PROIECTUL PSG, ANUL 4

Octombrie 2011 e luna în care destinul celor de la PSG pare să se fi schimbat definitiv. Atunci, după multe săptămâni de tatonări, șeicul Nasser Al-Khelaifi a preluat conducerea clubului din capitala Franței cu promisiunea fermă de a-l scoate la lumina pe care o merită o reprezentantă a Parisului.

Nici acum nu-s clare motivele pentru care șeicul a ales PSG, la fel cum nu prea sunt clare motivele pentru care Manchester City a devenit brusc marea dragoste a unui alt șeic plin de bani. De fapt, nici nu contează, nu mai stă nimeni acum să-și pună această problemă.

Important e că banii curg și la PSG și la City, iar titlurile au început să apară, consecință firească a unui robinet de finanțare ce nu are cum să se oprească atât timp cât lichidul negru ce-l alimentează există din plin.
Când a preluat cu puteri depline pe PSG, șeicul Al-Khelaifi structura un soi de plan cincinal, la capătul căruia echipa pariziană să câștige, fotbalistic vorbind, tot ce se poate câștiga.

Ne aflăm înaintea celui de-al patrulea an al proiectului. Introduc în calcul și sezonul 2011-2012, căci octombrie e mult mai aproape de start decât de finiș. Acela a fost, de fapt, singurul campionat pe care PSG l-a pierdut, surprinzător, de la instalarea noului finanțator. Au urmat două titluri câștigate de manieră mai mult sau mai puțin categorică, a venit și o Cupă a Ligii la palmares, o Supercupă recent, din acest punct de vedere lucrurile sunt în grafic.

Mi se pare limpede însă că în acest sezon PSG își propune mai multe pe plan internațional decât pe plan intern. Campionatul Franței nu pare a fi un obstacol prea dificil pentru Blanc și ai săi. Sincer, mă așteptam la mai mult în această perioadă de mercato de la Monaco. Dacă în vara trecută, în condițiile în care era totuși o nou promovată, echipa din Principat s-a mișcat bine, mă gândeam că în această vară, cu garanția prezenței în Champions League, Monaco va reprezenta un pol de interes pentru fotbaliști importanți. N-a prea fost așa, ba chiar Monaco și-a pierdut și unul dintre staruri, pe James Rodriguez, iar dacă în cele din urmă va pleca și Falcao treaba se complică. Mai ales că s-a schimbat și antrenorul, o problemă în plus întotdeauna.

Chit că nu va fi o defilare, căci Ligue 1 e o competiție de uzură, cu multe deplasări complicate și adversari incomozi, câștigarea campionatului nu mi se pare obiectivul principal. Acesta ar fi, în mod normal, Champions League. După doi ani în care s-a oprit în ”sferturi”, dar de fiecare dată eliminată de o echipă ce nu va reuși ulterior calificarea în finală, ar cam trebui să fie sezonul în care această graniță să fie depășită. Demersul nu-i simplu și e de ajuns să ne uităm la ce pățește City în această competiție, dar și la ce-a pățit Chelsea, câți ani a trebuit să aștepte Abramovici pentru a vedea de aproape trofeul.

Am spus în precedenta postare pe acest blog că nu mi s-a părut prea coerentă campania de achiziții a PSG-ului din această vară. Nu am înțeles de ce a fost nevoie să fie luat David Luiz și încă pe o sumă colosală. 50 de milioane pentru un fundaș mi se pare enorm, în condițiile în care PSG nu are deocamdată aparatul de marketing de care dispune Real Madrid, capabil să rentabilizeze într-un interval relativ scurt orice transfer. Mi s-a părut mai degrabă un moft al șeicului, acela de a avea cuplul de fundași centrali ai ”naționalei” Braziliei.

David Luiz nu era indiscutabil pentru Jose Mourinho, iar asta ar trebui să dea de gândit, în condițiile în care Mourinho e în primul rând preocupat de defensivă. În ultimul an a fost folosit preponderent în linia de mijloc, iar cei ce vorbesc de grave carențe de poziționare, de concentrare și de interpretare tactică a partidelor par a avea dreptate. L-aș fi văzut mai degrabă pe Marquinhos primind minute în plus în meciuri importante, ceea ce nu-i exclus totuși să se întâmple, de vreme ce Thiago Silva a avut și-n sezonul trecut și probabil că va avea și-n acesta multe probleme medicale. Faptul că PSG nici n-a vrut să discute cu Barcelona pentru Marquinhos e o dovadă că se ia în calcul această posibilitate.

În continuare mi se pare că Edinson Cavani nu prea se regăsește în modulul lui Blanc. Nu e poziția lui aceea și de aceea cred că există destule posibilități ca el să plece. La fel cum, indiferent de ultimele declarații, există destule posibilități ca Angel Di Maria să vină în cele din urmă. Marele handicap al lui Cavani, dacă s-ar gândi să-și schimbe domiciliul, vine din salariul uriaș pe care-l are la Paris, dar și din lipsa de variante viabile ca destinație. Unde să te duci totuși? În afară de City nu văd un alt club care să și-l permită.

Presiunea pe umerii lui Blanc e mare. În vara trecută se spunea despre el că e un antrenor punte între Ancelotti și Wenger, ce pare să fie marele obiectiv al șeicilor. Wenger a ales să înceapă la Arsenal încă un proiect, așa că Blanc trebuie să gestioneze situația și vestiarul, unde nu prea mai e loc de vedete. Chit că are contract până în 2016, nu cred că încă un sezon anonim în Champions League va ușor digerat în Qatar. Fotbalul se joacă la Europa, dar deciziile se iau în Qatar, pentru că de acolo vin banii.