Mourinho, Zlatan, United și dilema "Pogback"

Duminică, sezonul fotbalistic englez a început în mod oficial odată cu disputarea Supercupei, termen pe care-l utilizăm noi pe continent pentru astfel de partide, sau ”Community Shield” așa cum îi spun, în stilul lor tradiționalist, britanicii. Un meci cu caracter mai degrabă semioficial, căci orice partidă ce permite 6 schimbări de echipă și la care, în caz de egalitate, se trece direct la lovituri de departajare, aduce mai degrabă cu un ”amical”, dar care e privit în Anglia ca un spectacol și ca un punct de plecare pentru ce va urma. Anul acesta, Manchester United a reușit să câștige trofeul, prilej pentru Jose Mourinho să mai convingă dintre fanii ce încă priveau reticent numirea lui la echipă, dar și pentru Zlatan Ibrahimovic să mai adauge o bilă albă în CV-ul său extrem de stufos, dar care conține, remarcă pentru malițioși, doar titluri interne.

Paradoxal, latura mediatică a câștigării acestei supercupe a fost un pic pusă-n umbră de anunțul oficial al achiziționării lui Paul Pogba. Acel ”Pogback”, o găselniță a departamentului de comunicare de la United, a fost mesajul cel mai vehiculat pe rețelele de socializare și site-uri de specialitate, chit că pe ”Wembley” se ducea totuși o luptă pentru un trofeu. Despre Pogba însă un pic mai jos, deocamdată să vedem ce s-a putut observa pe gazon. La Leicester, care, deși în continuare pare greu de crezut, e totuși campioana Angliei, dar mai ales la Manchester United, unde universul de așteptare și interes e mult mai mare.

Leicester n-a pierdut decât o piesă de bază din angrenajul cu care a câștigat titlul în sezonul trecut, dar în multe momente senzația e că a rămas fără o treime din echipă. Pe undeva explicabil, căci Kante părea în multe momente actorul principal al filmului ”Un bărbat multiplicat”, regăsindu-se în atâta zone ale terenului încât lăsa impresia că ”vulpile” joacă-n superioritate. Fără Kante îi va fi greu lui Ranieri să pună iar în aplicare acel plan defensiv cu care a impresionat anul trecut, iar dacă-n cele din urmă va pleca și Mahrez lucrurile vor fi și mai complicate. Asta se va vedea în special în fața adversarilor de pluton, căci cu numele mari, care s-au întărit și la nivel de lot, dar mai ales la nivelul băncii tehnice, problemele oricum ar fi apărut. Pentru jucătorii lui Leicester, care tocmai au primit din partea patronului cu nume imposibil câte o supermașină, ca să intre cumva în rândul lumii bune, se anunță vremuri tare grele. Toți vor dori să-i bată, mobilizarea împotriva lor va fi și mai mare decât până acum, iar dacă e adevărat că e mult mai greu să reziști pe vârful unui munte decât să ajungi acolo, mai ales pe fondul aerului mult rarefiat de participarea în Champions League, nu știu cine s-ar hazarda să parieze realist pe o clasare a lui Leicester pe poziții europene la finalul sezonului ce stă să înceapă.

Înainte de meci, Jose Mourinho se plângea de lipsa meciurilor din perioada de pregătire. Vremea din China i-a dat un pic peste cap planurile, căci în ziua de azi pregătirea se face foarte mult pe bază de meciuri, s-au dus vremurile când alergările erau la ordinea zilei. Chit că e greu de tras concluzii după un singur joc, pare destul de limpede că modulul cu care va aborda Mourinho startul de sezon e acest 4-2-3-1, cu Zlatan vârf, cu Rooney în spatele lui, cu Martial în stânga și cu o competiție deschisă între Mkhitaryan și Lingard în dreapta. Vorbesc aici de o formulă ideală, sigur, căci în Anglia se joacă mult și vor avea parte de minute cu toții. E de luat în calcul și un alt aspect, anume că United va juca joi în Europa, astfel că zilele pentru recuperare vor fi mai puține în unele situații. 

