Simeone și complexul Barcelona

Atletico Madrid fără Diego Simeone nu se poate concepe. Cel puțin nu în ziua de azi. Între Simeone și clubul ”colchonero” există o asemenea legătură încât cred că, prin absurd, dacă Simeone și-ar anunța plecarea mâine, Atletico ar avea nevoie de multe săptămâni pentru a-și reveni. Probabil că se va petrece și acest moment, căci nimeni nu e etern pe lumea asta, cu atât mai puțin în fotbal. Probabil că va veni momentul când ”Cholo” vă părăsi pe Atletico, poate cu destinația Serie A, un campionat care cred că i s-ar potrivi la perfecție, poate cu destinația Argentina, mă refer aici la echipa națională, care cred că are nevoie de o personalitate pe bancă, astfel încât personalitățile din teren să fie ajutate. Așa cum Guardiola a plecat de la Barcelona, Klopp de la Dortmund, iar exemplele pot continua, pesemne că tot așa se va întâmpla și cu Simeone. Dar nu în momentul ăsta.

Atât de mare este legătură între Simeone și Altetico încât toate stările de spirit ale antrenorului se simt în teren, până la nivelul ultimului fir de iarbă, dar și în tribune, până la nivelul ultimului loc de pe ”Vicente Calderon”. Atunci când Simeone nu e inspirat sau are cine știe ce probleme, nu doar că jocul lui Atleti nu e inspirat, dar nici în tribune nu se mai simte același entuziasm.
E destul de limpede că Simeone are un complex numit FC Barcelona. Aș fi fost tentat să scriu un complex Leo Messi, dar acest ultim Atletico-Barcelona din Primera Division mi-a arătat că nu prea e așa. Messi s-a alăturat disputei dintre ultimele două campioane ale Spaniei după mai bine de o oră de joc, timp în care absența lui n-a liniștit defel starea de spirit a lui Simeone și a fotbaliștilor săi. Care au părut incapabili să construiască, să preseze, ba parcă au fost mai incapabili ca altădată și să faulteze. Imaginea lui Simeone la momentul golului marcat de Fernando Torres, o opțiune discutabilă a lui ”Cholo” pentru primul ”11”, dar care i-a ieșit una peste alta, era mai degrabă preocupată decât exuberantă. De parcă Atletico nu marcase, ci tocmai se pregătea să încaseze. De puține ori l-am văzut pe Simeone manifestându-se atât de liniștit la un gol al echipei sale într-un meci atât de important. El era însă limpede preocupat de ceea ce va urma, parcă intuia ceva, căci la doar câțiva pași în fața lui Messi se pregătea să intre pe teren.

Până vom ajunge însă la Messi și la prestația lui, să ne amintim cum au fost cele 60 de minute fără el. Nu demult, la momentul în care Atletico bătea cu 4-0 pe Real Madrid, chiar pe ”Calderon”, scriam pe acest blog de complexul pe care Carlo Ancelotti îl dezvoltase față de Diego Simeone. Scriam atunci că italianul n-a reușit să-l surprindă cu nimic pe argentinian, ba chiar a făcut lucrurile fix la fel ca în precedentele partide câștigate de Atletico. Iar rezultatul a fost, logic, tot în favoarea lui Atletico. Atunci, Gică Craioveanu povestea cum, la Onda Cero, postul de radio la care colaborează în Spania, Bernd Schuster îl analiza astfel pe Ancelotti:”Dacă vii să joci împotriva lui Simeone cu aceeași tactică pe care ai folosit-o la meciurile pe care le-ai pierdut, normal e să pierzi din nou”. 
Nu știu ce analiză a făcut Schuster după confruntarea de sâmbătă seară, dar eu cred că asta a fost dilema lui Simeone: cum să joace împotriva Barcelonei? În sezonul trecut le-a încercat pe toate, și mai ofensiv, și mai defensiv, și mai agresiv. A pierdut de fiecare dată. Iar aproape de fiecare dată Barcelona a marcat pe contraatac, pe faze de reacție cum ar veni. Poate că de data asta Simeone și-a zis: ”astăzi nu mă mai prind descoperit”. Astfel că a construit o așezare la siguranță. Și a făcut asta cu toate că Messi nu a fost titular, ba a și continuat pe aceeași linie, deși Barcelona presta un fotbal suficient de solid fără starul său numărul unu. Asta și pentru că starurile din continuarea listei catalane evoluau foarte bine, cu o remarcă în plus pentru Andres Iniesta, a cărui schimbare față de sezonul trecut e vizibilă. Iniesta e tipul de fotbalist care nu joacă niciodată prost,  dar care face meciuri slabe atunci când participarea sa e limitată. În acest sezon, parcă motivat de banderolă, Iniesta e mult mai participativ, mult mai implicat, inclusiv pe faza defensivă, ceea ce vedeam rar la el. Are aceleași acțiuni dintotdeauna, dar acum și faultează, caută să recupereze cu mai multă insistență.

