Unai Emery și al său Angel uitat pe bancă

15.02.2018, 15:24
unai

Madrid, ”Santiago Bernabeu”. 14 februarie 2018, ”Valentines Day”, care de ceva vreme a devenit ziua îndrăgostiților de fotbalul din Champions League. Real Madrid și PSG sunt la egalitate, 1-1, după o oră și un pic de joc foarte frumos, în care se vedea cu ochiul liber câtă calitate există în ghetele fiecăruia dintre cei 22 de oameni din teren. Un astfel de meci de obicei se decide la detalii, o eroare de arbitraj, o greșeală de marcaj, o doză de șansă ori o schimbare. La acest ultim detaliu aș vrea să ajung.

În minutul 65, Unai Emery face o modificare: iese Cavani și intră Meunier. O modificare ce avea să schimbe tot modulul inițial al parizienilor într-un 4-4-2, menit, probabil că așa gândea Unai, să asigure dominația totală asupra centrului terenului, dominație ce se întrezărea de câteva minute, pe fondul oboselii evidente a unor fotbaliști madrileni. Schimbarea, criticată de mulți ulterior, nu iese din sferele logicii. Dani Alves nu se apără la fel de bine ca Meunier, în schimb poate fi foarte util la mijlocul terenului, alături de Verratti, Rabiot și prea puțin expertul Lo Celso. Următoarele minute au fost cele mai bune ale Parisului pe ”Bernabeu”, practic fiecare acțiune lăsa impresia că se poate termina cu gol.

Doar că respectivele minute au fost prea puține. Căci imediat Zidane și-a dat seama de pericol și a reacționat. Să ne reamintim contextul, era 1-1, rezultat deloc rău nici pentru unii, dar nici pentru ceilalți. Un gol al PSG-ului însă putea schimba radical datele problemei în perspectiva returului. Zizou observă că benzile au încetat să mai fie ale sale și-i introduce acolo mai întâi pe Bale, apoi pe Asensio, plus acest Lucas Vasquez care de fiecare dată când intră, chit că joacă 9, 19, 29 sau 90 de minute are aceeași prezență utilă în teren. În plus, Zidane renunță la Casemiro, ceea ce la început a părut o mutare sinucigașă, dar care s-a arătat până la urmă a fi decisivă. Atacat fiind, Zidane s-a decis să răspundă tot atacând, fidel concepțiilor sale tactice și, poate, trecutului său ca jucător.

Din păcate pentru el, Unai Emery n-a mai reacționat. Imaginile televizate ni l-au arătat de câteva ori pe spaniol undeva cufundat în fotoliul băncii de rezerve, discutând mai mereu cu Juan Carlos Carcedo, asistentul său, omul său de încredere, pe care l-a avut alături încă din perioada Almeria.

Și chiar de încredere părea să fie vorba în acele imagini. Limbajul trupului ne arăta un Unai Emery aproape îngrozit, temător în orice caz. Și neinspirat. Repet, nu schimbarea din minutul 65 i-a pierdut acest meci, deși poate că nu Cavani era cel ce trebuia scos, ci lipsa de reacție atunci când a observat ce pregătește Zidane. Căci oamenii trimiși în teren de Zizou aveau minute bune de când se încălzeau.

Logic ar fi fost ca Unai și asistentul lui să se întrebe atunci: ”băi, ce vrea să facă ăsta?”. Și eventual să pregătească o contramutare. Pe care o avea în spatele său. Dacă ar fi putut, ca-n filmul acela cu Mel Gibson, să audă gândurile fanilor PSG-ului din tribune ori din fața televizoarelor, gândurile fanilor Madridului ori chiar gândurile simplilor privitori ai partidei, sunt convins că un nume i-ar fi spart timpanul, ca un ecou: ”Di Maria, Di Maria, Di Maria, Di Maria”.

