatorului, chit că de învățat s-a învățat mai mult decât la primul examen, răspunsurile s-au amestecat în minte, a apărut precipitarea și așa așa s-a ales praful de rezultatul final. În plus, meditatorul, a se citi Zidane, n-a fost foarte inspirat în exercițiile pe care le pregătise înainte de probă.

Zidane a surprins pe toată lumea întorcându-se la formula cu 3 fundași centrali pe care o folosise la Sevilla. Înainte de meci, atunci când echipele au fost anunțate, pe rețelele de socializare s-au pornit dezbaterile față de modulul cu care Zizou a ales să înceapă o partidă în care avea nevoie să câștige cu un rezultat mai mare ca 1-0. Startul partidei a risipit oarecum semnele de întrebare, dar le-a alimentat pe cele de exclamare, căci felul în care erau distribuiți anumiți jucători îndemna cel puțin la un ridicat de sprâncene. Casemiro alături de Ramos și Nacho în linia de 3 fundași (ca în partea a doua a finalei de la Mondialul Cluburilor), Danilo pe tot flancul drept (eu unul n-am înțeles de ce nu Lucas Vasquez), Asensio pe cel stâng, Kroos și Kovacic în centru, Isco între linii, Cristiano și Benzema în  față. O formulă ce i-a zăpăcit oarecum pe unii dintre fotbaliști, care au avut nevoie de ceva timp să-și intre în rol, dar care i-a ajutat pe cei de la Celta, foarte concentrați în ceea ce au de făcut. Schimbările ulterioare n-au avut darul de a limpezi foarte mult lucrurile, căci Lucas Vasquez a fost trimis în stânga, Morata i-a luat locul lui Isco și nu lui Benzema, a cărui prestație s-a apropiat din nou de caracterizarea lamentabilă, plus că introducerea lui Mariano a făcut ca Realul să termine meciul atacând cu 3 ”nouari” și Cristiano Ronaldo. Zidane știa că trebuie să riște, întrebarea e de ce a apelat din nou la un sistem care n-a primit chiar cele mai bune reacții pe ”Sanchez Pizjuan” și cu care a populat foarte mult centrul terenului, lăsând cele două laturi la îndemâna contraatacurilor.

Celta a jucat foarte inteligent cele două manșe. Nu s-a predat niciodată și a profitat la maximum de conjucturile favorabile. A fost o echipă eficace pe ”Bernabeu” și foarte abilă pe ”Balaidos”, unde antrenorul Toto Berizzo a renunțat deliberat la stilul de fotbal combinativ în favoarea jocului la rezultat. Celta a suferit, dar și-a primit la final premiul dovedind celor care încă mai cred că Primera Division e un campionat în care contează doar două, maximum trei echipe, că e o grupare de luat în seamă. Anul trecut a scos pe Atletico în aceeași fază a Cupei, acum pe Real Madrid, între ele fiind plasată victoria cu 4-3 asupra Barcelonei, nefiind departe o alta cu 4-1 tot în fața catalanilor. E în luptă și-n Europa League, cu șanse reale de a merge mai departe, deși față de ”dubla” cu Atletico de anul trecut Berizzo a desenat o formulă fără Nolito, Augusto Fernandez, Krohn-Dehli și Orellana, toți titulari indiscutabili în sezonul trecut. Berizzo e un antrenor care merită poate mai multe aprecieri, dar căruia îi place să lucreze în liniștea unui oraș, Vigo, ce-i este alături și la bine și la rău, iar Celta se alătură unui Villarreal, Bilbao sau Real Sociedad într-o clasă de mijloc a Primerei Division ce nu are niciun motiv să fie invidioasă pe ce se întâmplă în alte părți.

Zidane, ca să revin la el în încheiere, are acum misiunea să readucă la echipă acea dinamică pozitivă, acel sentiment că victoriile aduc victorii. A reușit-o în sezonul trecut, când a resuscitat o trupă intrată oarecum în comă după eșecul cu Atletico de pe ”Bernabeu”, nu văd de ce n-ar putea și-n acesta. N-a lăsat însă cea mai bună impresie prin declarațiile de după meciul de miercuri. A vorbit despre ”35 de minute fenomenale”, despre ”eroismul cu care au luptat jucătorii”, despre ”o înfrângere demnă” și despre ”un meci excelent din punct de vedere tactic”. Ușor exagerat, dacă-mi este permis, căci aceste caracterizări pot veni de la antrenorul Celtei, în niciun caz de la antrenorul Realului. Cupa Spaniei era ultimul trofeu pe lista obiectivelor madrilene, dar programul ce se așterne în fața echipei (Real Sociedad, Celta, Osasuna, Napoli, Espanyol, Valencia, Villarreal, Las Palmas, Eibar și iar Napoli) invită cel puțin la un pic de preocupare, mai ales ținând cont de problemele de lot ce există și ar mai putea apărea. Îndrăznesc să spun că e un examen mai greu pentru Zidane decât cele cu care s-a confruntat până acum: felul în care va izbuti el să gestioneze un eșec.