Revenind la Simeone, mi se pare că a jucat prea mult la siguranță. S-a temut prea mult de Barcelona, poate chiar asta conștientiza în momentul în care Torres dădea gol, poate se gândea că dacă avea un pic mai mult curaj în minutele fără Messi era mai bine. Cred că era convins că în momentul în care Messi va intra pe gazon, lucrurile se vor schimba, iar mingea va începe să se învârtă în jurul lui. În 30 de minute, Messi a dat un gol și două pase de gol pentru Suarez și Neymar, care nu s-au transformat în goluri din varii motive. Când Messi a intrat pe teren, Simeone a reacționat cu Jackson Martinez și Ferreira Carrasco, pretinzând probabil să ducă meciul pe contre. Nu i-a ieșit. Messi s-a alăturat petrecerii ca un invitat întârziat la o nuntă, care a preluat imediat tot protagonismul mirelui, ba apoi a și furat mireasa și nu s-a mai întors cu ea înapoi. 
Cred însă că nu trebuie să ne grăbim și să judecăm prea aspru această echipă a lui Atletico. Gică Craioveanu spunea acum vreo două săptămâni la Fotbal European că vede pe Atletico principală favorită la titlu. Am fost de aceeași părere atunci, ba chiar spusesem același lucru la startul Primerei Division. Deși acum am unele dubii, nu mi-am schimbat prea mult părerea. Mi se pare că Simeone încă lucrează la formula de echipă, nu cred că Jackson Martinez, Ferreira Carrasco și Vietto vor avea doar roluri pasagere. Sunt fotbaliști cu calități ideale pentru stilul lui Simeone. Calendarul nu l-a ajutat prea tare pe Simeone, căci nu-i simplu să joci cu Sevilla și Barcelona, câștigătoarele de cupe europene în sezonul trecut, în primele 3 etape. Ce problemă văd eu la Atletico, e în linia de mijloc. Și anume plecarea lui Raul Garcia, adunată la cea a lui Mario Suarez. Doi fotbaliști cu mult caracter, de luptă, de stil Simeone. Mi se pare o greșeală renunțarea la ei, din punctul de vedere al lui Atletico firește. Pe Arda Turan nu-l adaug pe lista asta, căci calitățile lui sunt diferite de ale celor doi amintiți. În momentul ăsta, Koke, Tiago și Gabi nu prea mai au variante de rezervă pentru momentele de accidentări, suspendări sau formă mai proastă, pe care, de exemplu, a traversat-o Koke cu Barcelona. 

Simeone a avut 10 minute în care se părea că planul îi va reuși. Primele 10 minute din repriza a doua. Dar atunci a apărut Neymar cu golul egalizator. Mai apoi a apărut Suarez cu o pasă magistrală pentru Messi. Messi apăruse oricum, el de fapt nu era dispărut nici când era pe bancă. Ultima dată când a fost lăsat rezervă, Barcelona a fost în pragul războiului civil. Multe s-au schimbat de atunci, iar Barcelona a reușit să domine o echipă de nivelul lui Atletico chiar fără Messi. Chiar fără Pique, chiar fără Dani Alves și, mai apoi chiar fără  Vermaelen (va sta o lună, mare ghinion are acest fotbalist!). Ba aș îndrăzni să spun că și împotriva unui arbitraj nefast din partea unui Mateu Lahoz ce tinde să devină o glumă proastă în Spania. După trei etape în care tripleta MSN are doar câte un gol în dreptul fiecăruia dintre protagoniști, Barcelona iese în evidență ca o echipă solidă, cu mult caracter și foarte mult feeling între jucători.