Un "derby Scudetto" ca pe vremea lui Maradona 

Se joacă în acest weekend european două confruntări ce pot deveni foarte importante, eventual chiar decisive, în traiectoria celor două campionate din care provin: Arsenal-Leicester și Juve-Napoli. Ambele cu implicații în lupta pentru titlu, ambele ușor inedite, căci nu prea ne-am fi așteptat la asemenea dueluri la începutul sezonului. Pentru că despre Leicester abia am scris câte ceva pe acest blog, o să mă refer în cele ce urmează la partida de la Torino. Ocazie cu care fotbalul italian dă ceasul înapoi cu 30 de ani. Era atunci epoca lui Maradona și Platini, două genii care transformaseră Juve-Napoli din clasica dispută Nord vs Sud într-un duel pentru supremație în ”Il Calcio”.

Între Torino și Napoli rivalitatea e veche și are puțină legătură cu fotbalul. E mai degrabă una socială, e un soi de dușmănie între nordul rece, aristocrat, serios, ordonat și, nu în ultimul rând, productiv, și sudul cald, boem, haotic, dezordonat, pasional și, mergând pe linia de mai sus, consumator. Acum 30 de ani, sudul își găsea în Diego Maradona comandantul perfect al unui război de secesiune fotbalistic ce avea să aducă pe Napoli în fruntea Italiei. Și dacă stăm bine să ne gândim, unde în altă parte ar fi putut Maradona, cu amestecul său de calități și defecte, să fie zeu dacă nu la Napoli, la poalele Vezuviului, înconjurat de dragostea și devotamentul napoletanilor?

Vi-l imaginați acum pe Maradona în umedul Milano sau în frigurosul Torino izbutind ceea ce a izbutit la Napoli? Eu unul nu.
După atâta amar de vreme, Napoli vine la Torino din poziția de lider al campionatului, iar ”Bătrîna Doamnă” știe că nu prea are voie să facă pași greșiți. Duelul e departe de a fi decisiv, căci mai sunt multe etape și multe alte meciuri de disputat, dar o victorie a lui Napoli pe ”Juventus Stadium” ar aduce o asemenea stare de spirit lângă Vezuviu, un asemenea doping moral, încât echipa ar putea duce această trenă până la final. Am tot spus-o, fotbalul e o stare de spirit, iar acest concept a devenit la fel de important uneori ca valoarea lotului.

Dacă, dimpotrivă, bate Juve, situația se schimbă radical, căci e greu de crezut că ar mai putea cineva ține pasul cu ritmul impus de ”Bătrâna Doamnă”. La nivel psihologic, al stării de spirit cu alte cuvinte, ar fi o lovitură dată tuturor competitoarelor, căci nimeni nu trebuie să uite  începutul  mizerabil de sezon al campioanei. Cu alte cuvinte, dacă nici acum când Juve a avut cel mai prost start de campionat din istorie nu se găsește altcineva capabil să-i fure titlul, atunci când se mai poate întâmpla asta! Cu o victorie, Juve ar trece pe primul loc, o performanță incredibilă pentru o echipă care în primele 10 etape luase 12 puncte din 30 posibile. Cele 14 runde ce au urmat eșecului cu Sassuolo s-au transformat într-o cursă de urmărire impecabil dusă, 42 de puncte din 42 posibile, iar cele trei puncte puse-n joc sâmbătă ar închide o serie perfectă, fix înainte de revenirea cupelor europene.

Evident, la cât de importantă poate deveni victoria pentru ambele combatante, nu-i exclus ca rezultatul final să fie unul de egalitate. Care n-ar fi deloc rău pentru Napoli, dar n-ar fi chiar atât de rău nici pentru Juve. Acum vreo 20 de ani, când Serie A reprezenta referința fotbalistică mondială, aș fi pariat pe un rezutat de egalitate, plecând de la ideea ce guverna în acea epocă ”mai bine doi răniți decât un mort”. Parcă în zilele noastre lucrurile s-au mai schimbat și rar am văzut în ultimul timp în Serie A acele partide tacticizate de altădată, acea neutralizare reciprocă. Pe care, paradoxal, am văzut-o în multe meciuri de Premier League, mai ales în cele cu implicații în lupta pentru titlu.

Din punct de vedere fotbalistic, Napoli are un ușor avantaj. Cam cât cel din fruntea clasamentului. Dat de faptul că Maurizio Sarri nu are nicio problemă de lot și va putea probabil alinia formula de echipă pe care o cunoaște toată lumea. Una dintre cheile succeselor obținute de Napoli în acest sezon vine tocmai din această omogenitate existentă, din automatismele create, din rolurile mult repetate și, pe cale de consecință, bine interpretate de jucători. E un deziderat pe care mulți antrenori și-l doresc, acela de a putea alinia aceeași formulă etapă după etapă, dar puțini reușesc. 

Allegri în schimb e mai puțin liniștit. Îi lipsesc 5 oameni, Chiellini, Khedira, Mandzukic, Caceres, Asamoah, toți importanți în felul lor, mai ales că vorbim totuși de câte un titular din fiecare compartiment. Absența lui Chiellini îl obligă, teoretic, pe tehnician să schimbe iar modulul din apărare și să treacă din nou la una în 4 oameni. Ceea ce nu reprezintă, în esență, o mare greutate, căci Juve a arătat o remarcabilă capacitate de a schimba sisteme de joc inclusiv în timpul meciurilor, dar o problemă tot e. Iar asta s-a văzut inclusiv la finala Champions League, acolo unde tot Chiellini a lipsit. Linia Barzagli-Bonucci-Chiellini e una dintre cele mai bune din Europa, iar omogenitatea la care au ajuns cei trei stă la baza siguranței afișate de Juve pe faza defensivă. Ziarele de sport din Italia, care au analizat toată săptămâna partida de la Torino, au ajuns la concluzia că apărarea în 4 oameni Lichtsteiner-Barzagli-Bonucci-Evra e soluția cea mai la îndemână. În ceea ce privește linia de mijloc, absența lui Khedira ar trebui acoperită de Sturaro, iar Cuadrado și-ar putea găsi un loc de titular, cât despre atac, acolo lucrurile sunt mai simple, Morata și Dybala urmând să facă pereche.

Rolurile lui Platini și Maradona, care țineau afișul acum 30 de ani, sunt ceva mai greu de acoperit azi, căci nu se nasc așa de ușor valori. Toată lumea e de acord că Dybala-Higuain ar fi duelul serii, chit că pentru o mai bună sincronizare cu trecutul ar fi mers un Pogba-Higuain. Dybala trece însă printr-un moment de formă spectaculos, iar prim-planul e mai greu să-i fie luat. Argentina va trăi intens așadar o partidă la care vibrează deja Europa. Rețineți așadar acest reper: Juve-Napoli, ”Derby Scudeto”, 21:45, Digi Sport 2. Plus Fotbal European, cu o oră înainte.