Prea Real pentru Napoli, prea puțin Arsenal pentru Bayern

După șocul de la Paris din ziua anterioară, atât Napoli cât mai ales Arsenal credeau cu și mai multă ardoare în șansa lor. Victoria parizienilor în fața Barcelonei echivala oarecum cu exemplul că uriașii fotbalului pot fi dărâmați de pe soclul lor, că surprizele există și că orice e posibil. Ați sesizat poate că am folosit mai sus cuvântul ”oarecum”. Și asta pentru că, da, victoria PSG-ului echivala oarecum cu un exemplu, dar un amendament important trebuie imediat scos în evidență. PSG a crezut, dar a și avut cu ce. În vreme ce Arsenal și Napoli, nu prea.

O să încep cu meciul de la Madrid. Și asta pentru că tot ce se întâmplă cu Arsenal în această fază a competiției începe să devină o obișnuință, un soi de ”Ziua cârtiței” pentru cei mai cinefili. La Madrid era o confruntare între certitudinea valorii și entuziasm. Entuziasmul era firește al napoletanilor, lucru care s-a văzut în orele de dinaintea partidei, când mii de fani veniți de la Napoli au luat cu asalt împrejurimile stadionului ”Santiago Bernabeu”. Majoritatea în căutarea unui bilet, căci în mod oficial italienii primiseră doar ceva mai mult de 4000 de locuri. Relatau ziariștii spanioli în reportajele ori în postările lor pe rețelele de socializare că așa o forfotă n-au mai întâlnit de mult, povesteau cum bancnotele de 50 sau 100 de euro se agitau în buzunarele italienilor în tentativa acestora de a-i convinge pe fanii madrileni să le vândă tichetele lor. Ceea ce s-a întâmplat în destule situații, căci mult mai obișnuiți cu această competiție, dar și suficient de încrezători că vor mai avea prilejul în acest sezon să asculte live imnul Champions League, suporterii ”blanco” acceptau un beneficiu de 3, 4, 5 chiar 700 de euro pentru un bilet. Pentru ceilalți era un efort considerabil, dar pesemne meritat, căci destul de rar au palpat o astfel de situație. Cu Maradona în tribuna oficială și cu mii de tifosi în tribună, prilej pentru obișnuiții stadionului să savureze cunoscutul refren ”sai perche mi batte il cuore? Ho visto Maradona, ho visto Maradona”, Napoli, înțelegând aici comuniunea frumoasă dintre fani și echipă, visa frumos.

Iar golul lui Insigne, pe fondul totuși al unei mari greșeli de poziționare a lui Keylor Navas, dincolo de măiestria micuțului Lorenzo, a dat apă la moară celor care visau la o surpriză. Iar pe madrileni i-a îndemnat brusc să-și aducă aminte cum ultimul eșec cu 4-0 al Barcelonei în Ligă, cel de la Munchen, a fost urmat de un altul aproape la fel de drastic al lor, la Dortmund. Doar că în derularea ulterioară a partidei s-a confirmat că e important să vrei, dar și mai important e să ai cu ce. Napoli a încercat să-și facă jocul obișnuit, căci Sarri a înțeles foarte bine că singura lui șansă e ca jocul să se dispute pe spații reduse, cu linii comprimate, unde capacitatea alor săi de a pasa să fie pusă-n evidență. Știa Sarri că orice lungire a echipei îi expunea pe apărătorii, căci calitatea adversarilor e colosală în astfel de situații. Napoli a arătat în multe momente de ce este echipa cu cele mai multe goluri marcate în Serie A, dar a dezvăluit și un alt adevăr: cu puține excepții, nu are în Italia adversari de talia celor de miercuri seară, capabili să inventeze combinații într-un ritm extrem de ridicat. Și nici nu se confruntă cu situații de pressing avansat și agresiv, căci în Serie A nu se prea obișnuiește lucrul ăsta.

Dacă în alte situații nu i-a ieșit, de data asta Zidane a fost inspirat în alcătuirea primului ”11”. James Rodriguez titular, din nou Benzema, plus o schemă tactică prin care Cristiano Ronaldo a jucat mult mai aproape de bandă ca de obicei, ca și James de altfel, pentru a deschide spații cât mai mari de manevră lui Kroos, Modric și Benzema. Ultimul a făcut, de departe, cel mai bun meci din acest sezon, îmbunătățirea formei sale fizice sesizată la Pamplona fiind confirmată miercuri seară. Nu doar golul marcat într-un moment foarte important, ci întreaga evoluție l-au readus pe francez în memoria celor care-l contestau deunăzi. Un Benzema aproape de forma din 2014 e cea mai bună veste pentru un Zidane care-l va recupera și pe Gareth Bale. Cât despre golul lui Kroos, prea multe de comentat nu sunt. A spune că a fost o delicatesă în acest boutique de lux care e Real Madrid cred că e suficient.

