Meciul care nu trebuia să se joace!

15.10.2014, 15:29
niculescu 1

Trăim într-o perioadă în care Europa încearcă să se reinventeze, să-și creeze propria identitate, să se transforme într-un continent ferit de conflicte, de războaie, de dispute sângeroase. Ideea ”Statelor Unite Europene”, un spațiu în care oamenii să poată circula liberi, să folosească aceeași monedă, iar frontierele să existe doar din punct de vedere geografic e una extrem de generoasă. Există însă locuri unde acest deziderat e un pic mai greu realizabil. Locuri în care sângele fierbe, iar oamenii nu sunt dispuși să uite anumite lucruri. Și caută să-și facă dreptate altfel decât pe calea dialogului. La 25 de ani de când Zidul Berlinului a căzut, există pe harta Europei o altă zonă extrem de fierbinte: Balcanii.

N-o să intru acum în detalii istorice. Nu e cazul și nici locul. Un singur lucru e foarte cert. Acest Serbia-Albania nu trebuia să se joace. UEFA a avut, la momentul tragerii la sorți, mecanismele prin care să evite o astfel de împerechere. A evitat ca Rusia să joace cu Georgia, Armenia cu Azerbaidjan, Spania cu Gibraltar, deși în acest ultim caz era vorba doar de orgoliul spaniolilor, căci mi-e greu să înțeleg ce fel de conflicte se puteau naște între Spania și Gibraltar. În schimb, poate prea convinși de puterea dialogului și de educația existentă în această regiune, șefii de la UEFA n-au găsit nimic suspect în faptul că sorții au trimis în aceeași grupă Serbia și Albania. Așa s-a nimerit, nu se mai întâmplase asta din 1968, la fel de bine putea să nu se întâmple, însă acest dublu meci trebuia evitat.

O paranteză. Vorbim totuși de o zonă în care un meci de fotbal a fost o scânteie a conflictului iugoslav. Se întâmpla în mai 1990, cu Iugoslavia încă unită, dar dezmembrându-se pe zi ce trecea. Se juca la Zagreb derbyul campionatului iugoslav, Dinamo Zagreb-Steaua Roșie Belgrad. Câteva sute de fani veniseră de la Belgrad, conduși de un anume ”Arkan”, necunoscut pe atunci, personaj important în anii de conflict ce vor urma. La un moment dat, scorul nici nu mai are importanță, galeria celor de la Dinamo a început să intoneze imnul croat, ceea ce, evident, i-a înfuria peste măsură pe fanii Stelei Roșii. De aici până la bătaie n-a mai fost decât un pas. În acest timp, poliția federală, aflată sub control sârb, a intervenit împotriva fanilor croați, pe care a încercat să-i scoată din stadion. Atunci a venit gestul meciului. Sub privirile întregii Iugoslaviii, care urmărea meciul la televizor, Zvonimir Boban, rămas pe gazon deși toți ceilalți fotbaliști plecaseră la vestiare, s-a luat el însuși la bătaie cu forțele de ordine. Ulterior, imaginile cu Boban lovind un polițist sârb au dus la suspendarea acestuia, motiv pentru care el nu putut juca la Mondialul italian în tricoul Iugoslaviei unite, ultima competiție de altfel în care Iugoslavia a participat în această formă. Se spune că acest meci a aprins vâlvătaia conflictului în regiune. Poate că e așa, poate că e doar o legendă. Cert e că doar câteva luni mai târziu, războiul din tribunele stadionului se transforma într-unul real, cu arme, morți și răniți, în întreaga regiune.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ar fi trebuit cred să știe cei de la UEFA această poveste. Între Serbia și Albania e un meci de șah, dar cu armele pe masă, pe tema Kosovo. Nici aici nu vreau să intru în detalii. Albanezii, majoritari, spun că teritoriul le aparține. Sârbii, la rândul lor, argumentează că e o zonă simbol a culturii și istoriei lor. Între Grecia și Turcia mai există o astfel de partidă, pe tema unei zone din Cipru, dar există o diferență: Kosovo a devenit stat independent, recunoscut ca atare de mai multe alte state. Astfel că un banal meci de fotbal s-a transformat într-un prilej perfect al unor oameni politici de a manipula sentimentele naționaliste ale celor două națiuni.

