REAL MADRID-BAYERN: SĂ FIE FOTBAL!
23.04.2014, 18:13După o primă semifinală care a semănat cu o ședere pe scaunul stomatologului fără anestezie sau, hai să nu fim așa răi!, cu o anestezie care nu prea a prins, Real Madrid și Bayern sunt chemate să readucă fotbalul în prim-plan. Să readucă golul în prim-plan, să creeze și nu să distrugă.
La momentul tragerii la sorți, îmi doream ca semifinalele să fie Bayern-Atletico și Chelsea-Real, dar văzând ce s-a întâmplat marți seară cred că e mai bine cum a ieșit, căci dacă, prin cine știe ce posibilitate, Atletico și Chelsea se întâlneau cumva în finală era foarte posibil să avem un ultim act mai închis chiar decât acel Juve-Milan din 2003.
Am mai înțeles ceva după meciul de pe "Calderon". Am înțeles de ce Jose Mourinho a avut atâtea probleme la Madrid și de ce n-a reușit și la Real ceea ce a izbutit la Porto, la Chelsea, la Inter și acum iar la Chelsea. Mourinho ăsta e, nu va putea fi schimbat niciodată, ăsta e stilul lui, e generator de performanțe și trofee, dar jocul pe care-l propune nu te va face niciodată să te îndrăgostești de echipele pe care le antrenează. La Real Madrid n-ar fi putut pune în scenă un astfel de scenariu niciodată, cu 4 mijlocași centrali n-ar fi putut apărea niciodată pe "Bernabeu". Simeone e și el un admirator al acestui stil, dar parcă un pic mai maleabil, dovadă și golurile pe care Atletico le-a dat în partide din deplasare.
Să ne întoarcem la meciul de pe "Bernabeu". Din capul locului spun ceea ce am mai spus și cu alte ocazii: cred în continuare că Bayern e cea mai puternică echipă din lume. Asta nu înseamnă automat că va elimina Realul ori că va câștiga din nou Champions League. De la "sferturi" încolo, în Champions League e posibil orice și nu întotdeauna echipa mai puternică se califică mai departe sau câștigă trofeul. Traversăm turnanta competiției în care cel mai mic detaliu poate fi decisiv în economia calificării, un detaliu însemnând o greșeală de apărare, o execuție fabuloasă, chiar o eroare de arbitraj. Barcelona în 2009 nu era mai bună decât Manchester United și cu toate astea a câștigat trofeul, la fel cum în anul următor Inter nu era mai bună echipă decât Barcelona și cu toate astea s-a calificat în finală, la fel cum în 2012 Chelsea nu era mai bună nici decât Barcelona, nici decât Bayern și le-a bătut pe ambele, câștigând competiția.
Am citit undeva că e pentru prima dată în acest sezon când Bayern nu pleacă drept favorită la casele de pariuri într-un meci. Nu știu dacă e așa, pariurile nu m-au atras niciodată, dar nu știu cât de corectă e cotația și nici nu știu pe ce se bazează, căci Bayern e totuși deținătoarea trofeului, chit că Real Madrid e foarte puternică pe teren propriu, iar factorul "Bernabeu" e extrem de important. Va fi extrem de interesant de văzut cum va aborda Ancelotti acest joc, dar la fel de interesant e și cum îl va aborda Guardiola. Din start, atunci când vom vedea primul "11" la ambele echipe, vom putea descifra ceea ce gândesc cei doi.
Sunt încă incerte condițiile în care se află Bale și Cristiano Ronaldo. Oficial ei sunt refăcuți si sunt la dispoziția lui Ancelotti, dar abia în teren se va vedea în ce stare fizică se află. Pentru Ancelotti e o decizie grea. Dacă Bale și Cristiano sunt apți, ei trebuie să joace, dar mai departe Ancelotti trebuie să aleagă între Di Maria și Isco. Di Maria e în mare formă, dar cu Isco pe teren, Realul a reușit o prestație consistentă cu Barcelona, în finala Cupei, dar și cu Borussia, în repriza a doua a returului de la Dortmund, când coșmarul se ițea pe la genele madrilenilor. Senzația e că Xabi Alonso și Modric se simt mai in siguranță cu Isco alături de ei, un mijlocaș totuși, care nu aleargă la fel de mult ca Di Maria, nu crează atâtea situații de gol precum argentinianul, dar nici nu se se expune atât de tare pe fază defensivă. Să ne amintim meciul cu Barcelona de pe "Bernabeu"! Di Maria a fost un coșmar pentru Dani Alves, dar zona pe care el o lăsa liberă prin permanenta mișcare în teren s-a dovedit propice paselor între linii ale catalanilor. Iar noțiunea asta, de pase "între linii", inventată de Luis Aragones la Euro 2008, a fost dusă aproape de perfecțiune de Guardiola la Barcelona.
Dacă va intra Isco de la început, vom înțelege că Realul va căuta posesia, va încerca să se lupte cu Bayern pentru acest aspect. Dacă va intra Di Maria, pare limpede că va ceda posesia și va încerca să reacționeze pe contră. Eu unul cred că așa va fi, căci e foarte greu să câștige cineva duelul posesiei cu Bayern. Din acest considerent, aș fi vrut să văd o confruntare Barcelona-Bayern, cred că ar fi fost interesant.
În ceea ce-l privește pe Guardiola, are și el o decizie de luat: unde va juca Lahm? Fundaș dreapta sau mijlocaș central? Dacă vrea să joace la siguranță, Pep îl va folosi pe Lahm în centru, alături de Schweinsteiger, care nu poate lipsi la o astfel de partidă. Dacă va juca în dreapta, pe poziția obișnuită de fundaș lateral, Guardiola va încerca să acționeze pe acea parte, în zona lui Coentrao, cu perechea Lahm-Robben, ce poate fi devastatoare. Presupun că în atac va apărea Mandzukic, alături de Robben și Ribbery, deși la Pep nimic nu e sigur, mi se pare antrenorul cel mai orientat spre surprize din fotbalul actual. Nu ar fi de mirare așadar un prim "11" fără vârf de atac, cu Thomas Muller acționând ca "9" fals, așa cum a mai făcut-o. În orice caz, absența lui Thiago deschide mai multe ipoteze, căci dacă fostul mijlocaș al Barcelonei ar fi fost apt de joc sunt aproape sigur că ar fi fost titular alături de Toni Kroos în linia de mijloc.
Marea problemă a lui Bayern și a lui Guardiola vine din zona fundașilor centrali. Boateng nu pare într-o formă grozavă, Dante are momente când greșește nepermis, iar Javi Martinez nu cred că e o soluție în fața furtunilor ce se anunță pe părțile lui Cristiano și Bale. Momentele de slăbiciune ale campioanei Germaniei au apărut atunci când adversarii au încercat și reușit un pressing foarte avansat și foarte agresiv, care să-i facă pe fundașii centrali să coboare la nivelul lui Neuer. În această situație, jocul de pase pe care-l impune Guardiola nu se poate derula foarte curat, mai ales că lipsește Thiago, un fotbalist care poate primi și controla lejer mingea cu spatele la adversar.
De văzut însă dacă Real poate face acest pressing. Cu Cristiano, Bale și Benzema în aceeași formulă pare destul de greu, dar dacă se va reuși asta fie și pentru o perioadă scurtă de timp, Madridul poate profita de eventualele pierderi de balon ale nemților.
Ceea ce e important e că, în principiu, vom avea un meci de fotbal adevărat.