La fel cum cred că e suficient și avantajul luat cu acest 3-1 în perspectiva returului. Chit că Zidane părea destul de nervos spre final și dădea senzația că-și dorește mai mult. Mai ales că la Napoli atmosfera nu-i tocmai grozavă, căci Aurelio De Laurentis s-a trezit, într-un stil de-a dreptul românesc al unui binecunoscut personaj, să-l atace pe Maurizio Sarri și să-i reproșeze felul în care a arătat echipa pe ”Bernabeu”. Probabil enervat că Pavoletti, jucătorul pe care antrenorul nu i l-a cerut, dar el i l-a adus, a fost lăsat în tribună, De Laurentis l-a criticat destul de străveziu pe tehnician pentru ”lipsa de atitudine” a echipei. De parcă adversar ar fi fost Empoli și nu taman deținătoarea trofeului. În acest context, într-o astfel de atmosferă, nici măcar sprijinul frenetic al publicului de pe ”San Paolo” nu știu cât de mult poate ajuta. Mai ales că returul e peste aproape 3 săptămâni.

Despre Bayern-Arsenal acum. Mă așteptam la o dublă manșă mult mai echilibrată decât confruntările dintre cele două de până acum. În principal pentru că Bayern arătase destule momente de slăbiciune în acest sezon, destule momente neregulate. Exact ca-n filmul de care pomeneam, Arsenal a redevenit victima preferată a bavarezilor, iar Carlo Ancelotti și-a arătat din nou priceperea mutând poziția lui Thiago Alcantara ceva mai sus, undeva în linie cu Robben și Douglas Costa, în spatele lui Lewandowski, ca un soi de ”mediapunta”. Iar Thiago a corespuns întru-totul așteptărilor tehnicianului italian, statistica sa fiind de-a dreptul brutală, 93 la sută pase corecte, într-o zonă în care aceste pase nu sunt neapărat facile, de serviciu. Într-un moment în care Barcelona pare într-o ușoară criză de identitate tocmai din cauza absenței unor mijlocași care să se apropie de ce realizau Xavi și Iniesta în trecut, felul în care joacă Thiago la Bayern (chiar și Fabregas la Chelsea) ar trebui să stârnească regrete profunde. Aș adăuga aici prestația remarcabilă a lui Xabi Alonso (109 pase), dar și amănuntul că de fiecare dată când Bayern a jucat bine în acest sezon a fost cu Robben în teren și-n formă. Uitată un pic, căci plecarea lui Guardiola i-a mai redus din mediatizare, dar și pentru că-n Bundesliga nu are deloc concurență, Bayern se anunță o candidată fermă la câștigarea trofeului. Am spus-o pe acest blog și la momentul instalării sale, Ancelotti are această capacitate de a relaxa un vestiar poate un pic prea încordat și a crea o atmosferă propice pentru Champions League. Cred că miercuri seară le-am văzut pe primele două favorite din acest sezon, Real Madrid și Bayern.

Despre Arsenal nu văd ce s-ar putea spune. Poate doar că mijlocașul Coquelin a avut numai 7 pase complete în toată partida. Coincidență, Arsenal se pregătește pentru a 7-a eliminare consecutivă din faza ”optimilor”. E și o ironie a sorții aici, căci tocmai într-un sezon în care a câștigat în sfârșit grupa din care a făcut parte, Wenger a dat din nou peste Bayern. Nu știu ce resorturi l-ar mai putea ține pe alsacian pe bancă, fiindcă e greu de găsit pe plan mondial o situație asemănătoare prin care să treacă un angajat, menținut în funcție, plătit regește, ba chiar răsplătit și cu ceva bonusuri, deși e destul de clar că nu performează. Nu știu ce fișă a postului are Wenger, dar mi-e greu să cred că locul 4 în Premier League și calificarea în ”optimi” sunt singurele obiective, Arsenal e totuși un club de fotbal, nu o fundație cu scopuri caritabile, iar un club de fotbal are totuși ca obiect, sau ar trebui să aibă, câștigarea de trofee nu terminarea pe plus a bilanțului contabil în fiecare sezon ori creșterea de fotbaliști.