Parisul vesel
28.09.2017, 16:44Pentru noul proiect al celor de la PSG, vizita lui Bayern era marcată cu roșu în calendarul partidelor acestei toamne. Lăsând la o parte meciul cu Lyon din campionat, ce s-a dovedit finalmente mai dificil decât era de așteptat, această confruntare cu trupa bavareză a lui Ancelotti ar fi trebuit să le ofere parizienilor unele răspunsuri. Și eventual anumite argumente, căci nu cred să fie un secret faptul că în acest sezon marea ambiție a șeicilor qatarezi este să realizeze ceva notabil în Champions League. Iar Bayern, din acest punct de vedere, putea reprezenta un punct de plecare, căci echipa din Munchen este de ani buni în grupul de elită al acestei competiții.
La fiecare start, Bayern e privită, alături de Real Madrid și FC Barcelona, drept o potențială câștigătoare, din motive un pic diferite de ale celorlalte două, ce țin mai degrabă de structură decât de individualități. Barcelona și Real Madrid pun pe masa celor care se întreabă de ce sunt mereu considerate printre favorite numele lui Messi și Cristiano ca punct de plecare în orice dezbatere, în timp ce Bayern deschide discuția cu alte repere, mult mai colective.
Parisul s-a trezit cu siguranță vesel joi dimineață, căci acest 3-0 administrat lui Bayern e de natură să arate tuturor că acest PSG nu glumește. Asta dacă mai era nevoie de o dovadă, după această vară extrem de agresivă, prin care și-a creat numai dușmani, dar care e posibil să aibă succes. Spun ”e posibil”, pentru că fotbalul ăsta ne-a mai demonstrat un lucru: niciodată nu e bine să ai certiduni, e bine să lași loc și dubiilor. Echipa lui Unai Emery a obținut o victorie în care, paradoxal, mâna lui Unai Emery e cel mai puțin vizibilă.
Deocamdată, PSG nu arată a echipă antrenată, arată însă ca o sumă de individualități ce pot produce daune oricui. Nu vedem încă un PSG coerent din punct de vedere tactic, vedem însă un PSG capabil să bată cu 3-0 (putea fi mai rău pentru Bayern) într-un meci în care a avut posesie sub 40 de procente.
Din capul locului trebuie spus însă că Bayern a arătat rău. În cele trei sezoane cu Guardiola, fanii bavarezi nu și-au dorit să-l vadă plecat mai repede pe Pep. Acum cred că și l-ar dori înapoi, căci Ancelotti pare căpitanul unei nave un pic în derivă, cu marinari aflați în conflict și cu armatorii (a se citi aici șefii clubului, nu neapărat patronii) întrebându-se dacă numirea lui Don Carlo a fost cel mai inspirat lucru.
Cu stilul său bonom, de prieten al jucătorilor, Ancelotti nu pare genul de tehnician cu care să te înhami la o revoluție. Pep era genul, dar lipsa de lângă el a lui Uli Hoeness i-a știrbit din capitalul de încredere cu care plecase la drum și a erodat o relație ce putea fi fructoasă. Rumenigge și Hoeness știau că Ancelotti nu e tipul de antrenor prizonier al tacticii, dar au gândit că după 3 ani cu Pep, care e de-a dreptul obsedat de acest aspect, o ușoară relaxare e numai bună pentru lot. Ce nu prea au luat în seamă cei doi e că anumiți jucători, în primul rând Ribery și Robben, nu întineresc, dar nici faptul că acea libertate pe care o oferă Ancelotti nu se prea potrivește cu stilul de viață al unui Vidal, de exemplu. Acum Rumenigge vine și spune că ”Bayern e la ani lumină de acea echipă care făcea mari performanțe” și că ”ce-am văzut la Paris nu e Bayern-ul adevărat”.
Ce-am văzut totuși la Paris? Un Bayern bătrânicios, obosit, maltratat uneori de prospețimea unui rival la care și veteranul Dani Alves pare că a descoperit elixirul tinereții. Și un Ancelotti care probabil a văzut ce-a pățit Borussia cu Real Madrid, cu o seară înainte, și s-a gândit să repete și el experimentul, pesemne din solidaritate cu colega de campionat. Și-a dorit o echipă scurtă, care să nu lase spații între linii, dar a urcat-o foarte mult și a generat alte spații, între apărare și propriul portar, ceea ce pentru Neymar și Mbappe a fost perfect. Cum de altfel fusese și pentru Bale și Cristiano cu o seară înainte, la Dortmund. Încercând apoi să inventeze, Ancelotti s-a gândit să-l mute pe Thiago Alcantara în fața apărării, pe modelul patentat de el cu Pirlo, care atât de multe beneficii le-a adus ulterior și celor de la Juventus. Tolisso și Vidal s-au dorit Gatusso și Seedorf din acea echipă a Milanului, doar că nici ei n-au putut astea, dar nici Thiago n-a izbutit să fie Pirlo. Dintr-un motiv cred destul de simplu: nu poate să fie Pirlo, locul lui nu e acolo ci, eventual, într-o linie de trei din spatele lui Lewandowski, alături de James și, eventual Robben sau Ribery.
Acest dezechilibru a fost de ajuns pentru gazde. La care a strălucit, mai mult decât Neymar, acest Mbappe. Eu unul nu am văzut, de la Messi încoace, un fotbalist de 18 ani care să reușească pe teren ceea ce reușește Mbappe. Repet, la 18 ani. Mbappe domină partide de maximă exigență, nu meciuri oarecare de campionat. A făcut-o în sezonul trecut la Monaco, o face și-acum la PSG. Cred, iar asta se va dovedi în anii viitori, adevăratul transfer al verii nu a fost Neymar ci acest Mbappe. Ilie Dumitrescu spunea nu demult la Fotbal European că dacă ar fi fost în locul celor de la Barcelona ar fi dat imediat lui Monaco suma solicitată pentru Mbappe și l-ar fi adus pe ”Camp Nou”. Atunci n-am fost de acord cu el, mi s-au părut prea mulți bani pentru vârsta lui, dar încep să-i dau dreptate. Cred că Mbappe va reprezenta figura ce va domina fotbalul după ieșirea din scenă a acestor doi coloși care sunt Messi și Cristiano. Iar felul în care se înțelege cu Neymar în teren și, înclin să cred, și în afara lui reprezintă un mare atu.
Cu aceste două cărți în mână, PSG se poate așeza oricând la masa de joc fără să aibă teamă de nimeni. Acea teamă, de exemplu, care i-a guvernat pe parizieni la returul cu Barcelona de pe ”Camp Nou”, deși câștigaseră în tur cu 4-0. Încă nu știu ce rol are Unai Emery, dar asta se va vedea spre primăvară, când vor apărea meciurile cu adevărat tari. Chiar și cu acest Bayern demolat pe ”Parc des Princes”, într-o semifinală sau ”sfert” de Champions League, va fi un pic altfel. Deocamdată, căci cu asta pornisem în acest text, PSG poate bifa un prim examen trecut cu brio. Mai e mult până departe, s-au mai văzut echipe ”galactice” învinse de propriul ego, dar astăzi Parisul e vesel și are motive să fie așa.