N-a fost de mirare faptul că Leicester a fost echipa mai legată duminică seară. Totuși pierderea unei piese, fie ea și foarte importantă, nu se compară cu un antrenor nou plus o serie de jucători noi. Încă lucrurile sunt în faza de rodaj la United, dar senzațiile sunt pozitive. Inclusiv conlucrarea dintre Rooney și Ibrahimovic, care în prima repriză n-a prea apărut, dar care începe să se simtă. Faptul că Zlatan a dat golul decisiv vine ca o confirmare a transferului său. Pentru asta a fost adus suedezul. Pentru a aduce victoriile, pentru a domina careul advers, pentru a câștiga bătălii aeriene cu fundașii din cealaltă echipă. Pentru a fi acel atacant central la care United visează de când Van Nistelrooy s-a decis să-și măsoare puterile și-n alt campionat. 

Și asta în contextul în care Manchester United nu are acea apărare care să inspire siguranță. De-a lungul timpului, filozofia lui Mourinho a avut ca bază de plecare o organizare defensivă ireproșabilă. Dacă ne uităm pe lista fundașilor centrali cu care a lucrat el, începând cu perioada Porto și terminând cu ultimul titlu câștigat la Chelsea, găsim nume precum Jorge Andrade, Carvalho, Terry, Gallas, Samuel, Lucio, Sergio Ramos, Pepe, Varane, chiar și Cahill, care i-au asigurat spatele și au permis ca-n față lucrurile să se desfășoare conform planului. Acum, cu Phil Jones, Smalling, Rojo și acest încă  semn de întrebare Eric  Bailly, pare un pic mai dificil. E posibil însă ca Mourinho, a cărui capacitate de analiză n-am de ce s-o pun la îndoială, să-și asume această  problemă, mai ales că la nivelul întregului Premier League nu prea găsim fundași centrali care să ofere garanții, și să pornească de la ideea că o forță ofensivă poate acoperi un deficit defensiv. E foarte probabil ca asta să fie linia în acest sezon de Premier League, căci investițiile în zona de apărare au fost destul de puține, banii de transferuri fiind direcționați tot spre zona de atac. 

Pesemne că încăpățânarea cu care Mourinho și-a dorit achiziționarea lui Paul Pogba să intre în această lectură a sezonului ce va urma. Nu mai insist cu detaliile financiare ale transferului. Sunt colosale și au circulat în această perioadă. Mino Raiola mi se pare omul verii, căci a duce trei jucători dintr-un foc la Manchester United mi se pare fantastic. Dintr-un foc și cu comisioane suculente. Nu mai insist nici cu dilema, apărută și-n cazul trecerii lui Higuain la Juve, dacă Pogba merită ori nu această sumă. Ci o să mă întreb unde-l va distribui Mourinho pe francez astfel încât să obțină maximum de la el?

Logica îmi spune, văzând și formula de joc pe care a tot utilizat-o în această perioadă, că Pogba va sta în acea linie de doi, din fața apărării, alături de Carrick ori Schneiderlin ori chiar Ander Herrera, la o adică și Phil Jones ar putea intra la numărătoare, că a mai jucat acolo în perioada Ferguson. E însă fix poziția în care Pogba a evoluat la Euro, în tricoul Franței, și n-a făcut-o deloc bine, căci implică o muncă defensivă de care Pogba nu pare prea captivat. Dacă ne uităm la cele mai bune prestații ale sale la Juventus, descoperim o poziționare ceva mai avansată, într-un modul cu 3 fundași centrali, e adevărat, pe care Mou nu pare însă prea dornic să-l experimenteze. Asta ar putea să însemne că fie portughezul ar avea în minte o revenire la acel 4-3-3 din prima sa perioadă Chelsea, cu Pogba încercând să domine mijlocul terenului prin fizicul său, dar având în spate doi ”închizători” de meserie, fie păstrând acest 4-2-3-1 de acum să-l urce pe francez în linia de trei din spatele lui Ibrahimovic. Aceste din urmă variante aduc însă un over-booking în această zonă, căci Rooney, Martial, Mhkitaryan, Young, Depay, Mata, Lingaard vor concura pentru cele două poziții rămase. Și dacă-l mutăm pe Martial în zona de influență a lui Ibrahimovic, unde nu trebuie deloc să-l uităm pe Marcus Rushford, tot rămân 3 pe un loc, ca la facultățile bune. 

Cu Supercupa abia câștigată, cu Pogba în sfârșit achiziționat, cu Zlatan începând să-și intre-n funcțiune, cu Rooney de la care se așteaptă un restart, cu Mourinho pe bancă și cu iluziile revenite pe ”Old Trafford”, Manchester United e gata de luptă pe toate planurile. Încă un punct de atracție e servit la acest sezon de Premier League așteptat de toată lumea.