Răspunsul lui Iker Casillas

12.02.2014, 17:12
niculescu 1

În principiu avem recordul: Iker Casillas e primul portar din istoria Cupei Spaniei care ajunge în finală fără să încaseze vreun gol pe întreg parcursul competiției. O competiție cu meciuri tur-retur, nota bene, și nu una cu meciuri unice, eliminatorii, ca-n alte țări. În principiu, Iker Casillas e primul portar care reușește acest lucru în Spania, iar șansele ca recordul să se amplifice și după finală sunt destul de mari. Evident, veți spune că nu e doar meritul lui, și e corect asta, portarul e doar omul din spatele unei apărări, dar nici nu cred că se poate aprecia că el n-a avut nici un merit. Mai ales în situația în care se află. Tocmai pentru că se află într-o situație deloc comodă, incredibilă din punctul meu de vedere, răspunsul pe care Iker l-a dat merită consemnat și apreciat ca atare. Un răspuns pe teren, mai bine zis în poartă, așa cum îi stă bine unui campion mondial.

Astă vară, Vicente Del Bosque spunea un lucru foarte interesant atunci când a fost întrebat despre situația lui Casillas. ”Iker nu poate fi tratat ca un fotbalist oarecare, pentru că nu e un fotbalist oarecare. El e un mit în fotbalul spaniol și nu e normal să fie supus dezbaterilor și analizelor săptămână de săptămână”. Mi se pare că Del Bosque are dreptate, ba chiar cred că am putea folosi cuvintele sale unor realități de pe la noi. Asta nu înseamnă că Iker Casillas nu poate fi rezervă, nu înseamnă că e de neînlocuit. Nimeni nu e, totuși. Dar a-l trece pe banca de rezerve pe căpitanul campionei mondiale și a dublei campioane europene, Spania, fără drept de recurs, dar mai ales fără o motivație logică, mi se pare o decizie bizară, poate cea mai bizară pe care eu o știu. Ca de fiecare dată, ca la fiecare emisiune Fotbal European, fac apel și la cei care citesc aceste rânduri să-mi semnaleze dacă își amintesc de o situație asemănătoare.

Atenție! Vorbim despre postul de portar, nu de un jucător de câmp, care poate fi înlocuit sau rotit mult mai ușor. Nu cred că acest record îl face pe Casillas mai bun decât era înainte. E unul dintre cei mai buni portari din istorie și punct. Ca orice practicant al unui sport, are momente de formă mai bună sau mai proastă. În urma cărora poți lua decizia de marginalizare a lui. Dar în nici un caz nu poți lua o decizie definitivă, cum că indiferent de ce se întâmplă, Iker e rezervă în campionat. Dacă Diego Lopez, asupra căruia o să revin imediat, face un meci prost, nu contează, el e sigur de titularizarea ulterioară, căci așa s-a stabilit. Anormal.

Se vor găsi unii care să spună că orice tip de concurență aduce progres. De acord. Tot nu mi se pare însă o situație normală. Ce s-ar fi întâmplat dacă Iker făcea un meci mizerabil în turul cu Atletico, sau va face unul mizerabil în prima manșă cu Schalke?

Merită discutată și situația lui Diego Lopez. E un portar bun, care și-a dovedit valoarea. Și el este însă într-o situație ciudată. Nu poate spune că e titularul postului, de vreme ce în Champions League, teoretic competiția cea mai importantă, nu apară. De vreme ce în finala Cupei, partidă cu trofeul pe masă, nu apară. Personal, nu pretind că așa și este și admit că pot fi subiectiv, Casillas mi se pare o clasă peste Diego Lopez, iar în momentul ăsta îl văd în primii 5 portari ai lumii. Nu încep o dezbatere în legătură cu cine ar fi cel mai bun, pentru că nu ar duce nicăieri, orice discuție de genul ăsta are în spate mormane de simpatii ori antipatii care cântăresc mai greu decît luciditatea.