Ceva tot a făcut UEFA. A interzis deplasarea fanilor albanezi la Belgrad, însă presa sârbă, alimentată cu zvonuri și informații nedovedite, publica știri peste știri despre ”ultrași” kosovari ce ar fi încercat să ajungă la Belgrad pentru a-și expune punctul de vedere. E logică în acest sens reacția de furie a oamenilor din tribune atunci când au văzut acea dronă, cu steagul Albaniei unite, survolând stadionul. În echipa Albaniei erau 5 jucători născuți în Kosovo, plus alți doi născuți în Elveția, dar din părinți kosovari. Faptul că bătaia a început pe gazon pare, în contextul celor întîmplate cu Boban, deja un lucru normal. La fel de normală pare și reacția publicului. Anormală este însă invadarea terenului și, mai ales, apariția în imaginile televizate a unui cunoscut ultras sârb, arestat în urmă cu mai multe luni în urma violențelor de la acel Italia-Serbia, disputat la Genova și care, se presupune, ar fi trebuit să aibă interdicție pe stadioane.

Anormală, dacă e adevărată, devine implicarea oamenilor politici albanezi în acest incident. Se spune că drona ar fi fost manevrată de chiar fratele premierului albanez, ceea ce mi se pare o nebunie. Mai ales în contextul în care, peste puține zile ar trebui să aibă loc vizita oficială a premierului albanez la Belgrad, prima întâlnire între cele două părți de la terminarea celui de-al doilea război mondial.

UEFA are acum o problemă. Pe care putea foarte bine s-o evite. Cine va fi pedepsit? Sârbii, pentru că n-au asigurat securitatea în stadion așa cum scrie la regulament? Sau albanezii, ai căror jucători, după cum se vede din imagini, au început bătaia pe gazon și care apoi au refuzat să revină pe teren pentru a termina partida? Totuși explicabil, aș zice, pentru că în acel scenariu numai un meci de fotbal nu se putea juca. În plus, mai e și meciul retur, la Tirana. Peste un an, de acord, dar atât timp cât în Albania și-n Kosovo s-a ieșit pe străzi pentru a celebra cele întâmplate la Belgrad nu cred că timpul va avea vreun rol.

Din păcate, fotbalul a fost din nou folosit în altfel de interese. Deși e doar un joc.

De același autor
Citeşte alte articole de Andrei Niculescu
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...

Descarcă aplicația Digi24

  • 06:15 Digi Gol
  • 07:00 Stirile Digi Sport
  • 07:30 Stirile Digi Sport
  • 08:00 Stirile Digi Sport
  • 08:30 Stirile Digi Sport
  • 09:00 Stirile Digi Sport
  • 09:30 Stirile Digi Sport
  • 10:00 Stirile Digi Sport
  • Vezi tot programul
  • liga-digisport-1

    MEDIA: Liga Digi Sport, 15:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FOTBAL: FC BOTOSANI - UTA ARAD SUPERLIGA SUPERBET (22.09.2023)

    FOTBAL: UTA Arad - FC Botoșani, 17:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • ACF Fiorentina v LASK - UEFA Conference League 2024/25 League Phase MD5

    FOTBAL: Fiorentina - Udinese, 19:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

  • FOTBAL:FCSB-POLITEHNICA IASI, SUPERLIGA SUPERBET (17.08.2024)

    FOTBAL: Poli Iași - FCSB, 20:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • FC Internazionale v AC Milan - Serie A, Italy - 22 Sep 2024

    FOTBAL: Inter - Como, 21:45, ÎN DIRECT la Digi Sport 2

  • Digi-Sport-Special

    MEDIA: Digi Sport Special, 22:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1

  • Vezi tot programul

Sondajul zilei

Top Articole

Volodimir Zelenski nu s-a abținut: gluma făcută, cu trimitere la ajutorul militar al Londrei pentru Ucraina

Ukraine Recovery Conference URC2024 in Berlin Konferenz zum Wiederaufbau der Ukraine Wolodymyr Selenskyj (rechts) mit se

Exclusiv ”Gigi, ai făcut o achiziție foarte bună!” Primul transfer din 2025 al FCSB-ului, elogiat

EVENIMENT:PREZENTAREA NOULUI ECHIPAMENT AL FCSB (12.07.2023)

OUT de la Genoa! Italienii anunță prima "victimă" a lui Dan Șucu

Bucharest, Romania. 21st Aug, 2024: Dan Sucu, the financier of FC Rapid, arriver at the presentation of Marius Sumudica (not in Picture), the new coach of the Fotbal Club Rapid Bucharest, during a press conference, at Superbet Arena-Giulesti, in Bucharest

”E disperat”. Scoțienii s-au convins de Ianis Hagi, după meciul lui Rangers cu Dundee FC

Rangers v Dundee, William Hill Premiership, Football, Ibrox Stadium, Glasgow, Scotland, UK - 21 Dec 2024

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media