Acum trebuie neapărat să ne întoarcem la conferința de presă a francezilor de marți. La care a participat chiar Angel Di Maria. Și care a ținut să spună răspicat, deși putea ocoli elegant un răspuns, că nu l-ar deranja câtuși de puțin să joace în viitor la FC Barcelona. Dacă ar fi vrut să-i menajeze pe fanii Realului, ar fi putut dribla ușor întrebarea. Dar n-a vrut, ba chiar a lăsat impresia că arde de nerăbdare să le arate lui Florentino Perez și celorlalți oficiali din tribuna VIP că tare s-au înșelat atunci când practic l-au forțat să plece. Dincolo de acest aspect, Di Maria era la momentul partidei omul cel mai în formă din ofensiva pariziană, cu cifrele cele mai bune, chiar peste Neymar, iar ”L'Equipe” chiar pusese problema săptămâna trecută dacă n-ar fi cazul ca el să fie titular la Madrid. Nu doar că n-a fost, dar n-a jucat niciun minut. Eu cred că Angel Di Maria putea să interpreteze la fel de bine ca Dani Alves, poate chiar mai bine căci a mai jucat acolo și cu Mourinho și cu Ancelotti, rolul de mijlocaș de bandă, de tip ascensor, de tip du-te-vino.

Poate că am consumat prea multe rânduri pe această schimbare și am omis să scot în evidență un alt detaliu. Și anume acea metamorfoză formidabilă pe care Real Madrid o trăiește în această competiție. Chiar când merge prost în campionat, chiar când suferă contra unor adversari clar mai slabi, la 21:40, atunci când imnul Ligii Campionilor se face auzit la stația stadionului pe care joacă, echipa asta suferă o transformare evidentă. Și devine acel adversar pe care nu e bine să-l întâlnești niciodată, nici măcar (sau cu atât mai puțin) în momente de criză.

Până și Cristiano uită de toate problemele și de tot răsfățul său și devine un jucător totalmente dedicat cauzei. L-am văzut miercuri făcând de nenumărate ori pressing de întâmpinare la Lo Celso, o altă idee mai puțin fericită a lui Unai, fiindcă să joci cu un tânăr și încă necopt argentinian un astfel de meci nu e o idee prea bună. L-am revăzut pe acel Cristiano norocos în fața porții, acel Cristiano care caută și pe care-l caută golul. L-am revăzut miercuri și pe acel Sergio Ramos considerat cel mai bun fundaș central din lume, am revăzut acel spirit din finala de la Cardiff, de la Milano, de la Lisabona, acel spirit care în actualul sezon nu s-a prea văzut. De altfel, nu cred că a fost întâmplătoare formula de start aleasă de Zidane, aceeași de la Cardiff, cu Isco și nu cu Bale.

De același autor
Citeşte alte articole de Andrei Niculescu
Digi24
O familie întreagă a pierit pe „Drumul morții”, la Suceava: a intrat cu mașina într-o cisternă și a luat foc. Imaginile tragediei
O familie întreagă a pierit pe „Drumul morții”, la Suceava: a intrat cu mașina într-o cisternă și a luat foc. Imaginile tragediei

Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...

Descarcă aplicația Digi24

  • 07:30 Stirile Digi Sport
  • 08:00 Stirile Digi Sport
  • 08:30 Stirile Digi Sport
  • 09:00 Stirile Digi Sport
  • 09:30 Stirile Digi Sport
  • 10:00 Stirile Digi Sport
  • 10:15 Fotbal Club
  • 11:00 Stirile Digi Sport
  • Vezi tot programul
  • A tennis ball with details of a racquet , shadows and a clay court

    TENIS: United Cup, de la 06:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

  • simona taranu

    MEDIA: Știrile Digi Sport, 15:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • fotbal european

    MEDIA: Fotbal European, 18:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Digi-Sport-Special

    MEDIA: Digi Sport Special, 20:15, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • West Ham United v Brighton & Hove Albion, Premier League, Football, London Stadium, London, UK - 21 Dec 2024

    FOTBAL: Brighton - Brentford, 21:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

  • Newcastle United FC v Arsenal FC Arsenal defender William Saliba (2) heads the ball during the Newcastle United FC v Ars

    FOTBAL: Arsenal - Ipswich, 22:15, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

"Și-a dat acceptul!" Lovitură de proporții: 25 de milioane de euro pentru Andrei Rațiu

andreiflorin10_1718366585_3390227093947172907_435385033

Logodnica lui Darius Olaru: "S-a încheiat!"

darius-olaru11

Laporta a avut ultimul cuvânt, după ce Flick l-a cerut pe Rațiu la Barcelona! Decizia președintelui

andreiflorin10_1700673289_3241804970732879999_435385033

Oferta pentru Radu Drăgușin a venit înainte de Crăciun, Tottenham a luat decizia

Manchester City v Tottenham Hotspur, Premier League, Football, Etihad Stadium, Manchester, UK - 23 Nov 2024

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media