Nu puțini sunt cei care cred că, de fapt, decizia nu e a lui Ancelotti, ci a lui Florentino Perez. Care, pretind cei care au avut ocazia să-l cunoască, nu uită și nu iartă. Florentino nu poate uita rolul lui Casillas în îndepărtarea lui Jose Mourinho. Pentru Florentino, Mourinho a reprezentat antrenorul în fața căruia a făcut cele mai multe concesii, căruia i-a oferit cea mai mare putere de decizie în cadrul clubului. Iar dovezile în acest sens sunt destule. Dacă Florentino a făcut asta, înseamnă că a avut mare încredere în portughez. Faptul că Mourinho a pierdut vestiarul, sau mare parte din el, nu l-a lăsat însă indiferent pe Florentino, care a ales varianta despărțirii, în fața probabilului proiect al lui Mou, ”ori eu, ori ei”. ”Ei” însemnând un grup de campioni mondiali totuși, embleme ale clubului, dincolo de valoarea lor. Nu discut aici cine are dreptate, probabil că adevărul e undeva la mijloc, ca-n orice despărțire fiecare are partea lui de vină. Florentino, a cărui știință de a face afaceri nu poate fi pusă la îndoială, a gândit pragmatic: mai ușor și mai ieftin înlocuiești un antrenor decât un grup de jucători, care se mai și bucură de o imagine pozitivă în rândul maselor de oameni. Și așa există voci care-l acuză pe Florentino de totală lipsă de scrupule atunci când s-a dispensat în 3 secunde de simboluri precum Raul, Hierro, Del Bosque, chiar și Guti, sau de fotbaliști cu mare priză la public precum Figo ori Redondo, poate chiar Ronaldo și Beckham.

Ar fi o greșeală să credem că Florentino Perez a decis trecerea pe banca de rezerve a lui Casillas, dar cred că ar fi o greșeală și mai mare să credem că n-are nimic de aface cu această decizie.

Am admirat felul în care a răspuns Casillas. Pe teren, așa cum stă bine unui profesionist și căpitan de echipă. La fel merită admirat și felul în care a răspuns Diego Lopez acestei situații. Cu același profesionalism, cu seriozitate. Mă întreb însă ce se va întâmpla la vară. E limpede că situația nu poate continua așa. Și Casillas și Diego Lopez sunt portari de mare valoare. Această situație nu le convine, iar unul dintre ei cred că va pleca. Partea bună pentru Florentino e că se va alege cu ceva bani de pe urma afacerii, cota ambilor fiind foarte mare. Partea proastă e că, vrând sau nevrând, a împărțit lumea în două tabere, pro Iker și pro Diego Lopez. Iar fiecare tabără va avea motivele ei de nemulțumire.

Voi ce credeți? Care dintre cei doi va pleca? Sau credeți că situația de față va continua?

De același autor
Citeşte alte articole de Andrei Niculescu
Digi24
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut? Ei, bine, ați obținut!”
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut? Ei, bine, ați obținut!”

Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...

Descarcă aplicația Digi24

  • 11:00 Stirile Digi Sport
  • 11:15 Liga Digi Sport
  • 12:00 Stirile Digi Sport
  • 12:15 Superliga: Botosani-FCSB
  • 13:00 Tragerea la sorți
  • 13:15 Superliga: Botosani-FCSB
  • 14:00 Stirile Digi Sport
  • 14:15 Fotbal Club
  • Vezi tot programul
  • florin prunea liga digisport (4)

    MEDIA: Liga Digi Sport, 15:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FOTBAL: GLORIA BUZAU - SEPSI OSK SFANTU GHEORGHE, SUPERLIGA SUPERBET (22.07.2024)

    FOTBAL: Sepsi Sfantu Gheorghe - Gloria Buzau, 17:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • bundesliga logo

    FOTBAL: Paderborn - Nurnberg, 19:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

  • FOTBAL: Farul Constanta - Otelul Galati, 20:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Munich, Deutschland. 01st Sep, 2024. final jubilation from left: Minjae KIM (FC Bayern Munich), Joshua KIMMICH (FC Bayern Munich), Thomas MUELLER (M?LLER, FC Bayern Munich), Leon GORETZKA (FC Bayern Munich), Harry KANE (FC Bayern Munich), jubilation, joy,

    FOTBAL: Bayern Munchen - Augsburg, 21:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

  • Digi-Sport-Special

    MEDIA: Digi Sport Special, 22:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Breaking News A venit decizia UEFA în cazul meciului România - Kosovo: a ”plouat” cu amenzi și s-a decis rezultatul final!

FOTBAL:ROMANIA-KOSOVO, LIGA NATIUNILOR (15.11.2024)

Nu pentru că s-a strigat "Serbia" am fost amendați și suspendați! Motivul real pentru care UEFA ne închide stadionul

15 novemberr 2024, UEFA Nations League, League phase, Matchday 5,League C,Group C2, Romania vs Kosovo, National Arena Bu

Kosovarii nu s-au ferit de cuvinte: cum i-au numit pe români, după aflarea deciziei UEFA

Steaguri tricolore fluturate in tribuna la meciul de fotbal dintre Romania si Kosovo, contand pentru Liga Natiunilor, de

S-a dezbrăcat complet și a intrat pe teren, în fața a peste 50.000 de oameni, iar internetul ”a explodat”! Sancțiunea primită

invadatoarea15

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media